Mircea Eliade – despre prostia absolută a celor care se simt rușinați că sunt români…

Precum Eminescu, și Mircea Eliade, marele istoric al religiilor, are o serie de scrieri care sunt mai actuale ca oricând.

Astăzi, când tot mai mulți români stau cu capul în jos, fiindu-le rușine cu condiția de român, după o campanie de decenii în care agenții celor care au ocupat România au repetat de 1.000 de ori că nu avem istorie, că suntem un popor de nimic, cu oameni proști, inculți și urâți sufletește, că, ce mai încolo și încoace, suntem ȚARA ȚIGANILOR, parcă nu ne vine să credem că și pe vremea lui Mircea Eliade, tineretul își dorea la fel de mult să plece peste hotare și să fie orice altceva, numai român nu.

În opinia mea, această ruptură de valorile identitare, această alienare a românilor s-a născut în urmă cu  câteva secole, o perioadă în care Moldova și Țara Românească erau sub cizma domniilor fanariote, puse pe gâtul românilor de Imperiul Otoman, domnii de o maximă toxicitate pentru tot ce este românesc, iar Transilvania era sub ocupația Imperiului Habsburgic și apoi Austro-Ungar, românii de aici confruntându-se cu maghiarizarea forțată și cu o agresiune maximă la adresa identității lor.

Din păcate, se pare că nu ne-am vindecat încă, iar politicienii de astăzi, ca și instituțiile culturale, sunt lipsiți de viziune sau chiar fac jocul globalismului distrugător de identitate.

Dureroase, vorbele lui Mircea Eliade sunt mai actuale decât oricând. Citiți mai jos!

Daniel Roxin

DACIA ART: https://dacia-art.ro/index.php/imbracaminte/barbati/tricouri.html

MIRCEA ELIADE: „A apărut acum, de curînd,  o nouă modă printre tinerii intelectuali şi scriitori: a nu mai fi români, a regreta că sînt români, a pune la îndoială existenţa unui specific naţional şi chiar posibilitatea inteligenţei creatoare a elementului românesc.

Să ne înţelegem bine: tinerii aceştia nu depăşesc naţionalul pentru a simţi şi gîndi valorile universale; ei nu spun: „Nu mai sînt român, pentru că sînt înainte de toate om, şi cuget numai prin acest criteriu universal şi etern”. Tinerii aceştia nu dispreţuiesc românismul, pentru că sînt comunişti sau anarhişti, sau mai ştiu eu ce sectă social-universală. Nu. Ei, pur şi simplu, regretă că sînt români şi ar vrea să fie (o mărturisesc) orice altă naţie de pe lume, chinezi, unguri, nemţi, scandinavi, ruşi, spanioli; orice, numai români – nu. S-au săturat pînă în gît de destinul acesta de a fi şi a rămîne român. Şi caută prin orice fel de argumentare (istorică, filozofică, literară) să demonstreze că românii sînt o rasă incapabilă de gîndire, incapabilă de eroism, de probleme filozofice, de creaţie artistică şi aşa mai departe.

(Notă: Nu vi se pare că simțiți influența unui Lucia Boia în vremea lui Mircea Eliade? Dacă nu știați, vă pot spune, pentru că am informații pe surse, cartea în care Lucian Boia spune că românii nu au drepturi în Transilvania s-a vândut în 60.000 de exemplare. Atâția sunt cei care sug din înțelepciunea sa!!!)

Unul dintre ei se îndoieşte demult de realitatea unui neam românesc războinic, încît îşi propune să citească istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca să verifice dacă într-adevăr s-au luptat vreodată românii cu turcii şi i-au învins! Altul crede că orice creier care contează în istoria şi cultura „românească” nu e de origine română. Cantemir, Kogălniceanu, Eminescu, Haşdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Pârvan etc., etc. – toţi, dar absolut toţi sînt străini. Sînt slavi, ovrei, armeni, nemţi, orice; dar nu pot fi români, românii nu pot crea, nu pot judeca; românii sînt deştepţi, sînt şmecheri, dar nu sînt nici gînditori, nici creatori.

Dacă le pronunţi vreun nume despre care se ştie sigur că e românesc au alte argumente. Este din Oltenia? Sînge sîrbesc. Este din Moldova? Moldova întreagă e slavizată. Din Transilvania? Sînge unguresc. Cunosc cîţiva moldoveni care spun cu mîndrie: „Am sînge grecesc!” sau „Strămoşu-meu a fost rus”. Singura lor şansă de a fi oameni adevăraţi este de a-şi dovedi că originea lor nu este curat românească.

Nu cred că se află ţară europeană în care să existe atîţia intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor, să-i caute cu atîta frenezie defectele, să-şi bată joc de trecutul lui şi să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparţină, prin naştere, altei ţări.

Alimentaţi de lecturi europene, mimînd drame europene, voind cu orice preţ o spiritualitate care să semene chiar numai exterior cu spiritualitatea occidentală sau rusă – tinerii n-au înţeles nimic din geniul acestui popor românesc, bîntuit de atîtea păcate, avînd nenumărate lipsuri, dar strălucind totuşi cu o inteligenţă şi o simţire proprie.

Tinerii au reacţionat împotriva curentului de acum zece-doisprezece ani, pornit de la Gîndirea şi Ideea Europeană (Pârvan, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic; originale sînt tot în cursurile şi publicaţiile lui N. Iorga), care proclamase „autohtonismul”, „specificul etnic” în artă şi în gîndire şi încercase cea dintîi filozofie ortodoxă prin crearea tipologiei româneşti.

(Notă: parcă sunt progresiștii de azi care au în cap atâtea valori europene încât le pute de istoria, tradițiile și identitatea neamului din care fac parte)

Cauzele acestei reacţiuni (care a început prin a fi pur spirituală, pentru a ajunge în deplin nihilism, negaţie a istoriei, relativism în cultură, disoluţia conceptelor critice etc.) sînt mult prea interesante şi prea aproape de noi ca să ne încumetăm să le discutăm în acest articol. De altfel, nici n-am încercat aici să cercetăm întreg fenomenul „a nu mai fi român”, ci numai să denunţăm cîteva din aberaţiile ultimei mode intelectuale.

Este adevărat că poporul românesc suferă de multe păcate, este adevărat că ne lipsesc multe axe – dar aceasta e condiţia noastră umană, acestea sînt posibilităţile noastre de a atinge universalitatea. Putem pleca de la ele sau le putem ignora pur şi simplu. Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace să ne fie ruşine că ne-am născut români numai pentru simplul motiv că nu găsim în valenţele româneşti ceea ce vrea Şestov sau Dostoevski.”

(Mircea Eliade – Fragmente din cartea Oceanografie)