Probabil că sunt puțini oameni care nu și-au pus această întrebare într-un anumit moment al vieții lor. Și dacă până de curând un astfel de subiect nu era agreat de mediul științific, astăzi tot mai mulți cercetători se apleacă supra acestei posibilități, aducând chiar probe greu de contestat, care ne dau speranța că viața are un sens, că moartea nu este o anihilare, ci o poartă de trecere către ceva mai important.
Printre oamenii de știință care au contribuit semnificativ la eliberarea de sub acest fel de incertitudini se află și profesorul Dumitru Constantin Dulcan, pe care am avut bucuria să îl intervievez.
Daniel Roxin: Din cele mai vechi timpuri, omul a fost preocupat de ceea ce s-ar putea petrece cu el după pragul morții. Când a început să existe o preocupare și în mediul științific pentru acest lucru?
Constantin Dulcan: Prima mențiune o găsim în opera lui Platon, deci cu vreo 450 de ani înainte de Hristos. El amintește despre un soldat grec care a fost găsit într-un morman de cadavre și care, atunci când au vrut să îl ducă către locul incinerării, a început să se miște. După ce și-a revenit, a povestit un lucru extraordinar: după ce a murit, împreună cu toți ceilalți soldați morți au ieșit din corp și au mers undeva spre o vale. Toți au trecut, doar el s-a oprit în fața unei ape care era ca un fel de barieră. Aici i s-a spus că trebuie să se întoarcă înapoi. Aceasta este prima mențiune în care se vorbește despre experiența unei morți clinice. Haideți să definesc termenul… Prin moarte clinică înțelegem acea moarte din care omul poate fi readus la viață, poate fi resuscitat. Asta în comparație cu moartea biologică care este o moarte definitivă. În cazul acesta omul nu mai poate fi resuscitat, nu mai poate fi adus la viață. Experiențele despre care vorbim noi sunt ale celor care au avut o moarte clinică, ale celor care, după ce au intrat într-o stare specifică morții, și-au revenit. Făcând trimitere la acea vorbă care spune că “nimeni nu s-a întors din moarte”, putem spune că toată această literatură de care vorbim este a celor care s-au întors din moarte și au povestit ce li s-a întâmplat și ce au văzut acolo… Trebuie subliniat că există un contur unitar al întâmplărilor, al evenimentelor trăite de ei, indiferent de vârsta lor, de cultura lor, de locul geografic din care provin. Și copiii și adulții povestesc același tablou de evenimente trăite dincolo.
Daniel Roxin: Înțeleg că în Lumea de Dincolo, descrisă de cei care s-au întors din moartea clinică, vorbim despre o altă ordine, care are logica ei, ale cărei legi nu sunt înțelese în termenii științifici pe care îi cunoaștem noi. Dar asta nu înseamnă că ea nu există. Să ne amintim că în ultimii două sute de ani s-au făcut multe descoperiri pe care astăzi le considerăm valabile, dar care, la vremea lor, au fost privite ca fantezii de către mediul științific… Revenind la experiența morții clinice, am putea spune că cei care ajung în preajma moții și văd lucrurile pe care le descriu, nu au aceste percepții ca urmare a unor reacții chimice produse în creier, acestea fiind, în realitate, un rezultat al trăirilor conștiinței?
Constantin Dulcan: Da, putem să spunem că moartea este o experiență a conștiinței. Din planul individual trecem într-un alt univers, un univers paralel cu acesta, un univers subtil, non-fizic. Ce înseamnă non-fizic? – Nesupus legilor gravitației. Acest univers non-fizic nu este accesibil conștiinței noastre din planul fizic pentru că frecvența la care se manifestă lucrurile în planul nostru este mul mai joasă decât cea a dimensiunii de dincolo. Noi nu putem percepe cu frecvența noastră joasă nicio entitate din lumea de dincolo, care are o frecvență înaltă. Pentru că frecvență înaltă nu mai înseamnă corp fizic, ci înseamnă invizibilul. De aici marea dificultate. Imaginați-vă că sunt puțini oameni care pot să se lase convinși că există un suflet care continuă să existe după moarte, că există un alt univers, o dimensiune non-fizică în care noi șălășluim. Mai mult decât atât, în care suntem eterni. Moarte nu există decât în planul terestru. În lumea de dincolo vorbim despre o eternitate a corpului spiritual. Dincolo sunt alte legi, alte înțelegeri, aidoma, dacă vreți, cu cele ale universului cuantic.
Vezi tot interviul în emisiunea de mai jos:
Cartea poate fi comandată aici: DACIA ART
Probabil că sunt puțini oameni care nu și-au pus această întrebare într-un anumit moment al vieții lor. Și dacă până de curând un astfel de subiect nu era agreat de mediul științific, astăzi tot mai mulți cercetători se apleacă supra acestei posibilități, aducând chiar probe greu de contestat, care ne dau speranța că viața are un sens, că moartea nu este o anihilare, ci o poartă de trecere către ceva mai important.
Printre oamenii de știință care au contribuit semnificativ la eliberarea de sub acest fel de incertitudini se află și profesorul Dumitru Constantin Dulcan, pe care am avut bucuria să îl intervievez.
Daniel Roxin: Din cele mai vechi timpuri, omul a fost preocupat de ceea ce s-ar putea petrece cu el după pragul morții. Când a început să existe o preocupare și în mediul științific pentru acest lucru?
Constantin Dulcan: Prima mențiune o găsim în opera lui Platon, deci cu vreo 450 de ani înainte de Hristos. El amintește despre un soldat grec care a fost găsit într-un morman de cadavre și care, atunci când au vrut să îl ducă către locul incinerării, a început să se miște. După ce și-a revenit, a povestit un lucru extraordinar: după ce a murit, împreună cu toți ceilalți soldați morți au ieșit din corp și au mers undeva spre o vale. Toți au trecut, doar el s-a oprit în fața unei ape care era ca un fel de barieră. Aici i s-a spus că trebuie să se întoarcă înapoi. Aceasta este prima mențiune în care se vorbește despre experiența unei morți clinice. Haideți să definesc termenul… Prin moarte clinică înțelegem acea moarte din care omul poate fi readus la viață, poate fi resuscitat. Asta în comparație cu moartea biologică care este o moarte definitivă. În cazul acesta omul nu mai poate fi resuscitat, nu mai poate fi adus la viață. Experiențele despre care vorbim noi sunt ale celor care au avut o moarte clinică, ale celor care, după ce au intrat într-o stare specifică morții, și-au revenit. Făcând trimitere la acea vorbă care spune că “nimeni nu s-a întors din moarte”, putem spune că toată această literatură de care vorbim este a celor care s-au întors din moarte și au povestit ce li s-a întâmplat și ce au văzut acolo… Trebuie subliniat că există un contur unitar al întâmplărilor, al evenimentelor trăite de ei, indiferent de vârsta lor, de cultura lor, de locul geografic din care provin. Și copiii și adulții povestesc același tablou de evenimente trăite dincolo.
Daniel Roxin: Înțeleg că în Lumea de Dincolo, descrisă de cei care s-au întors din moartea clinică, vorbim despre o altă ordine, care are logica ei, ale cărei legi nu sunt înțelese în termenii științifici pe care îi cunoaștem noi. Dar asta nu înseamnă că ea nu există. Să ne amintim că în ultimii două sute de ani s-au făcut multe descoperiri pe care astăzi le considerăm valabile, dar care, la vremea lor, au fost privite ca fantezii de către mediul științific… Revenind la experiența morții clinice, am putea spune că cei care ajung în preajma moții și văd lucrurile pe care le descriu, nu au aceste percepții ca urmare a unor reacții chimice produse în creier, acestea fiind, în realitate, un rezultat al trăirilor conștiinței?
Constantin Dulcan: Da, putem să spunem că moartea este o experiență a conștiinței. Din planul individual trecem într-un alt univers, un univers paralel cu acesta, un univers subtil, non-fizic. Ce înseamnă non-fizic? – Nesupus legilor gravitației. Acest univers non-fizic nu este accesibil conștiinței noastre din planul fizic pentru că frecvența la care se manifestă lucrurile în planul nostru este mul mai joasă decât cea a dimensiunii de dincolo. Noi nu putem percepe cu frecvența noastră joasă nicio entitate din lumea de dincolo, care are o frecvență înaltă. Pentru că frecvență înaltă nu mai înseamnă corp fizic, ci înseamnă invizibilul. De aici marea dificultate. Imaginați-vă că sunt puțini oameni care pot să se lase convinși că există un suflet care continuă să existe după moarte, că există un alt univers, o dimensiune non-fizică în care noi șălășluim. Mai mult decât atât, în care suntem eterni. Moarte nu există decât în planul terestru. În lumea de dincolo vorbim despre o eternitate a corpului spiritual. Dincolo sunt alte legi, alte înțelegeri, aidoma, dacă vreți, cu cele ale universului cuantic.
Vezi tot interviul în emisiunea de mai jos:
Cartea poate fi comandată aici: DACIA ART
Ca mulți alți, sunt pasionat de tanatologie, dar peste tot sunt doar ipoteze. Nimeni nu are o certitudine. și am ajuns la concluzia că totul depinde de credința. Dacă e s-o luăm pe partea logică, atunci, fără o modalitate de continuare, tot ce înseamnă viață nu ar avea sens. Chiar și specia umană. Nu cred că Dumnezeu este chiar atât de superficial încât să lase lucrurile fără o finalitate, oricare ar fi acel final.