Daniel Roxin: Se poate vorbi despre o inteligență a Universului?
Dumitru Constantin Dulcan: Eu cred că în stadiul actual de cunoaștere nu este prea greu să sesizăm că pretutindeni există o inteligență. Întrebarea pe care și-o pun oamenii de știință este aceasta: inteligența este un rezultat al evoluției materiei sau inteligența este cauză a evoluției materiei, deci a Universului? Vorbind despre Univers, avem, pe de o parte, Universul ca intenție creatoare a unei rațiuni, a unei inteligențe, iar din punct de vedere științific avem alte două concepte… Conceptul unui univers staționar, în sensul că universul nu are început, nu are sfârșit, este staționar, deci nu se extinde și nu se contractă. Iar al doilea concept este cel al Big Bang-ului care spune că universul a apărut printr-o explozie, în urmă cu 13-14 miliarde de ani. Totuși, o întrebare persistă: ce a fost înainte de această explozie? Unii spun că înainte de Big Bang nu a fost nimic: nici timp, nici spațiu și că totul a început cu această izbucnire a unei materii la miliarde de grade, o temperatură atât de mare încât particulele elementare ale materiei încă nu se puteau închega, nu puteau să se formeze în acele momente.
Daniel Roxin: Desigur, toate acestea sunt ipoteze, pentru că nimeni nu poate să spună cu o siguranță de 100% că exact așa au stat lucrurile. Sunt teorii cu argumente mai solide sau mai puțin solide. Dincolo de asta, eu cred că putem înțelege mai bine acest univers dacă ne uităm mai atent la natura din jurul nostru și vedem că inteligența este prezentă la toate nivelurile, în toate straturile de existență. Ori, existența acestei inteligențe a naturii, a unor programe inteligente în spatele evoluției speciilor, nu ar putea fi considerată dovada supremă a unei intenții creatoare?
Dumitru Constantin Dulcan: Haideți să abordăm ambele concepte – și al întâmplării, dacă rezistă unei analize științifice pertinente, și cel al intenției creatoare. Să mergem la întâmplare, pentru că acesta este conceptul științei actuale; știința materialistă pe asta a mizat. E o concepție reducționistă, așa-zisul realism. Poate că lucrurile ar fi rămas așa multă vreme dacă fizica cuantică nu ar fi fost conturată, începând din 1900, de Max Planck și apoi la Copenhaga, în 1927, de Werner Heisenberg, care, interesant, avea numai 27 de ani în acel moment. Deja vorbise de principiul incertitudinii. Ce minte formidabilă! De altfel, toți cei implicați în crearea fizicii cuantice au fost laureați ai Premiului Nobel…
Lucrurile au fost fantastice pentru că în momentul în care abordezi fizica cuantică, toată logica formală, care spune că 1+1=2, cade! Se crează o falie epistemologică în cunoaștere pentru că, pur și simplu, 2 și cu 2 nu mai fac 4, în virtutea logicii polivalente de la nivelul câmpului cuantic. Pot să facă 100, pot să facă 1.000, dar și patru! Prin fizica cuantică nu mai rămânem pe o logică fixă, ermetică, care îi dădea omului o siguranță a rațiunii lui. Sentimentul că ceea ce vede este real. Fizica newtoniană, fizica clasică duce discursul până la nivel de substanță, până la nivel de atom. Și el spune că întreaga realitate are un substrat concret real, perceptibil simțurilor noastre.
Este foarte interesant că un fizician care luase premiul Nobel spunea în 1890 că nu mai e mare lucru de descoperit în știință, pentru că marile descoperiri s-au făcut deja. Și la numai câțiva ani, în 1895, Röntgen descoperă Razele X, iar în 1996 se descoperă radioactivitatea pentru care soții Curie iau premiul Nobel în 1903. Și iată cum fizica cuantică extinde discursul de la nivel de substanță la nivel de “câmp”, unde nu mai este materie, ci un câmp (informațional n.m.) care nu mai este perceptibil simțurilor noastre. Și vedem că dincolo de atom încă mai există ceva. Ei bine, plecându-se de aici, se creează fizica cuantică care ne spune, potrivit unui mare fizician român, Mihai Drăgănescu, că în profunzimea materiei există informații care o preced pe cea genetică. Vorbim, așadar, la nivelul câmpului cuantic, cel puțin aceasta este concepția actuală, de CONȘTIINȚĂ și energie. Acestea sunt, dacă vreți, sursele Universului. Pare că dincolo de noi există o Conștiință care este responsabilă de tot ce se petrece în acest Univers…
Descoperă mai mult în emisiunea de mai jos, unde l-am avut invitat pe dl Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan.
Cartea poate fi comandată aici: Dacia Art
Daniel Roxin: Se poate vorbi despre o inteligență a Universului?
Dumitru Constantin Dulcan: Eu cred că în stadiul actual de cunoaștere nu este prea greu să sesizăm că pretutindeni există o inteligență. Întrebarea pe care și-o pun oamenii de știință este aceasta: inteligența este un rezultat al evoluției materiei sau inteligența este cauză a evoluției materiei, deci a Universului? Vorbind despre Univers, avem, pe de o parte, Universul ca intenție creatoare a unei rațiuni, a unei inteligențe, iar din punct de vedere științific avem alte două concepte… Conceptul unui univers staționar, în sensul că universul nu are început, nu are sfârșit, este staționar, deci nu se extinde și nu se contractă. Iar al doilea concept este cel al Big Bang-ului care spune că universul a apărut printr-o explozie, în urmă cu 13-14 miliarde de ani. Totuși, o întrebare persistă: ce a fost înainte de această explozie? Unii spun că înainte de Big Bang nu a fost nimic: nici timp, nici spațiu și că totul a început cu această izbucnire a unei materii la miliarde de grade, o temperatură atât de mare încât particulele elementare ale materiei încă nu se puteau închega, nu puteau să se formeze în acele momente.
Daniel Roxin: Desigur, toate acestea sunt ipoteze, pentru că nimeni nu poate să spună cu o siguranță de 100% că exact așa au stat lucrurile. Sunt teorii cu argumente mai solide sau mai puțin solide. Dincolo de asta, eu cred că putem înțelege mai bine acest univers dacă ne uităm mai atent la natura din jurul nostru și vedem că inteligența este prezentă la toate nivelurile, în toate straturile de existență. Ori, existența acestei inteligențe a naturii, a unor programe inteligente în spatele evoluției speciilor, nu ar putea fi considerată dovada supremă a unei intenții creatoare?
Dumitru Constantin Dulcan: Haideți să abordăm ambele concepte – și al întâmplării, dacă rezistă unei analize științifice pertinente, și cel al intenției creatoare. Să mergem la întâmplare, pentru că acesta este conceptul științei actuale; știința materialistă pe asta a mizat. E o concepție reducționistă, așa-zisul realism. Poate că lucrurile ar fi rămas așa multă vreme dacă fizica cuantică nu ar fi fost conturată, începând din 1900, de Max Planck și apoi la Copenhaga, în 1927, de Werner Heisenberg, care, interesant, avea numai 27 de ani în acel moment. Deja vorbise de principiul incertitudinii. Ce minte formidabilă! De altfel, toți cei implicați în crearea fizicii cuantice au fost laureați ai Premiului Nobel…
Lucrurile au fost fantastice pentru că în momentul în care abordezi fizica cuantică, toată logica formală, care spune că 1+1=2, cade! Se crează o falie epistemologică în cunoaștere pentru că, pur și simplu, 2 și cu 2 nu mai fac 4, în virtutea logicii polivalente de la nivelul câmpului cuantic. Pot să facă 100, pot să facă 1.000, dar și patru! Prin fizica cuantică nu mai rămânem pe o logică fixă, ermetică, care îi dădea omului o siguranță a rațiunii lui. Sentimentul că ceea ce vede este real. Fizica newtoniană, fizica clasică duce discursul până la nivel de substanță, până la nivel de atom. Și el spune că întreaga realitate are un substrat concret real, perceptibil simțurilor noastre.
Este foarte interesant că un fizician care luase premiul Nobel spunea în 1890 că nu mai e mare lucru de descoperit în știință, pentru că marile descoperiri s-au făcut deja. Și la numai câțiva ani, în 1895, Röntgen descoperă Razele X, iar în 1996 se descoperă radioactivitatea pentru care soții Curie iau premiul Nobel în 1903. Și iată cum fizica cuantică extinde discursul de la nivel de substanță la nivel de “câmp”, unde nu mai este materie, ci un câmp (informațional n.m.) care nu mai este perceptibil simțurilor noastre. Și vedem că dincolo de atom încă mai există ceva. Ei bine, plecându-se de aici, se creează fizica cuantică care ne spune, potrivit unui mare fizician român, Mihai Drăgănescu, că în profunzimea materiei există informații care o preced pe cea genetică. Vorbim, așadar, la nivelul câmpului cuantic, cel puțin aceasta este concepția actuală, de CONȘTIINȚĂ și energie. Acestea sunt, dacă vreți, sursele Universului. Pare că dincolo de noi există o Conștiință care este responsabilă de tot ce se petrece în acest Univers…
Descoperă mai mult în emisiunea de mai jos, unde l-am avut invitat pe dl Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan.
Cartea poate fi comandată aici: Dacia Art
Iubesc acest om, de mai mult timp, modelul lui uman de a fi, a fost „tizul” meu, până când i-am ascultat declarația de apreciere și admirație către Emil Constantinescu, posibil o slăbiciune, poate trecătoare, oare un asemenea Om de ce nu este cuprins într-o listă electorală?, pentru că poate face diferența între adevărat și fals?, extinderea umană a ajuns, în acestă configurație, la apogeu, a început o coborâre vertiginoasă în starea energetică a omului, practic se sinucide benevol, iar toți dumne/zeii, pozitivi și negativi se așteaptă la o recoltă bogată, omul, speranță de mai sus de universul lui, va dezvălui energii și lichele ce se cred intangibile, ce vor fi spulberate într-o adiere plăcută de primăvară, renașterea a tot.
„Nu cerceta aceste legi,,
Ca esti nebun cand le-ntelegi!”
Cu cat incercam sa aflam mai mult, cu atat intelegem cat de mici suntem…
Ce inseamna „inteligenta materiei”? Faptul ca materia exista dupa legi precise, pe care oamenii le-au descoperit doar in fosrte mica masura, desi ele, fiindca exista, uneori ni se dezvaluie si ne iau prin surprindere?
De fapt, inafara spatiului ingust in care traim, pe care il vedem cu ajutorul instrumentelor sau il deducem pe baza legilor care s-au descoperit, nu stim nimic.
Daca presupunem ca Universul a aparut prin acel Big Bang, ne intrebam: dar inainte de acel moment ce a fost? Nimic? Ce inseamna nimic? Mai linistitor este sa acceptam ca Universul e infinit in timp. Ca a fost mereu asa, cu toate legile dupa care functioneaza.
Daca acceptam ca a fost creat, ca s-a dezvoltat in timp, ne intrebam: De Cine? De ce?
Eu nu inteleg ce inseamna TIMP, nu inteleg ce inseamna SPATIU! Sunt valabile in intregul Univers, sau rezulta din necesitatea noastra de a interpreta ce e in jurul nostru?
Daca substanta este alcatuita din molecule, atomi etc… de ce n-am accepta ca se divide la infinit? Si atunci, ce inseamna SPATIUL?
O broască dintr-o fîntînă nu știe nimic despre măreția oceanului. Proverb japonez.
sigur ca are… se poate demonstra logic… oamenii au constiinta+oamenii apartin Universului=Universul contine cel putin un grup de fiinte care au constiinta =) Universul are constiinta de sine