Cu toate că foarte multe dintre măștilor purtate de români sunt NECONFORME, adică nu protejează, Guvernul Orban NU ESTE INTERESAT de acest aspect, ci doar de punerea măștii pe față, cu orice preț, indiferent din ce material este ea.
În acest context, faptul că Comitetul Județean pentru Situații de Urgență din Argeș a decis, astăzi, că masca de protecție devine obligatorie de mâine, miercuri – 29 iulie, în tot județul Argeș, inclusiv în aer liber, dacă există în acel spațiu mai mult de două persoane, mi se pare o aberație extremă.
Acum, când căldura este maximă, să obligi lumea să stea cu masca pe față, în aer liber, indiferent dacă aceasta este capabilă să protejeze de ceva sau nu, este o decizie profund dăunătoare pentru sănătatea oamenilor. Pentru că, chiar dacă Guvernul a uitat, există și alte boli, iar ținerea măștii pe față, cu orele, într-un mediu canicular, numai sănătate nu o să creeze.
Deși, conform prefectului PNL al județului, Emanuel Soare, nicio localitate din județul Argeș nu are suficiente cazuri de îmbolnăvire pentru a se putea declara Carantina, acesta nu l-a oprit să susțină această măsură exagerată, pe motiv că în ultimele zile s-au înregistrat peste 100 de cazuri de noi infectați pe zi. Și, desigur, vor reîncepe amenzile usturătoare pentru populație.
Acesta este începutul noilor nebunii ale autorităților românești, iar eu sunt convins că incompetenții din PNL, care se mențin la putere cu sprijinul incompetenților din PSD, vor băga toată țara în Carantină din nou și ne vor obliga pe toți să stăm cu masca pe figură și în aer liber, ba chiar și singuri în mașină!!!
Păzea, că ăștia nu au limite!
Daniel Roxin
Alo! Nu comenteaza nimeni? Astia ne iau dreptul de a respira aer si voi taceti? Ipocritilor!
Domnule Roxin, traim vremurile de pe urma, ale anticristului cand cei ce spun adevarul sunt considerati nebuni!
Ar fi bine dacă cei care spun adevărul vor fi considerați doar nebuni, vor fi considerați dusmani!
Eu zic sa ne cumpărăm Burka. Uite o idee de afacere. Dacă începem să producem de acum vom ajunge să si exportam. Ce să o mai lungime cu măștile? Aia protecție totală!
Doamna Dobre, cui va adresati mai exact ? ” Voi taceti ” este o expresie prea difuza …Dvs. faceti mai mult rau invocand ” vremurile de pe urma ” ale antichristului, pentru ca oamenii indoctrinati cu dogme bisericesti cred ca traim efectiv in Apocalipsa. Din fericire Apocalipsa reprezinta exclusiv Revelatia interioara- esoterica a Sf.Ioan ci nu un eveniment exterior – exoteric la fel cum a doua venire a lui Hristos este un eveniment personal interior unic de emancipare spirituala , ci nu un eveniment programat la ora , ziua si data X pentru toata omenirea . Sfantul Ioan descrie in capitolul Apocalipsa perceptiile si trairile lui interioare in drumul parcurs catre Mantuire adica Sfarsitul reincarnarilor , care implica deschiderea succesiva a celor 7 centrii cerebrospinali , adica cele 7 biserici cu cele 7 sfestnice si sigilii . Acest drum ascendent este caracteristic tuturor celor care se apropie vertiginos de perfectiunea spirituala , indiferent de religia externa pe care o urmeaza . Asadar nu traim „vremurile cele de pe urma ” , cum cred multi ” credinciosi ” care stau neputinciosi si resemnati cu ochii la TV , asteptand salvarea din Ceruri ! De aceea crestinii nostrii dragi nu prea iau atitudine pentru ca se lamenteaza comozi in doctrine impuse populatiei si preotilor inca de la consiliul de la Nicaea in anul 325 si Constantinopol in anul 381, cand Isus a fost declarat oficial prin lege ca fiind unicul fiu al lui Dumnezeu…Multe intrigi si neadevaruri sunt tesute de mii de ani in curriculum teologic ca dealtfel si in discursurile ” stiintifice ” asupra teoriei virusurilor .Putini la numar sunt cei care stiu adevarul :((
Felicitări pentru comentariu! Foarte bine punctat. 👏👏👏
Si uite ca au aparut si aici mizerii…e prima oara cand citesc pe acest site un comentariu cu atatea aberatii….din partea domniei voastre. Iisus, nu Isus, este Hristos, fiul lui Dumnezeu si VA VENI la ora fixa. ‘Au prima oara nu a venit tot la ora fixa?
Sa va ierte Domnul blasfemia, judecata, mandria si intortocheala mintii si sa va lumineze sufletul spre cunoasterea Lui, spre pocainta, smerenie si Mantuire.
Draga Bianca, superb!
ii iubim si pe cei care protesteaza. Este de ajuns sa plantezi samanta. Va rodi pt fiecare in ritmul lui.
Se vede tot mai clar planul de distrugere a populației. După izolarea în case (perioada stării de urgență) care a produs dereglaje psihice și nutriționale multor oameni, a venit inducerea fricii prin testele zilnice aberant confirmate pozitive și acum, prin purtarea măștii, s-a lansat atacul masiv la creier (un creier ”oxigenat” cu bioxidul de carbon din respirația proprie este pe cale de a nu mai funcționa). De asemenea, prin pârghia amenzilor și a testelor plătite de oameni, ei mai obțin și bani la buget pentru a-i dirija în anumite buzunare și nu pentru hidroxiclorochină sau Elle Oil’s ( tratamente ieftine împotriva virușilor de orice fel).
Oamenii se lasă distruși nu din ipocrizie ci din prostie (nu poți anula în câteva luni atâția ani de chiul intelectual crescut pe un teren de ”umple burta” rămas din ”lasă că merge și așa”).
Trăim vremuri grele cu un guvern fascist si un președinte nazist ,nimeni nu iese in strada ,toți au botniță pe fata si sustin acest stat mafiot !😭😭😭
Asa este, ati punctat foarte bine adevarul! Cine incearca sa spuna adevarul e pus la zid! Ce trebuie sa ni se mai intample noua romanilor sa iesim in strada si sa ne cerem dreptul la viata in tara noastra? Au ajuns nenorocitii sa ne bage mortii de altceva in saci si sa nu ne lase macar sa le aprindem o lumanare la cap! Ce vreti mai mult, romani? Treziti-va!
Efectiv nu stiu ce sa mai cred ,eu traiesc in diaspora .Ce se intampla in tara si ce vad aici sunt doua lucruri total diferite.In Tara vad dorinta unora de a inocula frica ,teroarea,disperarea si deznadejdea.Aici respect reciproc, fara masca ,doar in supermarket ,informare corecta fara minciuni ,isterii gen andreia esca intentionat am scris cu litere mici.Daca doriti pot sa va trimit fotografii care reflecta viata de zi cu zi.
https://www.justitiarul.ro/ritualul-ocult-al-corona-initierii/