De mâine încep săpăturile la șantierul arheologic de la Poiana Cireșului. Anul trecut s-a descoperit o statuetă veche de 23.000 de ani. Anul acesta?
Și iată că se reia și în acest an cercetarea arheologică de la Poiana Cireșului, locul în care s-au descoperit cele mai multe obiecte de artă și de podoabă din România, cu o vechime de peste 20.000 de ani, descopriri care fac din acest șantier cel mai important șantier arheologic paleolitic din România și unul dintre cele mai importante din Europa.
Aici, sub coordonarea arheologilor dr. cercetător Elena Nițu (șeful șantierului) și prof. univ. dr. Marin Cârciumaru s-au făcut în ultimii ani descoperiri de interes mondial. Cu toate acestea, Ministerul Culturii, prin Comisia Națională de Arheologie, a refuzat pentru al patrulea an consecutiv să acorde finanțare acestui șantier… În consecință, cercetarea arheologică de aici se realizează pentru al treilea an consecutiv cu sprijinul principal al Asociației Geto Dacii, dar și al Consiliului Județean Dâmbovița și al Complexului Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște.
Dacă anul trecut s-a descoperit în acest loc cea mai veche statuetă sculptată în piatră din România, veche de 23.000 de ani, pe lângă multe alte artefacte (obiecte de podoabă, arme și unelte ale Omului Gravetian), anul acesta, când se va sta cu două săptămâni mai mult și se va cerceta o suprafață dublă față de anul trecut, arheologii speră să aducă la lumină multe alte lucruri extraordinare. Să le urăm succes maxim!
Daniel Roxin
Și pentru că această cercetare nu s-ar fi putut realiza fără suportul oamenilor generoși care au făcut donații și sponsorizări, îi amintim mai jos pe principalii sponsori ai acestei cercetări, în ordinea valorică a susținerii:
- Chefneux Maria Teodora
- SC PROFI SIB SRL
- Radu Cristian Marian
- Elena Marioara Gassner
- Bogdan Cismariu
Le mulțumim și celor care au făcut donații mai mici sau celor care au trimis un SMS!
Și pentru că încă avem nevoie de sprijinul dumneavoastră, pentru a susține pentru o lună și jumătate echipa de arheologi, vă așteptăm în continuare susținerea prin donații sau sponsorizări. Detalii complete despre conturile Asociației Geto Dacii și modalitățile de susținere aici: http://www.cunoastelumea.ro/incepem-campania-arheologica-2016-sustine-ne-cu-o-donatie-o-sponsorizare-sau-trimite-un-sms-detalii-aici/
Mult succes echipei de la Poiana Ciresului ! Demonstrati si in acest an ca sunteți buni chiar si fara ajutorul lor. Suntem alaturi de voi !
Exista si arheologia cuvintelor.Ele se afla ascunse in limba romana de azi dar si in limba vecinilor.
Comentez:”caci demonstratia acestei apropieri
lingvistice este bazata doar pe circa 160-200 de cuvinte asemanatoare care se
regasesc in rom^na si albaneza, dar nu se mai regasesc in alte limbi balcanice
(slave, greaca …).”
RASPUNS
Cuvantul MAL din limba romana il gasim in albaneza, dar inseamna munte, deal.
In limba LITUANIANA avem acelasi cuvant MAL care inseamna la fel ca in limba
romana tot MAL.
acest cuvant arata ca dacii se asemanau lingvistic si cu balticii.
Dar o sa ziceti ca ce conteaza un cuvant.
Sunt mai multe cuvinte ca in limba albaneza in limbile baltice si nu se gasesc
in limbile SLAVE.
de unde sunt cuvintele?
Am mai multe teorii, cum ar fi dacii se invecinau cu balticii, sau latinii au
venit din LATIA, actuala LATVIA (Letonia de azi)…etc
Viitorul va aduce si adevarul.
Despre ROTACIZAREA sunetului L intervocalic, regula este
ca latinii l-au transformat pe R in litera L.
ADICA VICEVERSA si uite dovada ca inainte de limba latina se folosea litera
„R”
SOARE vine din SURIA din limba sanscrita si nu din SOLE din latina.
APA vine din APA din limba sanscrita si nu din AQUA din latina si AGUA din
iberica.
SARE vine din SARA din limba sanscrita si nu din SALE din latina.
SHARPE vine din SHARPA din limba sanscrita si nu din SERPENT din latina.
Amintesc ca limba sanscrita este importanta pentru ca exista scrieri de acum
trei mii ani inainte de limba greaca si latina.
Multe cuvinte se gasesc si in greaca si latina dar LIMBA ROMANA urmasa limbii
DACILOR a pastrat cuvintele IDENTIC ca acum trei mii de ani.
Dar acest lucru arata ca limba sanscrita se inrudea cu limba latina, si daca
noi avem in limba romana cuvinte identice cu cele din sanscrita, inseamna ca
latinii le-au luat de la traco-geti probabil acum cinci sase mii ani in urma
inainte de formarea poporului latin.
http://www.ariminia.ro
in sprijinul nostru…spre neuitare
Si pana cercetatorii mai descopera ceva sa vedem noi ce am mai descoperit:
Plecand de la monedele antice grecesti si macedonene.In limba greaca avem Alexandros si in macedoneana Alexandou .Acelasi lucru Filipos si Filipou. La regii traci avem Seutos in greaca si Seutou, Lusimacos in greaca si Lusimacou in limba traca, care era aceesi cu limba geto-daca. De aici analizand atestarile antice ale denumirilor de rauri putem deduce numele lor cat mai apropiat de adevar.
1. Atestat :Alutus, Aloutas – in romana Oltu , (Ptolemeu, Iordanes) si probabil in limba daca la genul masculin Alutu si feminin Aluta.
2. Amutrion, Amutria – in romana Motru si in limba daca Amutriu .
3. Argessos, Ordessos – in romana Argeşu si in limba daca Argessu .
4. Crisus, Crisia – in romana Crişu si in limba daca
5. Hyerassus, Tiarantos, Gerasus, Seratos – in romana Siretu si in limba daca Siretu din Siroaie de apa.
6. Istros, Donaris – in romana Dunărea .Posibil ca Istros sa fie totusi denumire greaca si cetatea ISTRIA.
7. Maris, Marisos – in romana Mureşu (Herodot, Strabon) si in limba daca Marisu.
8. [B]useos – Buzău (în original Μ[π]ουσεος, iar Μπ se pronunţă B) si in limba daca Buzau de la BUZA, marginea muntilor.
9. Naparis – in romana Ialomiţa si in limba daca cred ca era vorba de Sabaru.
10. Patissus, Tisia – in romana Tisa si in limba daca Patisu sau Tisa. Care inseamna INTINSA.
11. Pyretus, Porata – in romana Prut si in limba daca Puretu sau Purata de la PARAU , PARAUTZ.
12. Samus – in romana Someşu si in limba daca Somus cred ca este vorba de SOMN, raul adormit sau care are somni, de altfel si in limba celta SOM SOMMEILL inseamna SOMN. Dar si in suedeza si daneza avem tot SOMN. Sau alta teorie ar fi ca se numea raul gemen de o SAMA in daneza si suedeza SAMMA in engleza SAMME.
13. Tyras – in romana Nistru , este o denumire greaca de la orasul grecesc care avea un TURN, numit TURAS in greaca si in limba daca TURA .
14. Tibisis – in romana Timişu (Herodot) si in limba daca Tibisu sau TIVISU. O asemanare cu TI -MISU si TI -MOC in romana Din MOTZI care cel din urma insemna DIN varful muntilor MOTZ este VARF,
Dacu dd
Ma bucur de fiecare ciob descoperit pe teritoriul fostei Dacii care vorbeste de faptul ca NOI suntem aici PRIMII si cei mai vechi
Doamne, ajuta! Era si timpul! Mai sunt multe de descoperit acolo.