În urmă cu 6 ani, un scandal… ezoteric tulbura viața publică din România. Un scandal legat de așa numita Flacără Violet, pornit de la politicieni.
În acea perioadă a alegerilor prezidențiale, alături de Traian Băsescu s-a semnalat în repetate rânduri prezența parapsihologului Aliodor Manolea care, după cum se vorbea atunci, era un apropiat al lui Traian Băsescu și îl consilia în această direcție.
Traian Băsescu a învins în alegerile din 2009, iar principalul strateg al PSD-ului, Viorel Hrebenciuc, încerca să justifice înfrângerea lui Geoană spunând următoarele lucruri: „Deci, în ziua de joi, în general Băsescu este în formă maximă pentru că cel puțin cei care se ocupă de ezoterism știu ce înseamnă Ziua Flăcării Violete. Și, dacă ați observat, cei din PDL (partidul lui Băsescu – n.m.) purtau violet și cravatele și puloverele și pulovărul pe care îl purta Băsescu. Deci există o filiație aici. Eu cred în treaba asta, dar nu e cazul să dezvoltăm aici, putem face o emisiune separată.” (Realitatea Tv)
Vorbind despre aceste lucruri, tot în acea perioadă, sociologul Vasile Dâncu, actualul vicepremier al României, spunea următoarele: “Unii politicieni apelează la vrăjitori, numerologi, bioenergeticieni…” (Realitatea Tv)
Ei bine, în aceast episod al emisiunii Mistere la Granițele Cunoașterii realizat la Nașul Tv, vom vorbi despre Flacăra Violet și Alchimie, în dorința de a lămuri acest subiect măcar într-o anumită măsură. Cât de veche să fie această tehnică ezoterică a Flăcării Violet? Este o invenție modernă sau ține de tradiții foarte vechi?
Vizionare cu folos!
Daniel Roxin
Draga Daniel,
„…mai usor cu violetii pe scari!”
Am copilarit cu individul – sub-mediocru – Aliodor Manolea si pot sa-ti spun ca este un SARLATAN/ MINCINOS!
La aprox. 10,…,12 ani, incerca sa-i prosteasca pe amicii de virsta lui – NU SI PE MINE – ca el este cel care a impus design-ul Daciei 1100 firmei Renault! Pe baza unor desene de mina – bunicele – pe care se pare ca le facuse el!
PS. Pot sa-ti dau si detalii suplimentare oricind!
Un invitat foarte pregatit iar multe din spusele dumnealui le-am gasit si in alte surse de informatie , pot sa spun doar ca este un subiect interesant si e egretabil ca foarte multi dintre noi nu vrem sa incercam sa vedem dincolo de limita stiintei oficiale.