CRĂCIUNUL, Sărbătoare GETO–DACICĂ. Informații care răstoarnă multe dintre lucrurile pe care credeai că le știi

Distribuie


Lasă un răspuns

Comentează ca anonim.

  1. Felicitari domnule Roxin pentru activitatea dvs.!

    De mare ajutor in „arheologia” identitatii noastre am gasit si „comoara” lasata de C.Olariu – ARIMINIA

  2. Aveti mare dreptate in legatura cu Dex-ul. Interesant ca exista cuvinte in limba romana care sunt si in dialecte din Sardinia. Un exemplu concludent: măgură-in Dex-cf. alb. magule; in dialecte din Sardinia: mogoro, mogora, moguru, mogola, mogula, mogureddu.

  3. Inca un exemplu:azimă. Dex-ul spune ca e din neogreaca. In dialecte din Sardinia azimu, pane atzimu, pani aggimu, coccu-paine nedospita; in italiana-azzimella, in franceza-pain azyme.

  4. D-le Roxin, doua zeitati ale Geto Dacilor au supravietuit in traditia noastra populara: Mos Craciun si Scaloianul (sau Caloianul).
    Mos Craciun, este o zeitate agricola, multi tarani romani, invatatori si preoti batrani, din diferite colturi ale tarii au relatat cam aceleasi despre Mos Craciun. Mos Craciun se sarbatorea la inceputul anului agricol, in luna Berbecelui (multi nu stiu ca a exstat o astfel de luna a anului), in zodia Ares (zodia Berbece), care era zeul razboiului la traci si la stramosii lor. Multi mocani batrani din satele din creierul muntilor inca tineau ziua berbecelui pe la inceputul secolului XX. Intrucat Primavara avem acum luna Martie (Marte-zeul razboiului la ROMANI), cred ca luna Ares ( Berbece), se tinea la Echinoctiul de Primavara. Dupa toate probabilitatile, se sarbatorea mai intai Mos Craciun, anul vechi, care iubea copii, si le aducea darurile anului vechi, cinstindu-i ca pe reprezentantii Anului Nou, anului tanar, copil inca, dupa care urma sarbatoarea Anului Nou cand incepeau aratul si semanatul si se pregateau noile recolte de peste an. De aici colindele tuturor romanilor cu „Florile dalbe, flori de mar”, care se canta sub fereastra in noaptea de Mos Craciun, deci pe atunci merii infloreau de Craciun, care era sarbatorit la mijlocul lunii aprilie si erau flori simbol al sarbatoririi de catre toata obstea. Din toate discutiile purtate cu oameni foarte batrani, cu preoti la varsta senectutii, a reiesit ca la inceputurile crestinismului, Mos Craciun a fost „prigonit” de noua religie ce se instala veritginos si care elimina zeitatile pagane, cu mare succes mai ales in marile cetati. La munte, in codri si la campie, Mos Craciun era in siguranta. Cu timpul, datorita traditiei atata de puternic inradacinata in popor, Mos Craciun a fost acceptat de biserica crestina, fiind asimilat unui inger traditional, fara a fi cuprins in dogmele bisericesti. Povestile urate despre Baba Craciuna care ar fi fost omorata de Mos Craciun, pentru motive inchipuite si care circula pe internet, cred ca sunt din perioada „prigonirii” lui Mos Craciun, inainte de a fi acceptat oficial de biserica crestina.
    Din cauza introducerii in vremea stapanirii ROMANE, a unei reforme a calendarului, s-au introdus in calendar doua luni noi, lunile imperiale, Iulie , in onoarea lui Iulius Cesar si August, in onoarea lui Octavian Augustus, Sarbatoarea Craciunului a fost impinsa inspre Iarna, unde s-a suprapus peste alta sarbatoare a geto dacilor, sarbatoarea Igna, a focului, cand se sacrificau porcii, smbolul belsugului (la Ignat) si se parleau in foc de paie cu multe ceremonii care inca se mai pastreaza prin satele romanesti, spre bucuria copiilor. Crestinismul a introdus in calendar un sfant Ignat, pentru a anula sarbatoarea pagana a Ignatului. Biserica s-a impus, dar traditiile vechi se pastreaza amintind de inaintasii nostri, si biserica noastra s-a pliat pe traditiile stravechi, neputand sa le elimine din mentalul popular. Craciunul a devenit cea mai mare sarbatoare a Iernii, la toate popoarele de sorginte geto-daca. Cand calugarul de origine geto-dacica Dionisie cel Mic, sau Exigul, originar din Silistra, a primit insarcinarea de la Constantinopol ca sa faca un calendar crestin, carea inlocuiasca pe cel al ROMANILOR, acesta a trebuit sa tina cont de traditiile adanc inradacinate si sa faca un calendar acceptat de toata lumea. Astfel a aparut calendarul crestin al Erei Noastre, al erei „dupa Hristos”, in care s-a calculat data nasterii Domnului ca fiind 25 Decembrie, data de la care incepe numerotarea anilor „erei lui Hristos”. Nasterea Domnului, calugarul geto-dac a pus-o in ziua Craciunului, cel ce iubeste copiii si „aduce daruri multe, la fetite si baieti”, deci si copilului Dumnezeu. Fastul deosebit al sarbatorilor de Iarna existand deja mostenit, cu Ignatul, Craciunul si Anul Nou, ziua lui Janus (Januar), cel cu doua fete, una batrana, care priveste spre Anul Vechi si una tanara care priveste spre Anul Nou, cu toate obiceiurile stravechi stramutate odata cu Craciunul si cu altele ramase pentru a impodobi sarbatoarea Pastelui. Sarcina lui Dionisie cel Mic(cel Scurt) Exigul, nu a fost prea usoara, trebuia sa impace pe toata lumea si Biserica trebuia sa fie satisfacuta, iar credinta crestina trebuia sa fie invingatoare.Se pare ca a reusit, caci calendarul lui, cu unele ajustari continua sa fie si astazi in functiune si sa multumeasca pe toata lumea. Personajul Mos Craciun, a ramas la fel de prezent in traditia romaneasca, tot asa cum a fost probabil si in timpul geto-daclor strabuni.
    Imbracamintea lui Mos Craciun, a fost de culori diferite: verde la munte, albasru la ses in Campia Dunarii, Maron inspre nord dar rosie odata cu acceptarea de catre biserica crestina, rosul fiind culoarea sarbatorilor crestine imparatesti: Craciunul si Invierea de la Paste. Mos Craciun era imbracat intotdeauna cu mantie lunga si purta toiag sau tirs (sau tarsh). Chestia cu culoarea de la Coca-Cola, este o inchipuire.
    Bradul de Craciun, despre care se spune celor necunoscatori, ca vine de la nemti, este o alta facatura. La toti romanii, din strafundurile istoriei lor si pana astazi in multe sate romanesti, bradul este un simbol sacru. La nasterea unui copil romanii impodobeau bradul si il fixau la streasina prispei, tot satul stia ca acolo s-a nascut un prunc si veneau cu daruri. Cateva nuci sau un mar, era bine primite si cu bucurie. Mos Craciun aducea copiilor un brad in care se puneau nuci poleite, mere rosii, fire de beteala stralucitoare (numite ploaie), dulciuri facute in casa de mama, bunica si surorile, si in varf se punea un tsurtsure de ghiatsa. Mos Craciun venea de la munte, iar dupa acceptarea de catre biserica crestina, venea din cer. Pe traditia straveche, venea cu sania trasa de un cerb cu coarne poleite. Brazii de la munte erau adusi de carutasii merari care veneau in toate satele de la ses cu mere, pere, prune, bolovani de sare, haine de panura, gaz lampant sau pacura pentru uns osia la caruta. Toate se luau pe troc cu cereale, produsele de la campie. Bradul era nelipsit la nunta, cand se gatea bradul miresii si era jucata hora miresei cu bradul tinut in mijlocul horei de doi copii, un baietel si o fetita, bradul fiind infipt intr-o oala cu grau (sau intr-o banita, sau intr-o dubla). Cu bradul mergea mireasa in ziua nuntii la trei fantani de lua apa neinceputa si unde se juca hora bradului. Pe toata durata nuntii, bradul miresei si facliile de la cununie erau semnele cele mai ocrotite de nuntasi si puse la loc de cinste in salonul unde se punea masa nuntii. Dupa nunta, bradul miresei, cu podoabe cu tot era fixat la streasina prispei de la casa unde locuiau tinerii insuratei.
    Tot un bradut gatit cu un stergar de borangic, se fixa sus pe martaceala acoperisului cand se construia o casa noua si primul mester, care termina partea lui de acoperis, castiga stergarul.
    Bradul cu panglici albe se purta si la inmormantarea unui copil sau tanara sau tanar nenuntiti, iar brad cu doliu negru se purta la orice mort in varsta, iar la militari se punea panglica tricolora. Bradul de inmormantare se infigea in mormant la capul mortului.
    De unde astfel de povesti, cum ca romanii au primit obiceiul bradului de la nemti? Sunt unii printre noi ori ignoranti, ori rau intentionati, ca sa ne arate ca toate le-am invatat de la straini. Noi ne-am trait viata noastra romaneasca in satele noastre romanesti. Nici nu stiau taranii nostri de existenta nemtilor. In centrele oraselor noastre, nu intotdeauna au trait romani, negustorii, comerciantii nu prea erau romani.
    Dupa toate datele care am reusit sa le adun, obiceiurile Mos Craciunului romanesc, a fost dus in Occident de doi calugari din Dobrogea: Sf. Casian de la Casimcea siu Sf. Gherman din Gura Dobrogei. Acestia au intemeiat o manastire langa Marsilia, locul de unde s-a raspandit traditia Craciunului, a Nasterii Domnului. Cred ca in acelasi timp s-a adus si traditia lui Sf.Nicolae episcop de Mira Lichiei (langa Antalia), Si acest mare sfant al Ortodoxiei, a fost un trac, care punea bani de aur in incaltamintea fetelor de maritat ca sa aiba zestre si aducea daruri copiilor la sarbatoarea Nasterii Domnului. In Biserica Rasariteana Sf. Nicolae este sarbatorit la 6 Decembrie cand se pun incaltarile la usa sau la geam si in care se pun bani si dulciuri. In Biserica Apuseana a fost retinut Santa Claus, ca fiind Mos Craciun.
    Mos Craciun cel al istoriei stravechi a romanilor, ramane cel ce a fost dintotdeauna: Mos Craciun. E greu de stabilit de unde ii vine numele, dar trebuie sa fie un cuvant getodacic, care are o semnificatie importanta. Ramane istoricilor si lingvistilor „arheologi” sa lamureasca si acest aspect. Unii spun ca vine de la uvantul „creatie”. Un batran egumen de manastire mi-a spus ca acest cuvant s-ar traduce „raspantie” in limba straromanilor, locul unde se separa doua drumuri.

  5. Ne-au furat sarbatorile. Si-au pliat si impus, in mod parsiv, religia peste religia strabunilor nostri. Ne-au indepartat, izolat de luminosii nostri strabuni.

Sliding Sidebar