Gordon Brown, fost prim-ministru al Marii Britanii, propune crearea unui Guvern Global pentru gestionarea Pandemiei cu Coronavirus
Potrivit cotidianului britanic The Guardian, Gordon Brown, fost prim ministru al Marii Britanii, a cerut liderilor mondiali crearea unui Guvern Global provizoriu pentru gestionarea Pandemiei cu Coronavirus. „Această problemă nu poate fi abordată pe plan național. Trebuie să existe un răspuns global, coordonat”, afirmă acesta.
Solicitarea sa a fost făcută în cadrul teleconferinței G20 de ieri – 26 martie, prezidată de Arabia Saudită. În viziunea sa ar trebui constituit un grup de experți, adunați într-un fel de Guvern Global cu puteri executive pe perioada crizei Coronavirusului, al cărui obiectiv principal să fie crearea unui vaccin, producerea lui și prevenirea speculei.
Chiar dacă în contextul pandemiei cu Coronavirus se impune o coordonare a eforturilor tuturor pentru a găsi soluții de rezolvare rapidă a crizei, ideea unui GUVERN GLOBAL lansată de Gordon Brown va alimenta teoriile numite „ale conspirației” care vorbesc, de mulți ani, despre planul elitelor financiare ale lumii de a crea un Guvern Mondial care să ia decizii pentru toată planeta.
Conform acestor teorii ale conspirației, pentru instaurarea unui Guvern Mondial este necesară o criză globală care să îi justifice apariția. Acum suntem într-o astfel de criză, iar ideea creării unui astfel de organism poate fi privită de unii ca o confirmare a unui astfel de plan conspirativ. Nu în sensul că acum se va instaura Guvernul Global al Noii Ordini Mondiale, ci că acum va fi un prim pas spre acesta – un Guvern Global Provizoriu care va avea, printre altele, rolul de a obișnui masele cu un astfel de concept și de a le pregăti pentru el.
Pentru a înțelege mai bine viziunea lui Gordon Brown, vă aduc în atenție o declarație făcută de acesta în timpul crizei economice începută în anul 2008: „Criza financiară nu trebuie sa fie o scuză pentru o refugiere în protecționism, ci trebuie să fie considerată mai degrabă ca ‘nașterea dificilă’ a unei Noi Ordini Mondiale”, a spus pe 28 ianuarie 2009 premierul britanic (în exercițiu atunci) Gordon Brown, conform AFP, citată de Wall-street.ro.
Acum rămâne să vedem și care va fi reacția liderilor planetei la propunerea făcută ieri de Gordon Brown…
Daniel Roxin
Pana la urma se va crea acel „guvern”mondial!!!Dar important este din cine va fi format,din Oameni sau slugi…..Daca Oamenii ajung la conducerea planetei atunci nu vor mai fi state bogate si sarace.Acel „guvern”va avea sarcina de a gestiona in mod echitabil resursele planetei.Dar ca acest „guvern sa apara este nevoie de o ridicare a constiintei populatiei.Conducatorii reprezinta suma constiintei celor pe care-i conduc.
pe ce lume traiti? :))
Este atat de evident ca acel guvern mondial, dacă va fi, va fi format din reprezentantii papusarilor planetei
Decat sa ne conduca cea mai tradatoare, hulpava si parsiva clasa politica, care a reusit sa arunce Romania la groapa de gunoi a Europei, sa vanda terenurile, sa taie padurile si sa isi bata joc de mediu si de proprii ei cetateni, sa elibereze hotii, talharii si violatorii din puscarii, din punctul meu ar fi mai bine sa vina un guvern mondial sa preia puterea. Cu siguranta va face mai multe lucruri bune decat au facut politicienii romani actuali ! Noi nu mai avem ce pierde ci din contra.Mai mult vor avea de pierdut tarile bogate .
Ioan Vicoveanu ori e mason ori trăiește pe altă planetă !Bade Ioane te vor cipa și te vor trata ca pe o vită! Guvernul mondial este al lui Anticrist! Acești ticăloși de azi,sub diverse pretexte îi pregătesc terenul!
Globalizare = centralizare = totul in centru = in rest, nimic
Centrul nu poate fi controlat de periferie. Ce inseamna alegerea unui centru? La noi s-a vazut. Vreti s-o vedem si din perspectiva mondiala?
Daca pentru aderarea la UE Romania a fost contitionata sa ramana in coada, a fost conditie negociata la fiecare capat / portofoliu, domeniu de activitate, unde va fi Romania in cazul unui Centru Mondial?
Considerati urmatoarea acceptiune: stat-persoana. Fiecare om are eul sau, personalitatea sa, originalitatea si unicitatea sa, un cuvant personal de spus. Acest cuvant pledeaza pentru el insusi. Acest fapt este incontestabil fiecaruia in parte. Luati acest lucru individului, persoanea si vedeti cu ce mai ramane. Extrapolati acum la stat / natiune . Ea va deveni un numar de ordine, un substantiv comun si nu oricare ci nr. ”n” din cate miliarde vor mai fi ramas.
Modelul constiintei universale daca vreti, al Universului inteligent si constient asa cum il demonstraeaza noua paradigma a fizicii, daca nu vreti sa-l numiti divinitate, asigura fiecarei planete, nu zic fiinte, un statut particular, o unicitate, un spatiu si un timp unic, precizat fix in intreaga cosmogonie cu particularitatile si caracteristicile ei individuale si il accepta, tolerandu-i propriile coordonate asa cum sunt ele: gazoase, lichide, solide si alte stari pe care nu le anihileaza, reducand-o la una singura, uniforma pentru tot universul sau universurile.
Ar trebui ca societatea umana sa tina cont de organizarea universului ca sa ramana un sistem viabil.