Dovezile care demonstrează faptul că Vatra Vechii Europe se află (și) pe teritoriul României de astăzi sunt incontestabile. Doar agenții anti-România au de cârtit împotriva lor..
Dovezile care demonstrează o continuitate multimilenară, o continuitate umană și culturală de 6-7.000 de ani, pe teritoriul actualei Românii, sunt de asemenea extrem de numeroase și puternice (inclusiv două studii serioase de paleogenetică).
Toate acestea ne arată că România ar trebui să devină un centru mondial al turismului istoric, un loc de pelerinaj pentru antropologii, istoricii și arheologii din toată lumea.
Faptul că nu se întâmplă așa, nu face decât să ne arate gradul de ocupație străină, ostilă, sub care se află această națiune și aceste pământuri încărcate de istorie. Pentru că de la cel mai înalt nivel politic se duce mai degrabă o luptă pentru ascunderea acestor adevăruri, decât pentru promovarea lor.
Din fericire, tot mai mulți savanți străini vin să susțină ce am spus eu în primele rânduri ale acestui articol, iar savantul german Harald Haarmann este unul dintre aceștia.
Daniel Roxin
Iată ce spune Harald Haarmann, în prefața cărții ENIGMA CIVILIZAȚIEI DANUBIENE, pe care v-o recomand pentru lectură, despre România și Vatra Vechii Europe:
<<În opera sa cea mai influentă, Critica rațiunii pure (1781/1787), filozoful german Immanuel Kant a abordat chestiunea referitoare la ce putem învăța din istorie: „Din moment ce nu cunoaștem viitorul, singura experiență pe care ne putem baza cunoașterea este ceea ce s-a întâmplat în trecut.”
Atunci când privim în trecut, suntem forțați să recunoaștem anumite fapte, indiferent dacă sunt plăcute sau stânjenitoare. Pentru o privire echilibrată asupra istoriei trebuie să ne dezvoltăm ceea ce putem numi o „cultură a istoriei”. Perspectiva noastră trebuie cultivată astfel încât să putem învăța din istorie.
Lecțiile pe care le putem învăța din cultura noastră sunt diverse, mai ales în cazul civilizației românești, care este atât de multimilenară.
Există în întregul organic al istoriei românești o latură care o face particulară în comparație cu istoria altor popoare din Europa. Ținuturile românești adăpostesc memoria culturală a istoriei străvechi, iar stratul cel mai timpuriu al acesteia este cea mai străveche cultură avansată a Europei.
Este vorba de cea mai veche civilizație a lumii, mult mai veche decât civilizațiile antice din Egipt și Mesopotamia. Cea mai veche civilizație din lume, denumită „Vechea Europă” de către arheologa lituano-americană Maria Gimbutas, a devenit mai recent cunoscută ca „Civilizația Danubiană”.
Volumul de față este primul de acest fel care oferă o privire de ansamblu asupra împlinirilor respectivei civilizații, o privire bazată pe descoperiri ale arheologiei moderne, ca și pe culturologie, istoria religiilor, lingvistica istorică și istoria scrierii.
Realizările civilizației danubiene sunt impresionante, iar multe dintre aspectele ei esențiale au supraviețuit, trecând prin diverse transformări, până în zilele noastre.
Găsim trăsături ale Vechii Europe în folclor, legende și obiceiuri tradiționale, în arhitectură, stiluri artistice și meșteșuguri.
În timpuri ca acestea, caracterizate de instabilitate politică, ne trebuie o temelie solidă pentru a ne construi identitatea noastră modernă. Este esențial să cunoaștem rădăcinile culturii zilelor noastre pentru a putea acționa conștienți fiind de valorile moștenirii noastre istorice….>>
Harald Haarmann
Comandă cartea aici: https://dacia-art.ro/45-carti-pentru-adulti
De-ar lua aminte și cine ar trebui s-o facă! Excelent articol!
Vetrele vechii Europe sunt in Levant-Anatolia si in stepa nord pontica.