Dr. Carrie Madej din SUA ne dezvăluie PERICOLELE URIAȘE pentru sănătate pe care le poate avea VACCINUL anti- COVID

De luni de zile ni se tot spune că Pandemia cu Covid-19, exagerată în mod intenționat de presă și autoritățile medicale, cu girul OMS, nu va putea fi stopată decât cu ajutorul unui vaccin. Exaltații sistemului pretind chiar că nu ar trebui să ieșim din starea de urgență sau de alertă decât după crearea unui astfel de vaccin și vaccinarea obligatorie a populației.
Doar că avem două probleme. Prima, după cum spun unii specialiști, este aceea că la acest tip de virus, care suferă mutații, nu se poate crea un vaccin eficient. A doua, pe care o știe orice specialist, este aceea că practica medicală impune testarea unui vaccin chiar și 5-6 ani, pentru a se stabili cu certitudine că nu are efecte secundare care să creeze probleme de sănătate în masă. Și chiar și așa, unii oameni tot au probleme serioase din cauza vaccinurilor!!!
În aceste condiții, goana după un vaccin anti-Covid, care se dorește a fi pus pe piață în cursul acestui an sau în următorul, este pur și simplu un atentat la sănătatea publică pe care OMS și guvernele servile de pe mai toată planeta vor să îl justifice prin exagerarea efectelor medicale ale Pandemiei cu Coronavirus.
Conform medicului american Carrie Madej (al cărei canal YouTube poate fi urmărit AICI), pericolele pentru sănătatea publică ale unui vaccin anti-Covid sunt uriașe. Mai mult decât atât, vorbind despre compania farmaceutică Moderna (înființată, după cum ne dezvăluie ea, de un specialist de la Harvard cu cercetări în domeniul modificărilor genetice umane), al cărei vaccin anti Covid-19 se află acum, după doar câteva luni, în faza a treia de testare, pericolele vin și din altă direcție…
Vă invit, așadar, să urmăriți un clip video de 21 de minute, subtitrat în limba română, în care dr. Carrie Madej ne face dezvăluiri incendiare despre vaccinul anti-Covid. Informațiile sunt cu adevărat bulversante dar meditați asupra lor și plecați de la premiza că persoana care ni le prezintă este medic, deci știe despre ce vorbește. Urmăriți materialul și recomandați această postare și altora!
Daniel Roxin
Cărți de știință și spiriitualitate: DACIA ART
Rudolf Steiner, 1917: „The whole trend goes in a direction where a way will finally be found to vaccinate bodies so that these bodies will not allow the inclination towards spiritual ideas to develop and all their lives people will believe only in the physical world they perceive with the senses.”
„The soul will be made non-existent with the aid of a drug. Taking a ‘sound point of view’, people will invent a vaccine to influence the organism as early as possible, preferably as soon as it is born, so that this human body never even gets the idea that there is a soul and a spirit.”
„I have told you that the spirits of darkness are going to inspire their human hosts, in whom they will be dwelling, to find a vaccine that will drive all inclination towards spirituality out of people’s souls when they are still very young, and this will happen in a roundabout way through the living body. Today, bodies are vaccinated against one thing and another; in future, children will be vaccinated with a substance which it will certainly be possible to produce, and this will make them immune, so that they do not develop foolish inclinations connected with spiritual life — ‘foolish’ here, of course, in the eyes of materialists.”
Trebuie descarcat de pe you tube si pus si pe bitchute, ca nu se stie.