Jumătate din personalul medical al multor spitale din România refuză sau amână vaccinarea. De ce, oare?
![](https://daniel-roxin.ro/wp-content/uploads/2021/01/medicii-refuza-vaccinarea.jpg)
Chiar dacă Arafat, Tătaru și alții pledează pentru vaccinarea anti-Covid, pretinzând că vaccinul este sigur, și chiar dacă mercenarii din presă caută să îi denigreze pe cei care au rezerve față de noul vaccin, aproximativ jumătate din personalul medical din România refuză sau amână vaccinarea, de teamă față de efectele pe termen mediu și lung.
Iar asta spune multe, ținând cont că vorbim de un corp profesional care numai neavizat nu poate fi numit, atâta vreme cât vorbim despre medici și asistenți.
Și atunci, cum să fim noi ceilalți convinși, indiferent de vârstă și starea de sănătate, că un vaccin experimental, ale cărui efecte pe termen mediu și lung nu se cunosc, este sigur?! Mai ales că firmele producătoare au obținut imunitate în fața legii, pentru orice situație în care, după efectuarea vaccinării, apar efecte secundare grave sau moartea vaccinatului… Miliardele de euro le primesc, dar nu și reclamațiile!
Ancheta care a ajuns la această concluzie, și anume că 50% din personalul medical al multor spitale din România refuză sau amână vaccinarea, a fost realizat de Libertatea, care ne informează că:
<<Cifra de 50% refuz la cei 320.000 de oameni ai corpul medical se regăsește și la nivelul vaccinului antigripal, potrivit datelor culese de Libertatea din această campanie care are deja patru luni.
Managerii a 14 unități medicale, de la spitale mici, de provincie, până la Institutul „Matei Balș” și „Universitar” din București, au discutat cu ziarul motivele pentru care unele cadre medicale au refuzat vaccinarea. Din documentarea Libertatea rezultă mari diferențe între spitale, cu unele clinici atingând 90% și altele 30% imunizare, cu cazuri de mobilizare colectivă, dar și cu multe cadre medicale de la spitale de boli infecțioase care au spus șefilor: „Cum ne-am ferit până acum, timp de zeci de ani lucrând cu boli infecțioase, ne vom feri și de-acum”>> (Citește mai mult: Libertatea.ro)
Concluzia este simplă: dacă multor medici și asistenți le este teamă de efectele pe termen mediu și lung ale noului vaccin, noi, ceilalți, de ce l-am privi ca pe o soluție sigură de imunizare?
Daniel Roxin
DACIA ART: https://dacia-art.ro/
De ce?
…raspuns: cu cat stim mai putin, cu atat suntem mai „curajosi”, ca sa fie spus mai elegant.
Altii vor inapoi la viata normala si sunt gata sa isi bage capu ca struțul in nisip..
Dar din pacate nu fac nici alegerea informata, si nici nu vor castiga inapoi normalitatea. Diabolicii imbatati de putere nu vor lasa de acum niciodata frâul mai usor. Sa ne pazeasca Domnul..bine ca nu stim viitorul.