Știm cu toții că românii se întorc anual cu nenumărate premii de la saloanele internaționale de inventică, inclusiv de la Geneva, cel mai mare și mai de prestigiu salon de acest fel din lume. Ce spune acest lucru? – Că inventatorii români sunt printre cei mai buni la nivel mondial, fără nicio urmă de îndoială. De altfel, faptul că elevii români sunt premianții tuturor olimpiadelor intenaționale, anticipează performanțele de mai târziu…
Cu toate acestea, Statul Român, ăla care ar trebui să lucreze în folosul nostru, al românilor, în loc să investească în inventica românească, în loc să o sprijine, să susțină prin legi și programe clare creativitatea tehnică, începând cu liceele de profil, a devenit în cei 26 de ani dezastruoși de după 89, principalul obstacol în calea materializării creativității românești.
Este strigător la cer ca marile invenții românești să se stea ascunse prin sertare sau să fie preluate de firmele străine… Dar acest lucru se petrece în fiecare an, cu complicitatea politicienilor, ceea ce ne face să ne întrebăm în fiecare zi: cui slujesc acești oameni?
Într-o discuție avută cu profesorul Florin Colceag, acesta spunea că dacă România AR FI LĂSATĂ să își valorifice în interes propriu sutele de invenții care așteaptă în sertarele inventatorilor români, țara noastră ar reuși în câțiva ani să își plătească toată datoria externă și să urce semnificativ în standardele de bunăstare pentru întreaga populație, invențiile românești având un potențial financiar de sute de miliarde de euro!
Din păcate, există forțe și interese foarte mari care nu vor ca acest lucru să se petreacă. Și ce poate fi mai elocvent decât cazul pe care vi-l prezint în acest episod al emisiunii Mistere la Granițele Cunoașterii?…
În puține cuvinte, lucrurile stau așa: o invenție extraordinară, cea mai performantă din lume pe domeniul ei de activitate, este blocată legislativ să își producă în totalitate efectele pe teritoriul României. Dacă statul ar sprijini-o, această invenție ar aduce românilor și României energie de 12 miliarde de euro pe an, adică 60 de miliarde de euro în doar 5 ani!!!
Invenția despre care vă vorbesc este dorită de marile firme de profil din lume, inclusiv de firma Bosch. Inventatorul a primit chiar și oferte de 22 de milioane de euro pentru toate drepturile invenției și mai multe state din Europa, Asia sau America vor să o introducă în sistemul lor de dezvoltare energetică.
Cu toate acestea, cei care conduc țara nu se arată interesați ca ea să aducă României aceste beneficii și nu o sprijină. Mai mult decât atât, o blochează în mare parte prin intermediul legii. Cum vi se pare acest lucru? Și nu vorbim despre un inventator anonim, ci despre unul cu premii internaționale importante pentru inventică, adică un român cu recunoaștere internațională, care doar în anul 2014 a primit, pe plan extern, două distincții: premiul pentru “Managerul anului 2014” și premiul “Best Enterprise 2014” pentru activitatea în domeniul echipamentelor destinate producerii energiei termice și electrice.
Dar să ascultăm mai multe dezvăluiri bulversante chiar din partea inventatorului Iuliean Hornet, directorul firmei EcoHornet, pe care l-am vizitat la propria fabrică, din apropiere de București.
Vizionare cu folos!
Daniel Roxin
Comandă cartea CIVILIZAȚIA GETO-DACILOR (două volume) aici: DACIA ART
Rusinos e adevarat ……
eu un om de rand as vrea sa pot face mai mult.
Domnule Daniel Roxin va felicit pentru dragostea respectul si atentia pentru aceasta tara si locuitorii ei.E admirabil acest efort .
Hai sa va spun si eu o poveste. Desi sunt pasionat de descoperirea cuvintelor de origine dacica din limba romana, mai comentam acum un an, doi si pe siteul armata romana dotare.Nu incepuse razboiul din ucraina dar era aproape.Acolo lobistii se laudau cu taburile romanesti.Eu le-am zis ca la grosimea tablei de 16 mm alea sunt strecuratori de macaroane si mor toti dinauntru.Rezultatul :m-au scos de pe site cu IP cu tot. Dupa cateva luni vedeam cum taburile ucrainiene acelasi tip ca la noi erau facute zob.Cam asa gandesc unii din conducere.Ascundem adevarul sub pres si daca vine unu cu o inventie sa inbunatatesca ceva in scopul apararii Romaniei NU NE INTERESEAZA DACA NU IESE SPAGA.
Niste gunoaie spagotarde, de o maruntime a mintii cu adevarat inspaimantatoare. Dupe ei, Potopul, clar! Dispretul meu pentru aceste insecte este infinit. Sa ne traiesti, domnule Roxin. Nu mai induram noi mult ca popor si dam in clocot, pana la urma.
Articolul este interesant numai din p.v. gazetaresc. Si acum sa va explic:
1. Centralele termice pe baza de pereti produse Hornet prezinta intr-adevar cel mai mare randament termic al arzatorului.
2. Nu trebuie să ai cunoștiință tehnice deosebite sa realizezi ca orice echipament, utilaj, masina, instalație se caracterizează prin parametrii nominali si parametrii reali. Parametrii nominal sunt parametrii specificați in cartea tehnică, parametrii reali sunt parametrii înregistrați efectiv in exploatare. Exemplu cu diferenta de consum de combustibil a unui autoturism între ce este menționat în cartea tehnică si consumul real este cel mai elocvent chiar si pentru atehnici.
3. Centralele termice Hornet prezintă diferente majore intre parametrii reali înregistrați în timp si parametrii nominali. Acest aspect modifica un indicator important si anume fiabilitatea in timp. Orice investitor analizează variatia in timp a parametrilor reali, costurile de mentenanță și service (MSC), costurile operaționale.
4. Atâta timp cât baza de calcul a celor 12 miliarde euro nu este cunoscută, nicio persoana rationala nu își poate defini poziția. Dar totusi logic analizând, dati-mi voie ca personal sa am rezerve asupra nivelului de 12 miliarde vehiculat.
5. Un alt indicator de fundamentare a deciziei este valoarea investiției unitare, în cazul de fata investiția totală raportată la energia termică obținută efectiv (real). Este posibil ca acest indicator sa fie inferior altor instalații similare aspect care ar ridica niste semne de întrebare asupra valorii 12 miliarde.
6. Privind aspectul celor 22 milioane oferite de Bosch trebuie menționat un amanunt: in marile businessuri un colos de nivelul Bosch își permite să înlăture o eventuală concurență prin cumpararea firmei sau a patentului unui produs. În termeni financiari asta este valoarea Hornet ca firma.