Donald Trump: În America mor ANUAL până la 70.000 de oameni din cauza gripei comune și nimic nu e închis! Acum avem 22 de morți de Coronavirus și e panică. Gândiți-vă la asta!

La nivel global, mor în fiecare an de gripa comună între 300.000 și 600.000 de oameni, conform studiilor de specialitate (informația o găsiți chiar și pe Wikipedia unde se vorbește de 250.000 – 500.000 de morți/anual). Asta înseamnă că cei infectați de virusul gripal sunt de ordinul a 50-100 de milioane, anual, iar dintre aceștia, 3-5 milioane sunt îmbolnăviri severe care necesită spitalizare. Cu toate acestea, granițele nu se închid, lumea își vede de treaba ei.
Astăzi, cu 120.000 de îmbolnăviri ale gripei Covid-9 la nivel global și 15-20.000 de spitalizări, toată planeta este în disperare, de zici că a venit Apocalipsa, iar sistemul medical pretinde că intră în colaps. Țările își închid granițele, economiile cad în cap, la orizont întrezărindu-se o criză economică cum nu a mai fost de mult. Mulți își vor pierde afacerile sau economiile, dar cei care câștigă întotdeauna se vor îmbogăți și mai mult.
Nu contest faptul că Covid-9 poate să fie o gripă mai agresivă decât altele (Conform celui mai nou studiu chinez, coronavirusul se transmite la o distanţă de 4,5 metri de persoana infectată, supravieţuieşte cel puţin 30 de minute în aer după ce „sursa” infecţiei nu mai este prezentă şi rezistă circa trei-patru zile pe diferite suprafeţe, la temperaturi de până la 36,5 grade celsius)), dar cred că sunt interese mari în spatele panicii care se întreține…
În acest context, Donald Trump, președintele SUA, reclamă Fake News-ul și acuză presa progresistă că este cea care crează psihoza globală, pentru a satisface anumite interese de ordin politic și economic, cu impact global.
Iată ce a scris acesta pe Twitter pe 9 martie: „Deci, anul trecut, 37.000 americani au murit din cauza gripei comune. În fiecare an mor între 27.000 și 70.000 de decese (în SUA -n.m.). Nimic nu s-a închis, viața și economia au mers mai departe. În acest moment, sunt confirmate 546 de cazuri de coronavirus, cu 22 de decese. Gândiți-vă la asta! Presa Fake News și partenerul lor, Partidul Democrat, fac totul pentru a inflama situația CoronaVirus, cu mult peste ceea ce ar fi justificat de realitate.”
Acum, în SUA, sunt în jur de 800 de cazuri de îmbolnăviri cu Coronavirus, iar populația este panicată, precum în celelalte țări. Mai departe faceți voi scenariul și trageți o concluzie…
Daniel Roxin
DACIA ART: https://dacia-art.ro/

Comentariul mea este ca eu diagnosticat cu BPOC sever nu trebuie sa fiu infectat nici de gripa nici de corono .Eu trebuie sa fiu destept sa nu am contact cu cei donatori de virusi!Stau in casa pana cand acest covid -9 erte izolat deci in paralel si gripa comuna se va izola..Treaba e ca ajutorul meu sa fie sanatos ,familia si vecinii.Restul vin de la sine!Donald are si n-are dreptate .Importante sunt izolarile .Sa ne auzim cu bine toti.Adica sa fim snatosi!
Si eu sunt diagnosticata cu BPOC si nu am voie sa racesc ,asa ca nu prea ies afara ,ir daca ies la analia INR imi pun masca
Nu fiti naivi, virusul nu e grav, sau nu e mai grav ca altele, panica este special creata de baietii destepti pentru a putea deschide cai de vaccinare obligatorie, de a rasturna economii, de a reduce populatia prin vaccinurile ulterioare de care chiar va trebui sa ne temem! Exista solutii ieftine dar special nu se doresc pt a combate coronavirus, cautati lumina uv de la neoanele „negre”, sau romanul care are si brevet pt anti orice virus „ioan borodi” , sau oficial au dat ca se poate face transplant de sange de la un vindecat si corpul iti creaza in oglinda anticorpi, etc. ROMANI NU DORMITI !!! Treziti-va!!!
Cand ai o rata a mortalitatii de 10% (comparativ cu 0.1% gripa sezoniera) si 3.5 (si mai mult) rata de dispersie, sa te vad eu cum te descurci cu sistemul medical. In plus, gripa sezoniera stim ce face in corpul uman, chiar si avand comorbiditati. SARS-COV-2 e necunoscut iar Covid-19 are si mai multe necunoscute. Pentru ca asta este idiotenia de la care pleaca rationamentul contestatarilor paaandemiei: ca mor anual 500.000 de gripa sezoniera. Da, dar timp de UN AN, nu iti vin buluc zeci de mii pe saptamana, de nu poti sa ajuti pe nici unul. Imbolnaviti-va toti de Covid-19 dar in timp de 2 ani si se rezolva situatia. Oricum, nu am nici un tratament sa va dau, ceai de musetel si apa cu lamaie, plati-va contributia la biserica , si asta e!