ELITA MEDICINEI DIN ROMÂNIA NU SE VACCINEAZĂ. Aproape 90% din profesorii universitari de la Timișoara și 80% din cei de la UMF Iași NU SE VACCINEAZĂ
Victor Roncea, ActiveNews.ro: Pentru că rezultatele propagandei de vaccinare publicate pe 15 ianuarie afectau major planurile vacciniștilor, s-a reluat campania de muncă de convingere, om cu om, ca pe vremea comuniștilor, doar-doar se vor schimba rezultatele.
Ce ziceau rezultatele nemediatizate din 15 ianuarie? Că 55% din personalul învățâmântului pre-universitar și 40% din cel universitar nu vor să se vaccineze. De asemenea, rezultatele erau oferite și sub forma unor tabele centralizatoare cu toate județele și instituțiile de învățământ universitar din țară.
Ce face mașina de propagandă pe 1 februariei? Ne arată că munca de convingere a dat rezultate și azi 50% din personalul învățământul preuniversitar este gata de vaccinare (totuși, doar o jumătate!) și 77% din cel universitar.
Dar de-acum începe minciuna oficială – prin omisiune -, pentru că nu ni se mai dau tabelele centralizatoare, pentru a putea afla și noi ce reprezintă cele 77 de procente din mediul universitar, respectiv câte cadre didactice, câți portari, câți șoferi, femei de serviciu etc.
Acum, pe 1 februarie, mașiniștii cortinelor și aparatelor de făcut fum de pe scena României și-au dat seama de greșeala epocală de pe 15 ianuarie – prezentarea realității. Noi am păstrat însă informațiile, spre corecta informare a opiniei publice.
Iar rezultatele sondajelor de pe 15 ianuarie ne spun că cei care nu-și doresc vaccinarea cu faimoasele produse experimentale Pfizer/BioNtech și Moderna – care produc morți subite și reacții adverse în masă – sunt tocmai cadrele didactice din medicină. Adică ELITA MEDICINEI ROMÂNEȘTI. Și nu în procente de 50 la 50%. Nu. În procente ce ajung până la 80% și aproape 90%! Iar la această elită se mai adaugă și elita comunității de informații din România, din Academia Națională de Informații, de la care aflăm că ar vrea să se vaccineze doar în procent de 42, 45%.
Citește mai mult și vezi statistici oficiale aici: ActiveNews.ro
DACIA ART: https://dacia-art.ro/
Trebuie să fii imbecil să iți dorești un vaccin experimental, nu mai vorbim de o luptă personală impotriva acestei abominații, dar să lăsăm oile să meargă la tăiere, fiecare pasăre pe limba sa piere !
Contul ãsta ( https://ugetube.com/@Gogu ) pe UGETube (site-ul patriotilor lumii, unde NU esti cenzurat!) are puzderie de documentare despre TOT, deci inclusiv despre PlanDemie, covrig si alte chestii. Aici un mic exemplu: https://ugetube.com/watch/how-about-this-quot-covid-vaccin-quot-the-world-039-s-doctors-tell-it-as-it-is-download-repost-share_VYZH8fuXRMKV5Cy.html
Dar acolo gãsiti sute de documentare desprte tot, multe despre covid/corona, the great reset, ce e aia, cine a initiat-o, de ce, de când etc etc., totul e documentat amãnuntit.
Pentru binele medicinei, eu sunt pe deplin lămurit, pentru a fi, părtaș la experient.
Ne bucurãm dacã vrei sã te vaccinezi! Cu o asemenea afirmatie si mitivatie gen Bãlãceanca, vaccinarea ta face clar parte din „Natural selection of the species”. Abia astept sã te vaccinezi! Nu uita cã trebuie sa te vaccienzi de mai multe ori cu asta.
Apropo de Timisoara:
https://www.incorectpolitic.com/timisoara-napadita-de-imigranti/
Nu putem vorbi de o elită a medicinii românești în condițiile în care Ministerul Sănătății și întreg guvernul plănuiește exterminarea poporului român prin ”vaccinare”. Orice vaccinare înseamnă infectare, infectare cu ceva, care nu poate fi decât rău. Medicul vaccinalist este suspect din chiar punctul de vedere medical. ORICE VACCINARE ESTE CRIMINALĂ, nu medicală, PENTRU CĂ SE ADRESEAZĂ NU UNUI SUBIECT OARECARE CI UNEI COLECTIVITĂȚI MAI MICI SAU MAI MARI, DE EXEMPLU UNUI POPOR SAU CHIAR ÎNTREGII POPULAȚII MONDIALE. Actul medical nu poate fi decât individual. Devenit colectiv, prin vaccinare, actul medical devine idolatro-religios, precum mântuirea sau nemântuirea diverselor religii și biserici; în cazul nostru, actul medical a devenit nu idolatro-religios ci mai curând idolatro-ideologic, precum comunismul, în trei timpi: 1) Nu ști, te învățăm! 2) Nu poți, te ajutăm. 3) Nu vrei, te obligăm! Criza actuală a dovedit că medicii și întreg personalul medical sunt ca toți ceilalți români: nesiguri pe știința lor, fricoși, demni de disprețul celor curajoși, integri și întregi la cap, care se feresc de medici ca de rahații câinilor, de pe trotuar.(Cam așa s-a exprimat și Hipocrate, la vremea lui). Din punct de vedere moral, medicii și personalul medical nu sunt mai breji decât profesorii ignoranți, juriști bandiți, polițiști mafioți, militari mercenari și ceilalți, nu în ultimul rând cuvioșii preasfințiți poponari, din Sfântul Sinod, în frunte cu tovarășul Patriarh, cocoțat pe ”Pântecul Desfrînatei”, cum ar fi spus PS-ul Adrian Hrițcu Botoșăneanul, autorul cărții cu același nume. Îmbotnițarea celor 15-20 de milioane de Români a arătat că suntem un popor de sclavi, o turmă de fricoși, înfricoșați de Biserica satanizată și de o presă bună de tăiat mărunt, ca pătrunjelul pe supă. După cum polițaii merită să fie dezbrăcați la piele și stropiți cu miere, să-i îmbrace muștele, cam același tratament trebuie aplicat și medicilor înrolați în brigăzile ucigașilor vaccinaliști. Cine vrea să fie sănătos, trebuie să fie capabil să-și ia sănătatea în propriile lui mâini, ca toate viețuitoarele pământului. Animalele, mai înțelepte, s-ar zice, n-au așteptat veterinarii, adică agenții abatoarelor. Nici oamenii nu trebuie să aștepte ceva de la Medici, care au devenit agenții ABATORULUI MONDIAL NUMIT ORGANIZAȚIE MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII. Președintele Trump a avut dreptate să scoată Statele Unite din această organizație de borfași, mafioți și politruci. Cine vrea să-și facă o idee corectă despre chestiunea vaccinală, trebuie să fie gata de lectura a trei-patru cărți bine alese. Cine a fost capabil să priceapă matematica, istoria, dreptul, chimia sau fizica, va pricepe și medicina, care ne este știința cea mai apropiată, în sensul că pielea ne este mai apropiată de suflet decât cămașa sa paltonul! Dacă într-adevăr 80 sau 90% dintre universitarii mediciniști timișoreni sau ieșeni nu se vaccinează, aș întreba de unde miile de sclaveți pseudo-medicali, înrolați în banda criminalului inconștient Gheorghiță, care deja au ucis de două ori mai mulți oameni decât COLONELUL COVID al XIX-lea! Dacă Nașul va organiza vreodată o dezbatere serioasă PRO ȘI CONTRA VACCCINARE SAU VIAȚĂ sunt gata să particip și să fac față oricărui reprezentant al mercenarilor vaccinaliști. Din păcate, nici Nașul, nici Doamna Calițescu, probabil nici Dumneavoastră, Domnule Roxin, nu sunteți foarte în clar cu această chestiune. Uite Decebal, Burebista, Mihai Viteazul, Ștefan și atâția alții, nu s-au vaccinat niciodată. De când se vaccinează oamenii. Răspund: în Occident de pe vremea lui Edward JENNER, în Orientul turcesc, cam din Evul Mediu, în mod empiric, nivel de la care a început și Jenner, către 1780, la Londra. De atunci a curs apă multă pe sub poduri. Nu sunt Medic, decât pentru mine și ai mei, dar aș putea face oricând un curs de Istoria Medicinii, ca și unul de Istoria Filosofiei, a Istoriei (Blaga a scris o excelentă carte pe tema asta, pe care în urmă cu vreo 30 de ani am avut plăcerea să o văd tradusă și publicată în franceză. Cam târziu însă, nu-nvie morții, îm zadar Străine, ar fi spus poetul!). Un ciclu de dezbateri VACCINARE – PRO ȘI CONTRA ar fi o bună idee de reabilitare a televiziunii, căreia nu întâmplător, de peste 50 de ani îi spun tembeliziune. Nu știu ce ar putea face Nașul pentru umanizarea tembeliziunii. În primul rând cred că ar trebui să se gândească serios la asta și să treacă Medicina pe sub același scanner cu care a examinat banditismul fostei și actualei faune kaghebisto-cotroceniste. Nașu-i om și el, are deja 50 de ani, atâtea pe cap, n-am de spus despre el decât bine.Sunt gata să-l invit, pentru o săptămână de vacanță, iarna sau vara, cu câțiva prieteni și colaboratori de-ai lui, în condiții decente, pentru a discuta pe îndelete cele pe care le va descoperi, probabil, în anii ce vin. Cu ajutorul meu le va descoperi însă mai repede. L-aș invita la mine acasă, în Apuseni, la vreo sută de kilometri de Costești. Nu glumesc. Între timp, poate chiar azi, prin amabila bunăvoință a Domniei Voastre o să-i trimit lui Nașu o carte despre SIGMUND FREUD, intitulată FREUD A MINȚIT. Apărută acum aproape 45 de ani, în Franța, cartea asta nu-i citită aproape de nimeni… Ca și cărțile lui Béchamp… S-a stins viața falnicei Veneții se potrivește chiar și pentru Veneția sau Paris… Se pare că ne trăim moartea, că suntem ”Reacționari”, cum spunea Paul Everac. Nu suntem capabili decât de ”reacții”, ca răspuns nepotrivit, parțial, întârziat, la acțiunile altora, care ne sunt adversari și uneori chiar dusmani declarați.
Cu aceleași gânduri bune, G: P. D.
Citesc pe R3 MEDIA :”Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe cere o dezbatere pe tema vaccinării copiilor: Aş avea foarte mari semne de întrebare dacă să vaccinez sau nu copiii mei”.
Asta ar fi o bună ocazie pentru dezbaterea publică a chestiunii. O dezbatere științifică corectă, cu oameni de bună credință, nu cu adversari care se insultă reciproc. Este vorba de copiii și de nepoții noștri. De la o dezbatere pe tema copiilor ar trebui excluși cei care, de exemplu, au depășit 40 de ani fără să aibă vreun copil. Cazul lui Johannis, de exemplu: El care nu a crescut niciun copil, n-ar trebui să aibă dreptul de a da lecții pe tema asta, Nu ne putem întrece cu grădinarii în materie de legume, nici cu părinții și educatorii, în materie de copii, copilărie, evoluția copilului de la naștere la deplina maturitate