Medicul Cătălin Petrencic, cel care a încercat să își constrângă public pacienții să se vaccineze anti-Covid spunând că altfel nu îi mai tratează, este „măcelărit” pe Facebook, iar avocata Diana Șoșoacă îi face plângere penală

Distribuie


Lasă un răspuns la cristian c. n. Anulează

Comentează ca anonim.

  1. A se vedea anuntul autorităților de zilele astea in care spuneau că medicii de familie vor fi remunerati pentru pacienții care se vor vaccina.. Ce mai e de demonstrat?!

  2. Visul oricărui viitor student la medicină de acum încolo: Ajută-mi drace să ajung doctor,să mă pot îmbogăți făcând rău semenilor mei. Pentru a face bine trebuie să-ți bați capul și nici nu-ți prea iese.

  3. Poate o fi vreun mason si medicul asta. Marionetele Noii Ordini Mondiale incearca sa introducă treptat dictatura medicală, dar să sperăm că din ce în ce mai multi oameni se vor trezi, iar planurile neomarxistilor sa fie date peste cap sau macar puse în dificultate. Cert e că fenomenul de trezire a conștiinței a început. Lumea parca e tot mai deschisa si spre surse alternative de informare, în detrimentul mass mediei oficiale, chiar daca inca majoritatea oamenilor au creierul spălat. Dar încet încet va lua amploare din ce în ce mai mare deschiderea mintii spre adevărata cunoaștere și înțelegere a lumii. Toata creația lui Dumnezeu e supusă si destinată evoluției spirituale. Sigur că fiecare evoluează în ritmul său, unii mai lent, alții se trezesc mai rapid, dar evoluția e inevitabilă. Până una alta, trebuie ca acum sa incercam sa fim mai uniți decât oricând si sa nu-i lăsăm pe cei care conduc din umbră să ne distrugă. Pentru că ei ne pot distruge doar dacă suntem dezbinati si ținuți în frică. Salvarea e în trezirea conștiinței si in lupta noastra pentru păstrarea valorilor celor mai importante: credința în Dumnezeu și în spiritul nostru nemuritor, iubirea si libertatea! Suntem fiinte spirituale create pentru iubire si înzestrate cu liber arbitru!
    Toate cele bune Daniel, iti citesc cu regularitate articolele, iti urmăresc si emisiunile si ma regăsesc foarte mult in ceea ce spui!

  4. Pe bune – vorba lui dragos P, Omul e dus cu pluta, una spune si alta face, apoi seintoarce si tot asa…
    iSI REVINE, cand se va trezi ca nU mai are pacienti. Al actiona in judecata, asa cum stim ca judeca ,,ai nostri,, cred, ca-i păierdere de timp…

Sliding Sidebar