.
Peter Wohllenben este un împătimit cercetător al vieții arborilor. În cartea sa Viața secretă a copacilor am avut surpriza să descopăr un univers deosebit de complex și de interesant. Aproape nimic din ceea ce se petrece în universul uman nu lipsește din cel al arborilor, demonstrând că, indiferent de forma de manifestare – animală sau vegetală -, există o unitate a vieții.
Știu că sunt voci care vor replica prompt că această unitate a vieții este rezultatul evoluției lumii vii, de la formele simple vegetale până la cela mai complexe din lumea animală. Eu am însă un alt răspuns: unitatea lumii vii este rezultatul unei singure rațiuni, al unui model general și unic.
Aflăm că, asemenea, nouă, oamenilor, și copacii au aceleași trebuințe. Au, ca și noi, o viață limitată – este adevărat, uneori până la multe sure de ani. Este o lege a naturii în virtutea căreia ființele care au nevoie de mult timp până să ajungă la maturitate au o viață lungă, iar cele care ating rapid maturitatea trăiesc puțin.
Copacii sunt ființe sociale, ni se spune. Își împart hrana între ei și îi ajută pe cei mai firavi.
Copacii respiră absorbind dioxidul de carbon și elimină oxigenul atât de necesar vieții prin procesul de fotosinteză.
Se hrănesc cu zahăr pe care îl împart cu ciupercile, care le dau în schimb azot și fosfor. Ciupercile înconjoară rădăcinile copacilor și astfel îi conectează într-o vastă rețea extinsă pe arii mari prin care aceștia comunică între ei constituind ceea ce frumos numește Peter Wohlleben un adevărat internet al copacilor.
Prin aceste rețele își transmit reciproc informații și se avertizează în caz de pericole. Trimit mesaje chimice (feromoni) prin frunze și semnale electrice prin rădăcini.
Ni se spune, de asemenea, că ar simți durerea și că au memorie, că dau dovadă de generozitate când își împart lumina soarelui cu „vecinii”.
Probabil că exprimarea acestor însușiri atât de direct poate friza o tendință antropomorfică, o asemănare exagerată cu ființa umană, dar în mod cert și lumea vegetală acoperă un registru de capacități care amintește de cel uman, deși un sistem care să genereze aceste capacități nu s-a descris încă…
Același autor vorbește despre „spiritul altruist” al copacilor. Oferă, prin rădăcini, glucoza pe care o produc în frunze „vecinilor” mai neajutorați sau bolnavi. Parcă noi am învățat că cei mai slabi și bolnavi din natură sunt lăsați să moară prin selecție naturală. Oare copacii fac excepție? Ni se spune că fagul, luat desigur ca exemplu, dar nereducându-se fenomenul exclusiv la nivelul său, poate „lega prietenii” cu alți copaci, iar aceștia se pot hrăni reciproc.
Catherine Lenne (2018) ne spune că un studiu efectuat cu trasori radioactivi a evidențiat substanțe hidrocarbonate produse de un arbore la vecinii săi, transmise probabil prin rețeaua de ciuperci care le înconjura rădăcinile.
Copacii din pădure înfloresc în momente apropiate, dar pentru a evita endogamia (riscul de a se fecunda cu propriul polen) aplică o strategie ce pare gândită de o minte rațională.
Iată un exemplu de strategie aplicată la cireșul sălbatic, la care structurile masculine și cele feminine sunt situate pe aceeași floare. Dacă polenul cu care s-a încărcat o albină este al aceleiași flori, pentru a evita propriul polen, ductul (canalul) spre ovul se închide. Dacă polenul adus de albină este de la alt cireș, ductul spre ovul rămâne deschis.
Copacii dispun de o serie de mecanisme de apărare: secretă substanțe otrăvitoare prin frunze, emit substanțe cu rol de antibiotice (fitoncide) împotriva virusurilor și bacteriilor.
Când girafele se hrănesc cu frunze de salcâm, acesta secretă o substanță toxică în frunze și îi avertizează și pe „vecini” de pericol. La rândul lor, pe o rază de 100 de metri, toi salcâmii recurg la acest mijloc de apărare. Girafa dă și ea dovadă de inteligență și va ataca salcâmii situați dincolo de acest perimetru!
Stejarii se apără de insecte secretând în frunze și scoarță tainuri otrăvitoare. Mesteacănul secretă betulina, cu efect antiviral și antibacterian.
………………………….
Am comentat aceste conduite la nivelul regnului vegetal pentru a ilustra ideea că, indiferent de regnul vegetal sau animal, la nivel de copaci sau de plante, de oameni sau animale situate pe trepte filogenetice diferite și, evident, premergătoare, viața este exprimată printr-o mulțime de conduite, de manifestări care, în expresia lor funcțională, reprezintă o inteligență, o rațiune înscrisă în marea Conștiință Cosmică.
Aducerea temei în această discuție este strict necesară pentru a înțelege că viața este una singură la toate nivelurile sale de manifestare, că viața omului este dependentă de tot ceea ce ne înconjoară.
Vedem că viața freamătă peste tot – în pământ, la suprafața pământului, în apă sau în aer. Tot ceea ce trăiește și coabitează cu noi pe această planetă sunt frații și surorile noastre cu care formăm o mare familie și, în consecință, față de care trebuie să manifestăm același respect ca și pentru propria familie!
Extras din cartea CREIERUL ȘI MINTEA UNIVERSULUI.
Dumitru Constantin Dulcan
Cartea poate fi comandată aici: DACIA ART
.
Peter Wohllenben este un împătimit cercetător al vieții arborilor. În cartea sa Viața secretă a copacilor am avut surpriza să descopăr un univers deosebit de complex și de interesant. Aproape nimic din ceea ce se petrece în universul uman nu lipsește din cel al arborilor, demonstrând că, indiferent de forma de manifestare – animală sau vegetală -, există o unitate a vieții.
Știu că sunt voci care vor replica prompt că această unitate a vieții este rezultatul evoluției lumii vii, de la formele simple vegetale până la cela mai complexe din lumea animală. Eu am însă un alt răspuns: unitatea lumii vii este rezultatul unei singure rațiuni, al unui model general și unic.
Aflăm că, asemenea, nouă, oamenilor, și copacii au aceleași trebuințe. Au, ca și noi, o viață limitată – este adevărat, uneori până la multe sure de ani. Este o lege a naturii în virtutea căreia ființele care au nevoie de mult timp până să ajungă la maturitate au o viață lungă, iar cele care ating rapid maturitatea trăiesc puțin.
Copacii sunt ființe sociale, ni se spune. Își împart hrana între ei și îi ajută pe cei mai firavi.
Copacii respiră absorbind dioxidul de carbon și elimină oxigenul atât de necesar vieții prin procesul de fotosinteză.
Se hrănesc cu zahăr pe care îl împart cu ciupercile, care le dau în schimb azot și fosfor. Ciupercile înconjoară rădăcinile copacilor și astfel îi conectează într-o vastă rețea extinsă pe arii mari prin care aceștia comunică între ei constituind ceea ce frumos numește Peter Wohlleben un adevărat internet al copacilor.
Prin aceste rețele își transmit reciproc informații și se avertizează în caz de pericole. Trimit mesaje chimice (feromoni) prin frunze și semnale electrice prin rădăcini.
Ni se spune, de asemenea, că ar simți durerea și că au memorie, că dau dovadă de generozitate când își împart lumina soarelui cu „vecinii”.
Probabil că exprimarea acestor însușiri atât de direct poate friza o tendință antropomorfică, o asemănare exagerată cu ființa umană, dar în mod cert și lumea vegetală acoperă un registru de capacități care amintește de cel uman, deși un sistem care să genereze aceste capacități nu s-a descris încă…
Același autor vorbește despre „spiritul altruist” al copacilor. Oferă, prin rădăcini, glucoza pe care o produc în frunze „vecinilor” mai neajutorați sau bolnavi. Parcă noi am învățat că cei mai slabi și bolnavi din natură sunt lăsați să moară prin selecție naturală. Oare copacii fac excepție? Ni se spune că fagul, luat desigur ca exemplu, dar nereducându-se fenomenul exclusiv la nivelul său, poate „lega prietenii” cu alți copaci, iar aceștia se pot hrăni reciproc.
Catherine Lenne (2018) ne spune că un studiu efectuat cu trasori radioactivi a evidențiat substanțe hidrocarbonate produse de un arbore la vecinii săi, transmise probabil prin rețeaua de ciuperci care le înconjura rădăcinile.
Copacii din pădure înfloresc în momente apropiate, dar pentru a evita endogamia (riscul de a se fecunda cu propriul polen) aplică o strategie ce pare gândită de o minte rațională.
Iată un exemplu de strategie aplicată la cireșul sălbatic, la care structurile masculine și cele feminine sunt situate pe aceeași floare. Dacă polenul cu care s-a încărcat o albină este al aceleiași flori, pentru a evita propriul polen, ductul (canalul) spre ovul se închide. Dacă polenul adus de albină este de la alt cireș, ductul spre ovul rămâne deschis.
Copacii dispun de o serie de mecanisme de apărare: secretă substanțe otrăvitoare prin frunze, emit substanțe cu rol de antibiotice (fitoncide) împotriva virusurilor și bacteriilor.
Când girafele se hrănesc cu frunze de salcâm, acesta secretă o substanță toxică în frunze și îi avertizează și pe „vecini” de pericol. La rândul lor, pe o rază de 100 de metri, toi salcâmii recurg la acest mijloc de apărare. Girafa dă și ea dovadă de inteligență și va ataca salcâmii situați dincolo de acest perimetru!
Stejarii se apără de insecte secretând în frunze și scoarță tainuri otrăvitoare. Mesteacănul secretă betulina, cu efect antiviral și antibacterian.
………………………….
Am comentat aceste conduite la nivelul regnului vegetal pentru a ilustra ideea că, indiferent de regnul vegetal sau animal, la nivel de copaci sau de plante, de oameni sau animale situate pe trepte filogenetice diferite și, evident, premergătoare, viața este exprimată printr-o mulțime de conduite, de manifestări care, în expresia lor funcțională, reprezintă o inteligență, o rațiune înscrisă în marea Conștiință Cosmică.
Aducerea temei în această discuție este strict necesară pentru a înțelege că viața este una singură la toate nivelurile sale de manifestare, că viața omului este dependentă de tot ceea ce ne înconjoară.
Vedem că viața freamătă peste tot – în pământ, la suprafața pământului, în apă sau în aer. Tot ceea ce trăiește și coabitează cu noi pe această planetă sunt frații și surorile noastre cu care formăm o mare familie și, în consecință, față de care trebuie să manifestăm același respect ca și pentru propria familie!
Extras din cartea CREIERUL ȘI MINTEA UNIVERSULUI.
Dumitru Constantin Dulcan
Cartea poate fi comandată aici: DACIA ART
