În urmă cu ceva timp, aduceam în discuție (inclusiv într-o emisiune) faptul că există peste 50 de autori antici, medievali și moderni care îi consideră pe goți de același neam cu geții și dacii. Desigur, acest lucru este contestat cu violență de unii, sub acuzația unei alte nebunii protocroniste. Ce mai contează, nu-i așa, că o parte dintre autorii invocați (istorici și cărturari care susțin înrudirea sau chiar aceeași identitate între geți și goți) erau contemporani cu evenimentele și neamurile despre care au vorbit?!?
Fără îndoială că unul dintre contra-argumentele celor care contestă această înrudire se referă la diferențele culturale dintre goți și geți (uitând însă că goții au dus Zalmoxianismul prin toată Europa!). Ceea ce mai ignoră aceștia este faptul că neamurile tracice, cele mai numeroase din Europa, în antichitate, au roit în toate cele patru puncte cardinale. Asta înseamnă mii de kilometri de la Est la Vest sau de la Nord la Sud. În acest context, un neam tracic oarecare ce a evoluat și s-a dezvoltat la 1.500 de km depărtare de Carpați, spre exemplu, poate dezvolta, cu siguranță, după vreo 1.000 de ani specificități culturale în mod evident diferite de cele din locul de pornire. Asta nu îi anuleză etnicitatea!
Să ne gândim la aromâni, spre exemplu… Astăzi, este greu să înțelegi limba aromână în totalitate, fără translator. Dar ea este o limbă înrudită cu româna, așa cum aromânii sunt tot un neam românesc. În același timp, portul popular are diferențe semnificative față de al nostru. Dar asta nu le anulează înrudirea cu noi. Ei, Aromânii, s-au dezvoltat la multe sute de kilometri depărtare de noi, în Macedonia și Grecia și, în mod firesc, și-au creat specificitățile lor, diferite de ale noastre.
Cu acest exemplu în minte (și nu este singurul) nu putem să nu ne gândim la faptul că goții (mai mereu aliați cu dacii liberi în luptele duse împotriva Imperiului Roman) ar putea să fie înrudiți cu geții și dacii (sau să fie un alt nume dat pentru geți) și că cei peste 50 de autori antici, medievali și moderni știau ce spun.
DACIA ART: București, Bv. Carol I nr 40-42. Online: https://dacia-art.ro/index.php/imbracaminte/barbati/tricouri.html
Astăzi, pe lista autorilor și cărților care “FAC CONFUZII” între goți și daci (geți) se mai înscriu două. Vi le prezint mai jos. Să ne ierte cei corecți politic că insistăm pe acest tip de “CONFUZIE ISTORICĂ” Pentru ceilați, toate gândurile bune!
Heinrich von Bünau
Genaue und umständliche Teutsche Käyser- und Reichs-Historie
(Istoria exactă şi amănunţită a împăraţilor şi imperiilor germane)
1728, vol 1, pag 778
“Decebal, regele dacilor şi al goţilor, este numit şi Dorpandus, Diurpanes precum şi Diurpancus. Stăpânirea peste acest popor o datorează unui alt prinţ, pe nume Duras, care i-a lăsat-o de bună voie lui Decebal, întrucât acesta avea mai multă experienţă militară.”
Grosses vollständiges Universal-Lexicon Aller Wissenschafften und Künste
(Marele lexicon universal şi complet al tuturor ştiinţelor şi artelor)
1734, vol 7, pag 303
“Decebal, care este numit şi Decibalus, Dorpaneus, Diurpanes şi Diurpanius a fost un rege al dacilor şi goţilor; pentru că deţinea multă experienţă în războaie şi multe alte abilităţi, un prinţ pe nume Duras i-a cedat de bună voie stăpânirea peste popor.”
P.S. Îi mulțumim prietenului nostru Grigore Oprița, cel care ne-a semnalat și ne-a tradus din germană aceste texte.