IN MEMORIAM DORU DINU GLĂVAN – Mesajele celor care l-au cunoscut…

Omul, Prietenul, Marele Spirit…

Cu profundă durere în suflet am primit această tristă veste despre sfârșitul frumoasei și bogate vieți al Omului, Prietenului, Marelui spirit al culturii românești Doru Dinu Glăvan, care a pus Harul său primit de la Dumnezeu în slujba Lumii pe care o iubea și cu ajutorul cuvântului fierbinte depunea toate eforturile pentru a o face mai bună, mai frumoasă, mai pașnică. El a fost mereu prezent în viața a multor oameni pe care îi ținea aproape de suflet, îi susținea, îi încuraja. Îi vom simți lipsa, lipsa vocii sale călduroase, cât vom trăi. Îl vom ține în sufletele noastre îndoliate, a celor de peste Prut, pe care ne-a primit de fiecare dată cu toată dragostea de neam, de frate, cu Dor, ce ne unește și care ne ține sub cerul acesta veșnic.

Dumnezeu să-l primească în Împărăția Sa și Să-l odihnească în pace.

Eugen Doga

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România ar trebui să-i poarte numele: UZPR „Doru Dinu Glăvan”

Ziua de 31 octombrie a adus jurnaliștilor din România o veste dureroasă: președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, s-a stins din viață, ca victimă a ucigașului Covid. L-am cunoscut și l-am apreciat. Stabilisem detaliile unor acțiuni profesionale în urmă cu trei săptămâni. Orice acțiune gazetărească, dacă era implicat și Glăvan, erai sigur că are șanse de înfăptuire. Nu aș fi bănuit pentru nimic în lume că energicul profesionist se va stinge din viață într-un timp atât de scurt!

Cu el în fruntea uniunii, UZPR a ieșit din grupul destul de mare de organizații jurnalistice modeste, aproape anonime, și a obținut respectul sutelor de membri din toată țara, deținând astăzi calitatea de principală instituție dedicată profesiei noastre. Născut în 1946, la Timișoara, s-a afirmat din tinerețe ca gazetar sportiv și ca bun reporter de radio. Intrase în presă de foarte tânăr, de la 14 ani, când școala te primește în clasa a VII-a. Având o vârstă atât de fragedă, a fost o mare mirare printre colegi să afle că numele și știrile lui erau auzite la radio. S-a afirmat într-un ritm alert, astfel că, în numai 4 ani, devenise colaborator în presa locală și regională. Și noi, cei trecuți acum de 70 de ani, ne-am afirmat aproape la fel, ținând seama de traseul relativ identic prin care treceam de la o clasă la alta, de la o școală generală, la un liceu, dintr-o comună, într-un oraș etc.

Abia împlinise 19 ani când jurnalul avid de reporteri, „Sportul popular” (viitoarea Gazeta sporturilor), l-a înregistrat corespondent. În scurt timp, a fost angajat cronicar sportiv al postului național de radio, unde și-a păstrat libertatea de a publica și în presa scrisă. Așa a ajuns un jurnalist demn de invidiat, motiv pentru care Radio București l-a trimis să fie reporter internațional, de la Jocurile Balcanice, la Campionatele Mondiale de atletism, natație și gimnastică, precum și la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sarajevo. Împlinise 20 de ani când profesionalismul său admirabil l-a însoțit la campionate și jocuri mondiale din Europa, Asia și Australia. Cu un statut prețuit de sutele de mii de auditori, a avut inițiativa de a înființa Fundația Radio Caraș-Severin și Radio România Reșița – un post public local al Radioteleviziunii Române.

În doar câțiva ani, sub conducerea sa, Radio Reșița ajunge postul urmărit și de românii din Voivodina și Valea Timocului, din Iugoslavia, aceștia din urmă fiind oropsiți ca români până în ziua de azi. Apreciat de membrii UZPR de pretutindeni, era la al treilea mandat de președinte al Uniunii – organizație pe care a ridicat-o pe locul I din țară, obținându-i statutul de „Uniune de Creație și Utilitate Publică”. În acest context s-a străduit, fără tăgadă, să-i mențină rolul de organizație națională. Nouă, tuturor membrilor UZPR, ne va fi greu să ne obișnuim cu lipsa lui din biroul din Piața Romană.

Fără îndoială, Uniunea s-ar cuveni să-i poarte numele: UZPR – „Doru Dinu Glăvan”. Dumnezeu să-l odihnească!

Ion Longin Popescu

Se stinge o lume, iar noi suntem mai aproape de deșertăciune

Omul o singură dată se naște și o singură dată moare. Ne-ar fi mult mai ușor dacă mai întâi am muri și apoi ne-am naște, să nu mai cunoaștem acea clipă subită, ruperea de firesc, de viață. Duminică, după ce înainte de amiază am trăit revelația că Doru se va smulge din ghearele crunte ale bolii, iar Cecilia mi-a dat de înțeles speranța că ar putea urma o perioadă de recuperare, orele după-amiezii mi-au adus clipa mută a deșertăciunii. A murit Doru Dinu Glăvan! Iată-mă, neputincios, înfrânt în fața unei realități pe care mi-am dorit-o altfel, dar nu o puteam schimba, la fel cum neputincioasă a rămas o lume în gândurile ei că Doru, bunul nostru prieten, n-a reușit să înfrunte ceasul fatidic.

Doru nu mai există. Foarte greu am început să învăț a trăi cu această stare gravă, cu pierderea irecuperabilă, să înțeleg că energia unui om a încetat să mai nască alte energii, să creeze lumi și valori în acele lumi, într-o lume care alunecă în derizoriu. Doru, iată omul care a știut să îmblânzească „furtunile”, să ne îndemne să atingem neatinsul, cel care ne-a îndemnat să credem că totul e posibil într-o lume imposibilă și să persistăm în acel crez; acel spiritus movens al Casei jurnaliștilor profesioniști, prietenul devotat, străjerul de încredere al breslei, prin ceea ce a fost, prin ceea ce a făcut, prin ceea ce urma să facă – iar fratele nostru, Miron Manega, care i-a fost atât de alături, prin dăruirea lui, e cel care ar putea să îmblânzească întunericul, să perpetueze acea lumină, aprinsă de Doru, ca ea să dăinuie și în zilele de după întuneric.

Doru, precum „păstorul blând”, prin întreaga-i ființă, ne-a ajutat să învățăm că în sufletul omului există loc pentru toți (da, și pentru cei care te lovesc cu nerușinare), dacă acel suflet, pur, îl dăruim semenilor, iar pe fiecare trebuie să-l iubești ca pe tine însuți. Doru a fost un exemplu al dăruirii. Nu am găsit la Doru un strop de ranchiună. Și pizma, dacă a existat, a fost țesută din și prin iubire, iar dăruirea sa ființei românești a fost totală, necondiționată. A trăit pentru a se dărui multor idealuri. Și-a propus să coaguleze toate Româniile, divizate în interiorul ei, risipite prin lume, să le readucă, să le renască, într-un singur loc, cu mai multă lumină – în și prin UZPR – să dea un sens existenței noastre ca fii ai unei singure familii în care și-au regăsit locul mii de membri, dincolo de această familie, ai unei națiuni – ah, Dorule, tu ți-ai dorit, și ai reușit, prin filialele UZPR din afara României, deci și prin cea din Serbia, să sfărâmi toate barierele, să dovedești că sub acoperișul Casei Ziariștilor Profesioniști există loc pentru toți.

Te-am cunoscut din vremurile când ai condus Radio Reșița și din acest post ai făcut un far al informării în limba română în lumea din vestul României și din afara ei. Te-ai implicat în orice suflare românească din Banatul de dincolo de Banatul românesc. Sincer, cu mult sacrificiu, cu dragoste frățească, cu răbdare, ai adus lumina necesară ca să fim văzuți în Țara Mamă și în lume. Ai reușit! Ne-ai ținut aproape de trupul românesc, ai sprijinit atâtea acțiuni, manifestări ale identității noastre. Ne-ai făcut să înțelegem că nu suntem singuri.

Știu, cu fiecare prieten care ne părăsește, se stinge o lume, iar noi devenim mai săraci și mai aproape de deșertăciune. Există momente în care cuvintele sunt mute, fără sens, fără viață. Tocmai acum trăiesc acele clipe. Dorule, nimic nu va mai fi la fel, dar pentru că felul, cu tine, a avut sens, meriți toată admirația și respectul nostru!

Nicu Ciobanu – Filiala UZPR din Serbia

Trecut la timpul prezent

E greu să scrii despre un Prieten, când încă nu a fost condus pe ultimul drum și de care nu-ți vine să crezi că te vei despărți definitiv! Pentru că Doru Dinu Glăvan mi-a fost, de când ne știm, adică de trei decenii, un Prieten cu care am avut o relație colegială fără umbre. Nu sunt cuvinte de complezență, pentru că el acum nu mai este, ci pentru că așa a fost! Ne-am respectat pentru ce a făcut fiecare pe tărâmul gazetariei, iar Doru era un profesionist, având și acum, când întreagă să energie a alocat-o de o bună bucată de vreme Uniunii Ziariștilor Profesionișți, o expertiză în ceea ce privește câteva domenii sportive pe care nu o are niciun jurnalist din presă românească.

În această seară de luni, 1 noiembrie 2021, l-am sunat pe Miron Manega, ca să aflu detalii despre dispariția neașteptată a lui Doru și pentru a-mi exprimă, față de cineva apropiat lui, enormul regret. I-am spus că am aflat tragică veste, duminică 24 octombrie, ora 18,30, exact la o săptămâna de când l-am sunat pe Doru ca să-l rog să realizăm, în direct, la Radio România Actualități, o discuție, în direct, în emisiunea „Arena Națională, despre motivele situației catastrofale în care a ajuns gimnastică românească”. Doru mi-a răspuns atunci, cu o voce stinsă, că se află în spital la Reșița, încercând să glumească față de starea sa de sănătate. Din tonul vocii însă mi-am dat seama că această stare nu-i tocmai în regulă. I-am mai dat un mesaj pe la mijlocul săptămânii care a urmat, dar nu am primit niciun răspuns…

Iar acum ce aș mai putea să scriu? Că mă aflu în Redacția Sport a Radio-ului Public, instituție pe care el a slujit-o cu devotament și profesionalism atâtea decenii? Că mă uit la o poză dintr-unul din birourile de aici, realizată la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, când întreagă echipa deplasată acolo era grupată în jurul unei mese, la un restaurant tradițional de lângă hotelul unde eram cazați și că priveam zâmbitori către obiectivul aparatului-foto, fără să ne gândim atunci că, la un moment dat, vor sosi clipele când când despre unii se va vorbi doar la trecut? Pentru că din jurnaliștii din acea poză au dispărut, pe rând, Paul Grigoriu, Mugur Corpaci, Răzvan Tomescu… Și acum Doru Dinu Glăvan! Ce păcat!

Pentru mine însă Doru va fi prezent în mintea mea… la timpul prezent, pentru că de fiecare dată când mă voi așeza la masa de scris, îmi voi aduce aminte de el! Ultimele două cărți, „RIO-2016, Gânduri răzlețe” și „Tenis – sportul inventat de diavol”, apărute la Editura Corint, le-am scris la îndemnurile sale insistente, cum am și subliniat în prefetele volumelor! Iar toate corespondențele mele de la Jocurile Olimpice Tokyo – 2020, din această vara, le-am trimis pentru site-ul UZPR, tot datorită colaborării noastre mai mult decât prieteneșți, intenționând să le grupăm într-o nouă carte pe care s-o lansăm împreună…

Așadar, Doru va fi sigur prezent în mințile și sufletele tuturor celor care vor participa la lansarea volumului „Tokyo 2020 – Jurnalist în pandemie”, transmițându-ne un zâmbet blând, cum îi stătea în fire, de acolo de Sus!

Să-ți fie lin Marele Drum, Prieten drag!

Adrian Fetecău

Moștenirea Glăvan 

Plecarea lui Doru Dinu Glăvan, în contextul în care crize de tot felul ne macină societatea șubrezită de agresiunea imposturii în mai toate planurile, ieșirea sa într-un mod atât de dramatic și cu totul imprevizibil din toate funcțiile pe care i le-a hărăzit destinul său tumultuos, inclusiv din aceea a unei vieți liniștite și presărate cu bucurii, lasă în urmă complexitatea unei moșteniri greu de gestionat. Și nu mă refer la partea materială a acestei moșteniri, în care cei în drept vor descâlci, nu mă îndoiesc, cu pioșenie și respect pentru memoria inegalabilului OM, tot ce ar fi de limpezit și pus pe făgașul firesc al normalității onorabile, ci la moștenirea apăsătoare din spațiul professional. Mai exact spus, mă gândesc la încărcătura moral-etică și spirituală cu care a acoperit activitatea sa de președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Dovedindu-se a fi cel mai eficient și mai pragmatic dintre toți cei pe care breasla noastră i-a avut în fruntea ei în întreaga-i existență care, după cum se știe, a împlinit un secol cu câțiva ani în urmă, Doru Dinu Glăvan a imprimat viitorului acesteia un itinerar nobil, măreț, luminos, pe care nu avem voie să-l abandonăm. Dimpotrivă, cred că e de datoria noastră să strângem rândurile, să estompăm până la anihilare tresăririle de orgoliu nejustificate și egoiste, să dăm întâietate altruismului, așa cum proceda Doru Dinu Glăvan, să punem deasupra mărunțișurilor de fiecare zi, mai mult sau mai puțin zgomotoase, silențiozitatea armoniei, a bunului-simț și măsurii în evidențierea și urmărirea țelului comun, a tot ceea ce ne dă energia necesară continuității. Consolidarea câștigurilor obținute sub conducerea lui Doru Dinu Glăvan se face nu prin negări arbitrare, nu prin atacuri nedrepte și nedemne, nu prin ipocrizie și meschinărie, nu prin intenții distructive, demolatoare, mascate laș sub falsa perdea a interesului major și responsabilității de paradă, cei care l-au ținut în palmele urii lor viscerale fără nicio noimă, ani la rând, sper să se liniștească, ci prin punerea umărului, onest și demn, de către toți cei capabili s-o facă, la continuarea proiectelor și obiectivelor pentru împlinirea cărora președintele nostru cel mai bun a luptat cu întreaga sa Ființă.

Vreau să subliniez, așadar, o realitate de necontestat: moștenirea lăsată de Doru Dinu Glăvan nouă, celor ce am crezut în el și i-am fost alături, este uriașă, complexă, cu forță dinamizatoare fără egal. Iar cea mai importantă componentă a ei o constituie spiritul său impregnat în conștiințele propriilor noastre existențe. Spirit care ne supune, implacabil, unui exercițiu de autoevaluare, introspecție și analiză. Exercițiu în urma căruia constatăm, cu uimire, că distanțele dintre ce vrem să fim, ce părem a fi și ce suntem în realitate, sunt, uneori, uriașe.

Firiță Carp

Ce mult te-am admirat!

„Nu este posibil, spune-mi că nu este adevărat! Preşedintele Doru Dinu Glăvan a plecat spre cele veşnice? Spune-mi că nu este adevărat”  – l-am rugat pe scriitorul Miron Manega, imediat ce Zubin Constantin de la Radio România mi-a împărtăşit cutremurătoarea  veste. „Din nefericire, este adevărat, Alex!” – mi-a răspuns, cu vocea pierdută, Miron, prietenul nostru comun, „proaspăt” vindecat de Covid.

Derulez în minte faptele din ultimele săptămâni, dar ce greu îmi este să scriu aceste rânduri! Deci… sâmbătă după amiază,  pe 9 octombrie, am avut bucuria să-l revăd pe Doru la Bucureşti, pe strada Alexandru Donici 35, unde locuia de mai mulţi ani şi unde va trebui să punem o placă comemorativă. S-a întors de la Buzău, unde a participat la un eveniment cultural  superb – aşa mi-a spus. Nu am intrat în detalii.  A fost acolo împreună cu Miron Manega, renumitul „ispravnic de concept” la tot atât de renumita revistă CERTITUDINEA (Redactor şef – Mihai Eminescu!). Am chefuit cu vin de Drăgăşani până seara târziu. Am mai chemat la chef (vorba vine – Doru nu a băut nici picătură de vin sau ţuică toată viaţa lui) pe Clara Aruștei (fiica regretatului poet Cezar Ivănescu)  şi a mai apărut şi finul meu – Ion Gheralia. Am făcut planul ca peste câteva zile, Doru şi Miron să „urce” spre Drăgăşani şi mai departe – până la Măciuca (unde urma să-i întâlnesc)  şi de acolo să vină şi la Amărăşti, la o „aruncătură de băţ”. Doru mai fusese la Măciuca pe 25 septembrie (când ne-a fost oaspete drag la Amărăşti) şi a fost impresionat de realizările „măciucenilor”.

Duminică, 10 octombrie, la ora 9 dimineaţa, ne-am despărţit, nu înainte de a bea cafeaua împreună – nu ştiu de unde avea o cafea excelentă. Şi nu ştiu de unde avea şi o salată de boeuf gustoasă, aşa cum numai în România se face – nu m-a lăsat să plec la drum (la Amărăşti) flămând. A trebuit să mă grăbesc, să-l duc mai întâi la aeroport pe musafirul meu Andy Cunningham, prieten drag din Canterbury, pe care l-am întâlnit prima dată, ca aventurier, în China… dar asta este o altă poveste.  Peste trei zile am vorbit la telefon – se simţea puţin răcit, dar nu s-a pus problema anularii planului cu Măciuca. A doua zi însă, a aflat că este pozitiv Covid, la fel şi Miron Manega. Era deci pe 14 octombrie. Miron s-a tratat acasă şi s-a vindecat, dar Doru a ajuns până la urmă la spitalul din Reşita, unde avea familia – soţia, Cecilia, fiica lui, Oana, şi două pisicuţe deştepte. Nu mi-a mai răspuns la mesaje pe WhatsApp, dar pe 29 octombrie l-a „prins” la telefon fratele meu Ioan Nicolaiescu, căruia i-a spus că şi-a recăpătat gustul şi mirosul şi că „este pe picioare”. Ce mult m-am bucurat ! Dar, după numai două zile, vestea trecerii spre nefiinţă a dragului meu prieten a căzut ca un trăsnet pe sufletul meu. Ce s-a întâmplat la Buzău? Scriitorul Ioan Barbu (Nenea, cum îi spunem cu drag) mi-a spus că şi epigramistul Nichi Ursei din Vâlcea, s-a îmbolnăvit după ce a participat la acel eveniment. Ciudat, nu?

Drum bun spre Eternitate dragă Doru! Sunt sigur că şi în Rai vei fi un bun organizator de fapte mari, aşa cum ai fost şi pe Pământ! Cum ar fi fost Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România fără aportul tău considerabil? Puţini ştiu că erai activ 7 zile pe săptămână, 16 ore pe zi! De unde atâta energie? Aveai o memorie uluitoare – ţineai minte toţi membrii UZPR  şi ştiai atâtea istorii inedite! Ce mult te-am admirat şi ai fost admirat când ne-ai făcut onoarea să participi pe Zoom la cenaclul internaţional Destine Literare şi la cenaclul Mircea Eliade (înfrăţit cu DL)  – ne-ai vorbit atât de frumos! Erai la curent cu toate evenimentele sportive majore, o adevărată  enciclopedie. Dar ce receptiv erai la glume – nu voi uita gluma cu bandana chirurgului şi scriitorului Mihai Ganea – mi-a arătat pe Whatsapp o bandană tricolor, pe care ţi-o va pune la mormânt, la Timişoara. Ce mult o să ne lipseşti!

Bunul Dumnezeu să te  ţină pe aproape!

Alexandru Cetăţeanu – Filiala UZPR din Canada

Copacii mor în picioare, nu-i așa?

Din nefericire destinul, această mare necunoscută care ne diriguiește drumul în viață, așa a hotărât: să cadă la datorie, ca pe un „câmp de onoare”, cel al presei. Căci acest pasionat „cronicar al Clipei”, care a fost Doru Dinu Glăvan, s-a dus, în exercițiul funcțiunii fiind – aceea de președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – să-și spună cuvântul la o acțiune de presă în Buzăul lui Vasile Voiculescu. Și perfidul inamic al umanității, Covid-19, l-a lovit în plin. Și, astfel, a căzut în luptă, drept și cu demnitate, un ziarist între ziariști, care până atunci înfruntase curajos atâtea furtuni ținând ferm și cu înțelepciune în mână timona Uniunii Ziariștilor Profesioniști, binemeritând, pe drept cuvânt, respectul și admirația colegilor de breslă gazetărească. Copacii mor în picioare, nu-i așa? De bună seamă.

Și Doru Dinu Glăvan, asemenea unui stejar din atât de iubitul său Banat de Munte, a fost să cadă fulgerat de un flagel care ucide soarta lumii. Da, Doru Dinu Glăvan ne-a părăsit, o lacrimă acum aprinzându-ne candela amintirii în suflete, pentru a se odihni o veșnicie în Lumina lui Dumnezeu.

Doru, dragă prietene, îți vom duce, de acum încolo, cu tristețe, în zilele vieții noastre, câte ne-au mai rămas, DORU’!

George Coandă

Pomenire târzie

            Ḯncepi să te întrebi cu ce ai greṣit cȃnd 40 de ani dintr-o biografie a ta (mobilată de-o personalitate covȃrṣitoare, etalon de omenie, bunătate ṣi solicitudine, aṣa cum a fost Doru Dinu Pavel Glăvan  –„Pavel din Banat, cel mai fain fecior”) dispar (fiindcă n-ai cu cine să-i mai rememorezi) pur ṣi simplu, fără ca nenorocirea să fi fost în vreun fel anunţată de vreun indiciu de boală grea (altceva decȃt mediatizatul COVID-19).

Am rămas încremenit la aflarea veṣtii ṣi n-am putut să scriu nimic, atunci (la cald cum se zice) de aceea fac acum această pomenire tȃrzie.

M-a învăţat să fiu ordonat, să nu duṣmănesc ṣi să-mi respect adversarii chiar ṣi atunci cȃnd îi biruiesc.

L-am preţuit ṣi iubit ca pe un membru al familiei mele, aṣa cum în tinereţe alături de el i-am iubit ṣi pe alţi reṣiţeni (el reṣiţean prin adopţiune, ca ṣi mine) valoroṣi ṣi năbădăioṣi ca Ion Chichere ṣi Traian Baia.

Mi-a fost model aproape ṣi-n felul în care a trebuit să-mi arăt admiraţia ṣi  preţuirea pentru sexul frumos, ca să mă bucur apoi de osteneala unor voluptăţi pe care niṣte adevărate preotese ale iubirii mi le-au dăruit.

A muncit fără odihnă ca nimeni altcineva, indiferent de ce a avut de îndeplinit, iar scrupulozitatea, conṣtinciozitatea ṣi seriozitatea l-au făcut să fie recunoscut între primii statisticieni ai planetei la nataţie, iar la atletism ṣi gimnastică să fie între corifeii comentariului sportiv, de la noi.

Pentru mine personal el n-a murit, fiindcă nu l-am văzut mort, deṣi am fost la înmormȃntare, ci îmi închipui că este plecat undeva în raiul sportivilor sau al jurnaliṣtilor să se documenteze.

Aṣa cum îi spuneam Florentinei Loredana Dalian, după ce i-am citit necrologul pe care l-a scris, mă repet: cȃnd moare un OM ca Doru Dinu Glăvan, pe cerul nostru se stinge o lumină pe care probabil n-am meritat-o ṣi de aceea Dumnezeu nu ne-a mai încuvinţat-o.

Eu, încremenitul într-o uimire pe care n-o percep în toată grozăvia sa, nu pot decȃt să zic: Odihneṣte-te-n pace, prietene! Adio!

Ică Sălișteanu

Mulțumim că ați existat!

Ne-am întâlnit   în 2013, în calitate de inițiatori și suporteri ai Reuniunii Ziariștilor de Pretutindeni, de la Mangalia, desfășurată  sub genericul „Limba română e patria mea”.  Am colaborat și mai apoi din cadrul Înaltului Reprezentant al Guvernului României pentru Republica Moldova cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști, sub conducerea Domniei Sale, la concursul literar sub același  generic,  la care au  participat mulți dintre cei conștienți de dimensiunea Patriei Limbii Române….

Am  organizat multe alte acțiuni de promovare a valorilor românești, între care și cele ce țin de integrarea românilor din Moldova de răsărit și Bucovina istorică în tezaurul cultural românesc. L-am  surprins  în diverse împrejurări,  i-am  admirat  răbdarea, dar și fermitatea cu care intervine atunci când sunt de îndreptat  lucrurile în bine,  am atestat responsabilitatea și tenacitatea cu care acționează în sporirea prestigiul  Uniunii Ziariștilor și a numelui  de ziarist, ce solicit, pe lângă talent, un simț al dreptății pronunțat,  cinste,  onestitate  și dăruire.

Astfel, Uniunea Ziariștilor este prima uniune de creație care are o filială în stânga Prutului, cu susținerea și eforturile Domniei Sale, compozitorul  Eugen Doga și-a diminuat sentimentul de înstrăinare – omagiul adus de UZPR la teatrul Excelsior avea să-i încălzească sufletul  și să-i risipească  tristețea. Cu ocazia Centenarului Uniunii Ziariștilor, în semn de prețuire, printr-un efort comun au fost editate  „Poeme alese. Din Basarabia. Grigore Vieru. Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija”,  pe care le-am lansat împreună  la Bookfest-ul din Chișinău, de Ziua Limbii Române.

Domnia Sa, Doru Dinu Glăvan, răspândește atâta bun simț, atâta calm, liniște, bunăvoință,  atâta respect și dragoste de oameni, încât, cei obișnuiți cu mult zgomot au nevoie de prea mult  timp  să observe  că sunt binecuvântați să afle în preajmă un Om deosebit.

Cu ocazia jubileului, îi doream Domnului Președinte al UZPR, Doru Dinu Glăvan, mulți ani binecuvântați, în care să se bucure de roadele dăruirii Domniei Sale – o  lume mai dreaptă, mai armonioasă, mai bună.

În ultima duminică de octombrie însă, fără cuvinte, doar un strigăt înăbușit de durere forța să răspândească  vestea înălțării sufletului Domniei Sale spre înalturi, la Ceruri.

Autografele înscrise în inimi și suflete, cu atâta dăruire și generozitate, cu atâta dor și iubire de Oameni, va rămâne să dăinuie peste  vremuri, fiindcă o lume mai dreaptă, mai armonioasă, mai  bună, are nevoie de cât mai mulți Oameni asemeni Domniei Sale!

P.S. Nu știam că dezbaterea publică „23 august 1939 între trecut și actualitate, din 16 septembrie a.c. de la Hanul lui Manuc avea să fie ultimul proiect organizat împreună. Mulțumim! Mulțumim și pentru atitudinea față de românii înstrăinați, pentru căldura inimii din care împărțeați cu prisosință. Mulțumim că ați existat!

Dumnezeu să vă ierte și să vă înalțe sufletul în Pace și Lumină.

Amb. Iuliana Gorea Costin – filiala UZPR Chișinău

Doru Dinu Glăvan, Omul-Idee!

Sunt oameni care nu sunt nume, sunt oameni-idei. Sunt oameni care se nasc cu pronie cerească, de nasc cu providență, cu har. Sau, cum se mai spune în tâlcul țărănesc nobil, oameni cu stea în frunte! Domnia Sa are pe frunte constelația Luceafărului! Numele lui Doru Dinu Pavel Glăvan este din trei capete de Cruce! Doru, în numele Tatălui! Dinu, al Fiului! Pavel, al Sfântului Duh!

Nume constelat de rugăciune și de incantație orfică! Blând ca respirația laolaltă a fluturilor, împăciuitor ca Iisus străpuns de cruzimea piroanelor, aspru și drept ca lancea lui Horea, singuratic prin pustia lumii… ca strigătul lui Iisus!

Omul-Idee, Doru Dinu Glăvan, își poartă aura pe interior… străbătută de lirism cosmic. O poartă din sfială… cum își poartă Soarele incandescența în străfundurile Genezei! Distanța de la Doru Dinu Glăvan la Dumnezeu este cât o geană de copil…  Cu bătăile inimii sale, Dumnezeu măsoară timpul rămas până la Înviere!

Când povestea despre mărețiile oamenilor anonimi, Doru Dinu Glăvan plângea cu lacrimi carpatice! Sensibilitatea sa liturgică se împletește cu vuietul gorunilor de la Țebea! Prin lacrimile sale curg râuri de sânge pelasgo-traco-geto-dacic, iar însemnele de călătorie inițiatică sunt Letopisețurile Neamului Românesc!

Sunt oameni care nu sunt nume, sunt oameni-idei: Doru Dinu Glăvan!

Doru Dinu Glăvan este Omul-Idee! Oasele și sângele său sunt trecătorile care păzesc solemnitatea și plenitudinea Jurnalismului Românesc.â

Laurian Stănchescu – viitor străbun al românismului

El, Fratele meu mai Mare…

Îmi cad degetele de plumb pe taste.. mă lupt cu nevoința de a accepta… scriu și plâng, plâng și scriu… ce lume sumbră și rea voitoare mă împresoară. Cum aș putea-o numi altfel când în aceeași zi îmi fură Fratele mai Mare, Cel de un gând și o străbună suflare cu mine, dar și pe cel care descifrase Octogonul! Ce sorți au tras la roata vieții această lume ce nu îl mai vrea pe Cel Bun, pe Cel Drept, pe Cel Fără de Vină… de a trebuit ca Marele Tot să îi ia la Sine!?

Ce fără de loc sunt aceste cuvinte și cât de înguste se arată voind a vorbi despre El, Fratele meu mai Mare, cu zâmbet bun ca mângâierea zefirului, cu privirea ca unda Cerului și glasul ca o liniște acoperitoare… Ultima vorbire către mine avea să-mi spună că trebuie să plecăm în Țară, să-l ducem pe Sfântul Eminescu printre oamenii pământului, să-i vindecăm cu duhul Lui și apoi să ne întărim pe noi înșine. Doar să treacă molima… Doar că, geloasă și crudă molima scoasă din cutia morții de nebunii planetei s-a repezit în trupul lui firav și l-a frânt. Molima netrebnică, la fel ca lumea din care vine, l-a fulgerat a moarte dar nu a știut că că pentru Fratele meu mai Mare a fost demult deschisă Cartea Nemuriri.

Cu siguranță se vor scrie de mulți alții mai bine, mai așezat, poate mai calificat, despre viața Lui sortită slujirii cuvântului rostit prin minunea radioului, despre grija Lui incomparabilă  față de breaslă, despre îndărătnicirea Lui de a răsplăti pe cei mai buni, pe cei dedicați adevărului, pe cei ce se ridică prin caracter, pe cei ce știu să se jertfească celuilalt.

Dar eu voi scrie doar de Fratele meu mai Mare care mă suna seara târziu să mă întrebe ce mai fac și ce ar mai trebui făcut să stăvilim negura detractorilor, să demascăm tagma impostorilor cocoțați în funcții de reprezentare care refuză recunoașterea Zilei Jurnalistului pe motivul invocat al antisemitismului eminescian. Ce ar trebui făcut pentru a  aduna un mănunchi de minți luminate care să poată da piept cu desfrâul public antiromânesc! Glasul lui molcom era o tânguire a tristeții dar în același timp îndemnul sever la acțiune inteligentă. Și de fiecare dată L-am ascultat cu cuviință, ca și fratele lui mai mic.

Știu că L-au dușmănit destui… cu reaua lor voință și ticluite malversații, tocmai pentru că i-a strigat după numele lor de năpârci. Lupta cu răul public nu este ușoară. Acolo adastă experții în tenebrele minciunii dezbrăcați de orice scrupule. Aici, Fratele meu mai Mare era vulnerabil. Punea la suflet toate mizeriile și se întreba cum de poate o ființă umană să fie atât de animalică. Și se mistuia pe dinlăuntru…

Scriu și plâng, plâng și scriu privind la timpul care vine flămând, să ne treacă rând pe rând, în Imensa Majoritate. Astăzi poate nu, dar va fi un mâine care va vorbi despre vrednicia recunoscută a unui ziditor de datină românească pentru mereu aducere aminte de Eminescu, de toate cele ce trebuiau să poarte un nume în sufletul unui popor părăsit. Un veghetor la cele ale noastre s-a ridicat din nimbul Banatului și a săvârșit până în ultima clipă Ruga de Credință pentru Neamul Românilor. El, Doru Dinu Glăvan, Fratele meu mai Mare este acum sus, deasupra Kogaionului, dimpreună cu Nemuritorii.

Mircea Chelaru – Fratele Lui mai Mic

Vedea în cunoașterea Trecutului calea către Viitor

Plouă din nicăieri.
Și-ncet pământul se mută spre Înalturi, luând cu sine și frumusețea cuvintelor ce l-au găzduit.
În urma înălțării sale, toamna nu mai este un anotimp, ci o stare sufletească cu care se îmbracă în aceste zile inima românului.
În semn de doliu, frunzele au încetat să mai cadă.
Razele soarelui s-au oprit printre nori.
Norii s-au refugiat în amintiri, ca să pună stavilă durerii ce-a cuprins Ființa Neamului.
E ca și cum ai dori să te superi pe cuvinte, pe văzduhul în care acestea au semănat o veste îndoliată. Însă, nu poți. Lacrimile lor sunt mai vii decât ale noastre. În aceste zile, cuvintele plâng plecarea în Eternitate a părintelui lor.
Jurnalistul și Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Glăvan: o „Ființă Fină” care a fost.
Așa îi numea pe cei iubitori de Înțelepciune, veniți pe pământ să lumineze destine.
Vorbind astfel despre alții, nu făcea decât să se vadă pe sine. Virtuțile firii sale precum: Modestia, Generozitatea, Onestitatea, Corectitudinea erau decorul pe care i se aliniau rostirile. Pentru jurnalistul Doru Dinu Glăvan, „eu” însemna „noi”. Vorbea despre sine doar în contextul unor realizări comune. Cunoștea importanța uniunii dintre oameni spre
atingerea scopurilor mărețe. Și pe care le-a realizat printr-o credință fermă în puterea
Adevărului și a Binelui. Cu o voce paternă vorbea românilor despre riscurile unei vieți lipsite
de dragostea față de Dumnezeu și de aproapele. Convins că ea, Credința este inima din care
se pot înălța caractere vrednice să-și onoreze sufletul latin căruia i-a închinat propria
existență.
Doru Dinu Glăvan își iubea Țara cu o dragoste dacică.
Despre Sufletul său Frumos, astăzi vorbesc cuvintele însele, pe care le-a iubit, apărându-le descendența divină și pe care le-a transmis ca pe o moștenire sfântă secolelor viitoare. Cuvintele, pentru Doru Dinu Glăvan, erau diamante pe care le așeza cu migală în inimile pregătite să culeagă lumina. E ca și cum te știa înainte să te cunoască.
Ziaristul Doru Dinu Glăvan vedea prin cuvinte. Ca să te vadă trebuia să vorbești. Orice discuție cu Domnia Sa era în fond o invitație către tine însuți. Îți vorbea ca să te auzi pe tine.

Și tăcerea sa avea grai. Dar și ochi. Prin ea putea să-ți vadă sufletul ca mai apoi să-l ajute să se înalțe. Spre idei noi. Spre vise împlinite.
Visul fiecărui român fiind pentru el o sclipire din Idealul Țării. Vorbea convingător despre o Renaștere a conștiinței românilor, prin însușirea celor trei virtuți creștine: Credință, Nădejde și Dragoste.
Credea în Curajul oamenilor buni și era convins că Reunirea s-a înfăptuit demult prin uniunea oamenilor de cultură. Și că urmează doar ca văzduhul să îmbrățișeze un singur drapel. Noi, tinerii, având obligația de a ne câștiga Dreptul strămoșeșc printr-o Trezire de conștiință.
Vedea în cunoașterea Trecutului calea către Viitor. Ascultându-l vorbind despre misiunea românului în lume – cea de a elibera Cerul din inimă – , aveai impresia că prin el vorbea însuși Eminescu. Așa precum Marele Poet își îndemna semenii să fie prieteni buni ai cuvintelor și să rămână înrădăcinați în poporul lor – pentru ca să afle rostul lor adevărat – , tot astfel Doru Dinu Glăvan semăna îndemnuri binecuvântate întru împuternicirea Ființei din noi.
Cu siguranță, progresul tehnologic va înregistra invenții notabile în domeniul comunicării, însă niciun aparat performant nu va reuși să reproducă lumina din vocea jurnalistului care, adresându-se românilor, de fapt îi povestea lui Dumnezeu suferințele și speranțele neamului său. Probabil că Cel de Sus a vrut nu doar să-i asculte povestirile, dar și să i le vadă. De aceea a decis să-l aibă aproape într-un timp ales de El, astfel încât să ne vindece mai lesne sufletul de nedreptate și de neadevăr.
Tocmai în aceste zile când cerul îndoliat s-a mutat în inima noastră și plouă neîncetat, constat cât de mult l-a iubit Dumnezeu pe cel care ne-a învățat să privim lumea cu ochi vii – unicul pământ din care mai poate prinde viață o „Ființă Fină”.
Drum Sfânt spre rostirea întru Lumină a Cuvântului pe care l-ați întruchipat, scump povățuitor către Adevăr!

Crina Popescu –UZPR Republica Moldova

Pentru noi, cei aflați dincoace de nemurire

            Ce sens are DORUL izvorât din întrebarea asupra lutului din care este făcut trupul nostru? Temeiurile acestei interogații sunt legate de posibilitatea, acum șubrezită în lăuntrul multora risipiți pe meleagurile suficienței, de a justifica vremea în care ne conducem unii pe alții… O bruscă întrerupere a lanțului PRIETENIEI ne pricinuiește răscoliri printre amintiri. Prea multe amintiri ce nu pot ostoi înlăcrimarea după cel plecat pe tărămurile îngerești… Un OM care a înțeles ceea ce se numește universalul care conduce (trebuie?!) la unitate printr-o înlănțuire de judecăți și credințe într-un sistem evolutiv. Este o reamintire a faptelor pe care acest reputat jurnalist și abil lider le-a intuit în călătoria sa, disprețuind ceea ce o parte dintre noi considerăm că ne ridică pe culmi artificiale. Iată de ce este adevărat că singura cale de a rămâne împreună nu încetează să ne încerce.

Încercăm să ne convingem că aducerile aminte despre Doru Dinu Glăvan fac dovada recunoașterii trecerii lui cu demnitate, devoțiune, generozitate, trăsături ne, generozitate, trăsături e dau și numele cărții publicate anul acesta la editura PapiruS Media, cu ocazia celebrării celor 75 celebrării celor 75 de ani (n. 7 iunie 1946 – m. 31 octombrie 2021). Sunt pagini ce zugrăvesc aproape fidel portretul celui care a pus solide cărămizi la temelia elor aflați azi la vârsta deplinei maturități care duce și aduce cu sine, în spațiul public, o impresionantă activitate jurnalistică, încadrabilă într-o serie de exigențe analitice mediatice atât de necesare, mai ales în situații de criză, ca cea pe care o traversăm azi. În calitate de ctitor al postului Radio România Reșița, acest oraș rămâne – prin trecerea lui – un reper sonor de referință. „Radio Reşiţa, Dragostea Mea!” nu încetează să ne urmărească precum o argumentație în susținerea unicității celui evocat. Într-adevăr, nu-i nimic mai lămuritor pentru noi, cei aflați dincoace de nemurire, decât că există bine, dreptate, adevăr, concepte de care ne-a vorbit și dovedit prin faptele și atitudinile lui. Este o împrejurare în care ne-am trezit complet nepregătiți, aș zice, creduli necunoscători în a răzbi tumultul trăirilor efemere. Încercăm să înțelegem valoarea prieteniei, în chip perceptibil, pe care însă acum o putem doar evoca și împrăștia în zenitul ceresc al luminii veșnice. O stingere bruscă, neașteptată, nedreaptă, ne lasă doar cuvintele percepute prin simțuri, năzuind spre continuitate.

Dar cum să continui proiectul unuia dintre cei mai vii jurnaliști pe care România i-a avut? Ei, bine, am putea nădăjdui că prin cei care îi înscriu numele cu discreţie în istorie. Istoria mişcării sportive românești. Fiindcă sportul, timp de peste o jumătate de veac, a fost, prin excelență, pasiunea lui Doru Dinu Glăvan care a căutat, adesea a și găsit, răspunsuri călăuzitoare pentru sportivii noștri. Cu adevărat, Doru Dinu Glăvan poate fi privit drept unul dintre autenticii ambasadori ai jurnalismului orientat spre performanțe.

Drum bun, domnule Președinte!

Drum lin, drag Prieten!

Daniela Gîfu / UZPR

Omul care a  sfințit locul

Am aflat, cu stupoare, de moartea, cu totul neașteptată, a lui DORU DINU GLĂVAN, personalitate marcantă a presei românești contemporane, care s-a stins din viață la Reșița, în urma unor complicații generate de infectarea cu COVID-19.

Doru Dinu Glăvan a intrat în presă de foarte tânăr. La 14 ani, a început să publice, iar la 18 ani, a devenit colaborator în presa locală și regională. În 1965, la 19 ani, a fost corespondent al ziarului Sportul popular. Cronicar sportiv al postului național de radio, a publicat concomitent și în presa scrisă. Radio București l-a delegat să transmită și să comenteze Jocurile Balcanice, Campionatele și Cupele Mondiale de atletism, natație și gimnastică, Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sarajevo,difuzate în România din Europa, Asia și Austria.

Din inițiativa sa, a luat ființă, în 1965, la Reșița, Fundația Radio Caraș-Severin, care, din 1906, a căpătat statutul oficial de post public local al Societății Române de Radiodifuziune. În câțiva ani, sub conducerea sa, Radio Reșița ajunge cel mai important post regional de radio.

Doru Dinu Glăvan era la al treilea mandat de președinte al UZPR, organizație pe care a propulsat-o până la statutul de cea mai mare din țară și pentru care a reușit să obțină statutul de „uniune de creație de utilitate publică” și căreia i-a dedicat activitatea sa neobosită, până în ultima clipă.

De altfel, ultima întâlnire profesională la care a participat (la Filiala din Buzău a UZPR), împreună cu Miron Manega, și de unde a contactat virusul, i-a fost fatală. El și-a sacrificat viața în slujba adevărului, a unui ideal patriotic,  a muncit neobosit, cu modestie, dar cu perseverență, a participat la toate întâlnirile profesionale cu filialele din țară, a îndemnat mereu la unitate și solidaritate de breaslă, a unit generații diferite, tineri și oameni mai în vârstă. El a contribuit imens la întărirea prestigiului UZPR.

Doru Dinu Glăvan a produs o adevărată resurecție a acestei bresle. Într-o perioadă în care domină dezbinarea și izolarea, orgoliile și ambițiile, el a reușit să-i unească pe ziariști  într-o mare organizație profesională, să impună valori.

De numele lui sunt legate evenimente importante, cum ar fi: Centenarul UZPR, Gala Premiilor UZPR pentru anul 2020, desfășurată duminică 25 iulie 2021 la TVR-3, un spectacol de mare ținută, unde, printre alții, au fost premiați și jurnaliști din Diaspora (Dana Oprița, redactor-șef al revistei Destine literare, Theodor Damian, director al revistei Lumină Lină/Gracious Light/New York), organizarea unor concursuri tematice pentru ziariști, cum ar fi: „Sens și contra sens în mass-media”, „Pandemie și Patriotism”, Seratele „Eminescu, jurnalistul”, unde au fost invitate personalități de seamă ale culturii și literaturii române, Balul ziariștilor, Revista UZP, Revista Cronica Timpului, Teatrul Nostrum, întâlniri cu personalități importante din Republica Moldova, China, Austria.

Chiar revista Destine literare din Montreal, Canada, apare sub egida UZPR și e tipărită pe hârtie la Editura UZP.

Doru Dinu Glăvan avea cultul prieteniei. El a fost un om simplu, modest, bun, avea harul de a descoperi la alții calități și talente, pe care le stimula și le promova pe site-ul UZP.

Mie, personal, mi-a propus o temă foarte importantă  – PERSONALITĂȚI MARCANTE ALE PRESEI ROMÂNEȘTI – ilustrare a unui calendar cu același titlu, care a cuprins 120 de personalități, al căror profil a fost prezentat pe site-ul UZP.

La propunerea lui, eu am deschis seria TV UZP ON LINE, cu o scurtă prezentare a lui Tudor Arghezi, jurnalistul.

Om de o mare bunătate, modestie, simplitate și sinceritate, devotat cauzei pentru care și-a sacrificat viața, Doru Dinu Glăvan a fost omul providențial, Omul „care sfințește locul” și care și-a înțeles pe deplin menirea și destinul de a sluji adevărul și dreptatea, de a construi și uni breasla ziariștilor într-o uniune de creație de mare forță.

El a înfrânt opoziții și răutăți și a reușit să adune în jurul său oameni de valoare, de încredere, lăsând în urma sa o operă durabilă și proiecte care se cer continuate cu credință și devotament, ca suprem elogiu al unui OM, model de comportament și de dăruire.

Nu-l vom uita niciodată.

Dumnezeu să-l odihnească! 

Dr. Ion Haineș / UZPR

Mesaj de condoleanțe de la Asociația Jurnaliștilor din întreaga Chină

În iunie 2019, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a primit în vizită, la sediul UZPR din Bulevardul Magheru, o delegaţie de ziarişti chinezi de la cotidianul XIN MIN din Shanghai (ziar cu un tiraj de peste 1.000.000 de exemplare). A fost un schimb de experienţă cu perspectiva unor colaborări profesionale angajate pe loc (reciprocitatea publicării  a unor ştiri din România în cotidianul chinezesc XIN MIN, respectiv a unor ştiri chinezeşti în publicaţiile şi pe site-ul UZPR).

Inițiativele de colaborare au fost abordate inclusiv la nivel de structuri de breaslă, cotidianul XIN MIN făcând parte din All-China Journalists Association, o structură asemănătoare cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (evident, cu câteva zerouri în plus la numărul de membri ai asociației chineză).

Atenți la orice informație care vizează relațiile de colaborare, dar și marcați de prietenia cu care au fost primiți în 2019 de Doru Dinu Glăvan, jurnaliștii de la All-China Journalists Association au trimis la sediul UZPR un mesaj de condoleanțe pentru greaua pierdere a Uniunii.

A facilitat primirea în UZPR a jurnaliștilor din presa bisericească

Născut la 7 iunie 1946, în Timișoara, Doru Dinu Pavel Glăvan și-a pus în lucrare talanții primiți de la Părintele ceresc încă de la vârsta de 14 ani, când a început să publice, la 18 ani fiind deja colaborator la diferite ziare locale și naționale. Vocația sa de bază, care l-a făcut cunoscut în toată țara, a fost însă aceea de cronicar sportiv la postul național de radio, calitate în care  a transmis de la nenumărate competiții sportive desfășurate pe toate continentele […].

Crescut de părinții și bunicii săi în duhul dreptei credințe, copilul Doru Dinu Pavel Glăvan era nelipsit duminica de la sfânta Liturghie, citind Apostolul în biserica Nașterea Maicii Domnului a parohiei Timișoara Iosefin.

După reactivarea Episcopiei Caransebeșului (1994), directorul Glăvan s-a apropiat sufletește de episcopul Emilian Birdaș († 1996) și de episcopul Laurențiu Streza, actualul mitropolit al Ardealului. Cei doi ierarhi s-au adresat, în repetate rânduri, credincioșilor cărășeni de la microfonul radioului reșițean, așa cum au făcut-o, de altfel și zeci de preoți, protopopi, consilieri ai Episcopiei din Banatul montan, între care și semnatarul acestor rânduri.

Prin bunăvoința directorului Doru Dinu Pavel Glăvan și a bunelor relații statornicite cu mitropolitul Nicolae Corneanu – și apoi cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan – , au fost puse bazele unei trainice colaborări ale studioului de Radio Învierea, al Arhiepiscopiei Timișoarei și Radio România Reșița, întinsă pe durata mai multor ani. Emisiunile realizate la Timișoara și transmise de Radio Reșița au sădit cuvântul lui Dumnezeu în sufletul credincioșilor bănățeni și i-au familiarizat cu viața bisericească, culturală și filantropică a eparhiei noastre.

Radio Reșița a difuzat, de asemenea, știri, informații și evenimente din viața fraților români trăitori în apropierea granițelor noastre, Doru Dinu Pavel Glăvan fiind prezent, adesea, la manifestările bisericești și culturale din așa numitul Banat sârbesc, multe dintre ele fiind organizate de către prietenul său, academicianul Costa Roșu, plecat și el la ceruri.

Sfințirile de biserici, hramurile, instalările de ierarhi, prezentările de carte, concertele religioase, inclusiv de colinde, conferințele și simpozioanele pe teme teologice și culturale, întâlnirile între frații români din țară și din afara țării, transmiterea în direct a sfintei Liturghii, predicile duminicale și alte evenimente bisericești s-au regăsit în grila de programe a radioului reșițean, păstorit de către credinciosul director Doru Dinu Pavel Glăvan.

La toate acestea se adaugă faptul că, în calitate de președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Pavel Glăvan a facilitat primirea jurnaliștilor din presa bisericească, interziși înainte de 1989 în presa laică, în uniunea pentru care a obținut statutul de „Uniune de creație de utilitate publică”.

Peste toate, însă, Doru Dinu Pavel Glăvan a fost un om bun, un om de mare omenie, sincer, altruist, optimist, mereu cu zâmbetul pe buze, fericit că poate să ajute pe cei din jur, prieten de nădejde, cinstit, curat sufletește, modest și cumpătat, patriot adevărat și personalitate de înaltă ținută profesională, mereu în mișcare, spre a explora noi orizonturi culturale, științifice și spirituale, pe care să le dăruiască, pe calea undelor, ascultătorilor radioului național și celui reșițean.

„Consider că Radio România este o adevărată catedrală a Neamului”, spunea regretatul jurnalist bănățean. „Acesta este crezul meu, după cinci decenii de slijire a postului public, pentru că slujește limba română ca principală formă de exprimare a identității naționale, promovează spiritul creștin în comunitate, susține valorile, menține trează tradiția și istoria acestui popor”.

Bunul Dumnezeu să-i răsplătească confratelui Doru Dinu Pavel Glăvan toate ostenelile depuse la altarul credinței, al istoriei și al spiritualității noastre creștin-ortodoxe și să-i așeze sufletul în cetele drepților.

                                                                           Preot dr. Ionel Popescu / UZPR / mitropolia-banatului.ro

Zbor lin pe aripi de dor, Doru!

Trecut-a anul, Doru? N-a trecut, de când prietenul Laurian m-a adus ca pe o școlăriță timidă în casa ta! Și nu greșesc numindu-ți biroul casă! În astă iarnă mi-a fost dat a te cunoaște, a mă lăsa fascinată, fără cuvinte, căci voi, acei Voi erați Cuvântul! Cu tâmplele ninse și ele, cu ochii calzi și blânzi, cu vocea moale și egală, tronai totul împrejur, fără nevoia vreunui piedestal. Parcă acea clădire veche, impunătoare, se construise în jurul tău, să-ți fie birou de lucru, să-ți fie casă, masă, să-ți fie colectiv! Atunci am realizat să nu mai număr luni, sau ani, sau vecii! Cine te-a văzut cu ochii mei… știe! Ne cunoșteam de-o viață, dar rolurile erau mereu aceleași, eu fiind copila timorată scoasă la tablă, parcă, în fața profesorului de Cuvânt!

După vreo lună avea să ne întâlnească Brâncuși la Târgu-Jiu, apoi și Eminescu, care ți-a dat onorul! Atunci, la București, la decernarea premiilor UZPR, Eminescu te-a arătat nouă, tuturor celor din presa scrisă sau rostită! Atunci au realizat toți că cel care conducea Uniunea Ziariştilor Profesionişti este chiar… Unionistul, pacifistul, diplomatul înțelept și blajin care are puterea de a pune lumină în furtună, sau teiului mireasmă de Luceafăr…

Îți scriam parcă, premonitoriu, că ești Poștașul nostru divin, că ai făcut să fie aievea visul meu de a scrie Scrisori către Raiuri!

Ia Rai cu Rai în aripi și poposește pe la Mihai Viteazul, o clipă cât un bob zăbavă, pe la Brâncuși, preț de-o Măiastră, pe la Avram Iancu, cât să-și cânte amarul din fluier, dar fă ca să-l descoperi pe cel mai aproape ție, pe cel ce ți-a dat rost existenței… pe Eminescu frate!

Și chiar de va să fie atât de bine-n Raiuri, nu ne uita, Doru! Mai dă-ne semn de viață!

Mădălina Fărcaș – cetățean de onoare al Tricolorului!

În tranșee, cu uneltele de muncă lângă el

   În calitate de crainic sportiv ni l-a făcut cunoscut radioul public. Crescut într-o urbe industrială unde sportul își găsea cu ușurință idoli, nu e de mirare că Doru și-a legat existența de cunoașterea și promovarea lor. De aici a pornit spre performanțe de luat în seamă Zeno Dragomir, săritorul cu prăjina la ora când bambusul nu devenise încă material utilizabil. O echipă de fotbal din categoria B, Metalul Reșița, căștiga Cupa României, eliminând de pe podium denumiri fățoase din campionatul intern. Un versificator al momentului căuta să imortalizeze momentul: „Ei, încetul cu încetul/ Inversară alfabetul/ Care-acum sună așa / Întâi B, pe urmă A!”. Un necunoscut nouă, Micoroiu, ieșea campion mondial la popice, pe la jumătatea anilor 50. De pe malurile Bârzavei, o seamă de boxeri au ajuns sus. Puiu, Ambruș, dar mai ales Ciucă, și-au caligrafiat pașii în ring sub privirile aspre ale celebrului antrenor Pop. Cursele de dirt-track făceau furori pe pistele reșițene. De aici pornea cariera într-ale crăiniciei, care îl va distinge prin voce, competență și reușite fără număr, pe omul din dunga Banatului, Doru Dinu Glăvan. Nu putem uita, între altele, că el ne vestea  de la Forumul din Montreal, pe unde hertziene, inegalabilele gesturi sportive reușite de Nadia Comăneci în 1976.

După Revoluție ne-a întâmpinat un alt Doru. Meseriaș până în prăsele, Glăvan a reușit să se impună acolo unde  nimeni nu se gândise. Are ideea ca la poalele Semenicului să pună pe picioare studioul teritorial de radio, menit să completeze spectrul de emisie al programelor locale, suplimentând fericit audiența în acest colț de țară și Europă. Românii stabiliți de ani și ani în vecinătatea granițelor, dar dincolo de ea, deveneau ascultători  și, de bună seamă, protagoniști ai programelor elaborate sub comanda dibace a profesioniștilor  convocați generos de Doru Dinu Glăvan, cumulând acum virtuțile de realizator de emisiuni, cu acelea de coordonator, de dascăl în domeniu.

La București a ajuns printr-un concurs de împrejurări. Echipa managerială de la Uniunea Ziariștilor Profesioniști bătea de bună voie în retragere, după ce ani buni ostenise, cu foloase pentru breaslă, să coaguleze un concept adecvat împrejurărilor. Nu fusese prea simplu, nici atunci când orice pas înainte te obliga să observi câtă îndârjire ieșea la suprafață la orice ecuație mai dificultoasă pusă în pagină. Doru a concurat și a câștigat. Au greșit aceia care vedeau în el un combatant urcat pe metereze mai înalte decât se cuvenea. Spun aceste cuvinte, în cunoștință de cauză. M-am numărat printre cei care l-au creditat pe noul ales în fruntea Uniunii noastre, cunoscându-i abordarea pragmatică a agendei de pe masa lui de lucru, hotărârea de a pune ordine în vraful de parametri potrivnici, priceperea de a sluji vorbele unui savant român: „Când te aud vorbind de muncă, să te văd cu mâna pe sapă!”. În anii cât Cel de Sus i-a hărăzit să-i consume la conducerea organizației noastre profesionale, Doru n-a pierdut din  vedere o clipă obligația sa de a acționa în tranșee, cu uneltele de muncă totdeauna la capul patului, la îndemână adică. Nu s-a sfiit să afle cât mai multe din câte avea nevoie pentru a ști ce să ceară celor din jur, și-a făcut o datorie din a desluși căile de urmat. S-a dovedit un remarcabil organizator, un factor de coagulare a intereslor generale, un deosebit de eficient promotor al binelui public. La vârsta lui, era un ins tot timpul pe drumuri, convins că structurile ivite în diverse colțuri de țară se cer privite  în ochi, stimulate să inoveze, să se distingă în acțiuni de luat în seamă, de ținut minte. Nu s-a sfiit să bată la tot felul de uși, dincolo de care intuia un potențial răspuns favorabil bunului mers al lucrurilor. Ei, bine, da, trebuie să recunoaștem că organizația noastră, cu Doru Dinu Glăvan la timonă, este mai cunoscută ca oricând, are credit deschis la adrese mai multe ca niciodată. A fost o preocupare a sa ca tot ceea ce întreprindem să găsească înțelegere și dreaptă apreciere, să servească interesului tuturor. Inovator în tot ce gândea și întreprindea, Doru și-a invitat aproape colaboratorii, propunându-le un regim de lucru deprins de el însuși în anii de ucenicie în ale vieții, în laboratoarele generoase ale Reșiței.

Despărțirea de Doru Dinu Glăvan, tristă și păgubitoare, mă obligă să văd în activitatea lui, risipită pe zeci de ani, un model al celui care nu a trăit degeaba. El s-a dovedit un om de toată isprava.

Dumnezeu să-l odihnească!

Neagu Udroiu

DORU DINU GLĂVAN, părintele meu spiritual

Studiind oamenii, în general – prin prisma profesiei – și aflând diverse povești care au condus la succes, mi-a fost dat să înțeleg anumite aspecte esențiale ale evoluției noastre ca ființe umane: că drumul este mai important decât rezultatul final, că ceea ce devenim – în procesul atingerii succesului – este mult mai valoros decât ceea ce dobândim, că unii oameni joacă un rol extrem de important pentru noi. Cred că sunt persoane care apar în viața noastră din anumite motive; desigur, toți cei cu care ne intersectăm joacă un rol important în a ne ajuta să ne descoperim, să ne cunoaștem părțile noastre ascunse, să creștem, să ne dezvoltăm, să devenim mai buni sau … doar ceea ce suntem.

În acest sens, mărturisesc faptul că Doru Dinu Glăvan a avut un rol semnificativ în ceea ce mă privește. Mi-a fost dat să-l întâlnesc într-un moment de criză pentru mine, atunci când, apăsat de monotonia unui job cu evoluție previzibilă și de-a dreptul blocat de frica schimbării, atunci când se adunaseră și alte griji cotidiene, aș fi putut renunța destul de ușor să iau decizia corectă în ceea ce mă privește. Dacă nu m-ar fi încurajat să plec, să-mi deschid larg aripile și să ating necuprinsul, nu m-aș fi putut dezvolta. Cu siguranță nu mi-aș fi putut pune în evidență potențialul, devenind astăzi ceea ce sunt.

Doru Dinu Glăvan – președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, crainicul copilăriei și adolescenței multora dintre noi, a celor care au ascultat postul național de radio și mai ales cronicile sportive transmise live, poate fi un „model” de urmat, un model de la care, cu certitudine, am avut de învățat cu toții, fiindcă ne-a oferit lecții de viață. Pe drumul spre realizarea propriei legende personale, a învățat tot ce avea nevoie să știe și a experimentat tot ceea ce ar fi visat, rămânând în același timp cordial și dornic să transmită întotdeauna binele, lucru care s-a întâmplat până la capătul vieții.

Dragă Doru Dinu Glăvan, părintele meu spiritual, nu pot să vorbesc la trecut despre persoana ta. Plecarea din lumea materială ne-a lăsat inimile sfâșiate de durere, nouă, celor care te-am cunoscut îndeaproape și ți-am fost alături.  Vei rămâne veșnic în inimile noastre pentru ceea ce ai reprezentat, un model de dăruire, un simbol al profesionistului, motiv de inspirație pentru generațiile viitoare. Noi, cei rămași, vom duce mai departe, aici pe pământ, misiunea pe care ne-ai încredințat-o: să punem la loc de cinste cuvântul rostit, să ducem mai departe valorile în care ai crezut, păstrând la loc de cinste și mândrie numele tău! 

Drum lin spre cer!

Dr. Nistor Becia – Cardiff, Anglia

Filialea UZPR Marea Britanie 

Alergător de cursă lungă…

Nu a trecut nici o săptămână și încep a simți cât de greu îmi este să accept că nu-l mai pot suna, că nu am vești de la el, că nu mai putem vorbi despre proiectele noastre minunate, de a clădi o platformă, video-audio, de unde să-și ia zborul  recitaluri filmate, cu poeme rostite de mine, înregistrate sub auspiciile Uniunii pe care o păstorea, cu dăruire de sine, cu grijă frățească, pentru fiecare dintre colaboratorii săi, jurnaliști din toate filialele din țară. Spun și-mi revine în minte alura lui de alergător de cursă lungă, de omuleț neobosit, cu voință în a continua și credința în bine, în pofida unei realități deloc îmbietoare. Mi se pare foarte greu, aproape imposibil, de înlocuit o asemenea personalitate.
Doru era un om puternic, dar foarte sensibil, cu un preaplin de sentimente de iubire pentru oameni, cu o putere de muncă până la sacrificiu. Eu așa l-am perceput și așa l-am simțit. Un personaj rar, gata să înțeleagă fenomenul care e pe cale să oprească lumea din mișcare. Alerga mult, cu dorința de a convinge și de a pune cap la cap ceva care e pe cale de a se rupe, dacă nu mai există încredere, dacă oamenii își pierd curajul de a privilegia adevărul.
Cândva credeam că presa este, într-un stat, acea putere care mișcă lucrurile în sensul cel bun, așa cum așteaptă lumea, dar pe măsură ce văd și ascult dezvăluiri, dintre cele mai sinistre, făcute în mass-media, de către bravi jurnaliști, realizez că această putere este, inexplicabil, ignorată. Oricum, ne mai luminează… însă am impresia că nimic nu va mai fi așa cum speram. Lipsește omul curajos, liderul providențial. Este o evidență, o certitudine, dar eu continui să sper. Sunt un incurabil optimist.
La revedere, Doru Dinu Glăvan!

Sergiu Cioiu

Un neînfricat istoric al clipei a căzut la datorie

A trecut ceva vreme de când am aflat cumplita veste și, totuși, am așteptat să aflu că nu a fost decât un zvon. Din păcate, acesta este crudul adevăr: prietenul și confratele nostru Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, s-a stins din viață! Doamna cu coasa, care lovește fără să aleagă și nenorocita pandemiei și-au luat, încă o dată, tributul, mutându-l la cele veșnice pe acest neînfricat istoric al clipei și, deopotrivă, admirabil exemplu de curaj civic și de devotament pentru demnitatea profesiunii de jurnalist și a breslei noastre.

Scriu cu o uriașă îndurerare numele lui Doru Dinu Glăvan și, pur și simplu, îmi este foarte greu să aleg dovezile cele mai convingătoare pentru a-mi susține afirmațiile. Atât de multe fiind ele la număr și atât de încărcate de învățăminte. Scriu numele lui Doru Dinu Glăvan și mă gândesc la cel care, în calitate de președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, s-a bătut (acesta este cuvântul!) pentru ca profesiunea noastră să îi fie recunoscută ca o activitate creatoare, iar uniunea noastră să fie confirmată ca uniune de creație. Bătălie în care Doru Dinu Glăvan și cei care i-au fost și i-au rămas alături au avut de înfruntat prejudecăți și inerții, nu puține având un cuvânt greu de spus în luare unei decizii drepte. Și totuși, uniți, am câștigat bătălia.  Mai scriu numele lui Doru Dinu Glăvan și mă gândesc la curajul și demnitatea cu care a reușit să zădărnicească ambițiile unor veleitari care au ticluit un fel de lovitură de palat care nu îl viza doar pe al, ca președinte al UZPR, ci urmărea înregimentarea jurnaliștilor și a uniunii lor la o obscură comandă. Atentând, prin aceasta, la însăși ideea unei prese profesioniste și la cea de libertate a actului creator.Și, încă o dată, am reușit ca uniți să învingem!

Așa a fost și așa a rămas confratele și prietenul Doru Dinu Glăvan și, în cei aproape doi ani în care și noi, ziariștii, ne-m luptat și ne luptăm pentru a face față, pe cât ne stă omenește în putere, cu această criminală pandemie. Deloc întâmplător, el, Doru Dinu Glăvan, a fost cel care a propus ca tema Concursului profesional  al UZPR pe anul 2021 să fie „Pandemie și patriotism”. Pentru ca, din nenorocire, Doru Dinu Glăvan să fie el însuși una dintre victimele pandemiei. De fapt, un neînfricat istoric al clipei căzut la datorie. Pentru că, după cum am aflat, el a contactat boala aflat într-una dintre atât de desele și de rodnicele sale întâlniri cu filialele locale ale uniunii, în cadrul unor manifestări de înaltă ținută culturală și cu un puternic mesaj patriotic și civic. Mai mult, Doru Dinu Glăvan a dorit ca suferința sa să nu devină publică, pentru a nu adăuga îngrijorărilor ce ne apasă și pe aceea  care îl privea pe el! Ceea ce spune atât de mult despre omul de aleasă omenie care a fost și va rămâne el!

Cu ceva vreme în urmă, îl sărbătoream pe Doru Dinu Glăvan la împlinirea a 75 de ani și îi uram din toată inima să rămână cât mai multă vreme printre noi și cu noi. Dar iată că soarta crudă a vrut altfel. Așa încât rememorăm cuvintele înțeleptului: îndurerați, ne strângem uneltele sărace de lut și ascultăm tăcuți torsul stelelor. Drum lin în lumea veșniciei, Doru Dinu Glăvan, și îți făgăduim că vom păstra pilda ta de gazetar și de om al cetății ca pe o luminoasă și mereu vie lecție de viață!

Șerban Cionoff – Jurnalul Național

„Plecăm pe-acelaşi drum toţi muritorii; / Câţiva lăsa-vor urmă-n nemurire”

Dragă Dorule,

Plecarea ta pe calea Împărăţiei celei veşnice ne-a surprins pe toţi, mii şi mii de români care te-au cunoscut, te-au apreciat şi te-au iubit. Ai plecat, dar nu de tot, vorba lui Horaţiu: Non omnis moriar. Ai lăsat în urmă chipul şi modelul unui profesionist, de vocaţie şi competenţă, ai ctitorit domeniul muncii tale cu pasiune şi devotament, cu dragoste şi responsabilitate. Dar totodată ai lăsat în urmă modelul unui OM mare.

Aşa te-am cunoscut şi aşa te-am văzut mereu: prietenos, cald, îmbrăţişător, generos, privire senină, zâmbet primitor, modest până la prisosinţă.

Cu acest fel al tău de a fi, mereu cu noi iniţiative şi proiecte, noi colegii tăi, veneam către tine cu încredere, cu bucuria de a ne vedea, cu dorul de a fi împreună. Asta pentru că, punându-te în slujba celorlalţi, ai ştiut, ca puţini alţii, să cultivi spiritul omului în aşa fel încât să poată creşte, să poată înflori lângă tine, nu la umbra ta, ci în lumina ta.

Ai fost un patriot în sensul cel mai nobil al cuvântului, un om conştient de valorile culturii şi spiritualităţii neamului său, valori pe care le-ai promovat „cu timp şi fără timp” vorba Sf. Pavel, o viaţă întreagă. Această implicare a ta a fost parte din lupta vieţii tale, luptă pe care ai dus-o, precum un soldat fără de arginţi, cu o inimă de aur şi cu o energie inepuizabilă ce ţi-a definit mereu personalitatea.

Această dragoste, implicare şi luptă îţi vor cristaliza chipul şi numele în istoria generaţiilor viitoare, de aceea pot spune cu încredinţare: te-ai luptat şi ai câştigat, de aceea frumoasa observaţie a unui poet român ţi se potriveşte aşa de bine: „Plecăm pe-acelaşi drum toţi muritorii; câţiva lăsa-vor urmă-n nemurire”.

Toţi trecem pe drumul veşniciei. Dar câţi dintre noi lasă urma paşilor lor definitiv vizibilă pe pământul pe care au mers în aşa fel încât alţii să se poată orienta pe calea vieţii lor?

Câţi dintre noi sunt deschizători de drumuri pentru alţii în pelerinajul acesta de aici? Tu ai fost unul dintre aceştia, întocmai aşa cum spune minunat un proverb japonez: „Înaintea mea n-a fost niciun drum; în urma mea rămâne unul”.

Ceea ce învăţăm din viaţa ta minunată este legat de această întrebare existenţială şi creştină totodată: Cum? Nu ne întrebăm de unde venim şi unde plecăm deoarece suntem încredinţaţi că venim de la Dumnezeu şi plecăm spre El. Întrebarea este cum trecem? Tu ai fost şi rămâi paradigma acestui răspuns căci ne zicem: ca Doru Dinu Glăvan!

Theodor Damian – UZPR,  filialaNew York

Mulțumim, prietene, pentru tot ce ai dat sportului românesc

Anul 2021 mi-a mai luat un prieten. Şi tot de COVID. Doru Dinu Glăvan era Preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, la al treilea mandat. Când a acceptat să facem lansarea Istoriei Românilor de la Est de Prut la UZPR, m-a întâlnit cu un zâmbet misterios, care intuiam că ascunde ceva. Mi-a spus că îmi cunoaşte toată cariera de boxer profesionist, pentru că mi-a urmărit activitatea sportivă de la J0curile Olimpice de la Atlanta (1996). Un cronicar sportiv de excepție, un aristocrat al jurnalismului şi un om de o bunătate excepțională.
Dezbaterea publică „23 august 1939 între trecut și actualitate”, organizată de UZPR la Hanul lui Manuc pe 16 septembrie 2021, a fost ultimul eveniment pe care l-am făcut împreună pe lumea asta.
Mulțumim, prietene, pentru tot ce ai dat sportului românesc, jurnalismului şi basarabenilor, față de care ai avut o afecțiune aparte. Adio

Octavian Țîcu – Republica Moldova

Scurtă despărțire

A plecat dintre noi DORU DINU GLĂVAN, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. A plecat el, a rămas Uniunea, creația sa, în felul în care există acum. A plecat brusc, fără „preaviz”, de parcă dispariția sa ar ascunde un tâlc, pe care încă nu-l descifrăm. Poate pentru a ne preda ștafeta, considerându-ne suficient de maturi ca să ducem mai departe ce-a început el. Poate pentru că n-am fost vrednici de prezența lui printre noi. Nu știm. O vor dovedi, într-un fel sau altul, faptele noastre viitoare. Dacă vom continua să „scriem împreună istoria clipei”, înseamnă că ăsta-i tâlcul iar Doru Dinu Glăvan a câștigat pariul cu eternitatea. Dacă nu, noi suntem cei care vom deconta, individual și împreună, rușinea dezbinării și ingratitudinea față de cel care a încercat imposibilul…

Oricum, totul rămâne o „Scurtă despărțire”, cum tulburător scria Teodor Pîcă:

„Vă las în valea acestei stinse plângeri
Orice sfârșit vestește-un început,
Mă duc eu primul sunt mai priceput,
Să pun din vreme șeile pe îngeri.

Zvântați cu zâmbet aripile plânse,
V-aștept la grajdurile de zmarald,
Nu vă grăbiți, de-abia-i amiaz și cald
Și eu v-aștept și chingile sunt strânse […]”.

Miron Manega

POST SCRIPTUM

În data de 31.10.2021, la nici 4 ore de la decesul lui DORU DINU GLĂVAN, jurnalistul florin șperlea (unul dintre coloneii puciști din 2017), a scris pe contul lui de Facebook următoarele: „A vrut să fie președinte pe viață al UZPR, prin forțarea unui nou statut, dar moartea i-a pus capăt ambițiilor, el neînțelegînd înțelepciunea pildelor biblice: bieți muritori, nu stiti ce va asteapta maine!”

Sursa: Certitudinea.com