Nicolae Densușianu și pasiunea istoriei

Se împlinesc, în această primăvară, 175 de ani de la nașterea lui Nicolae Densușianu și 110 de la „chemarea sa la Domnul”, cum îi plăcea să spună.

S-a născut la 16 aprilie 1846, în satul Densuș, comuna Densuș, din Țara Hațegului, în comitatul Hunedoara. Era al șaptelea copil al preotului greco-catolic Vizantie (Bizanțiu) Pop și al soției sale Sofia, fiica unui preot ortodox din Munții Apuseni. Biserica din Densuș este unul dintre cele mai vechi monumente religioase creștine din întregul spațiu românesc, parohia fiind consemnată în documente încă de la anul 1360.

Nicolae a învățat să scrie și să citească în casa părintească. Când avea doar doi ani, familia s-a implicat în Revoluția de la 1848, iar Avran Iancu l-a numit tribun pentru comitatul Hunedoarei pe Beniamin, fiul cel mare al familiei. Capturat de „revoluționarii” maghiari, Beniamin a fost condamnat la moarte, iar părintele Vizantie a fost torturat. La intervenția unor clerici români și maghiari, sentința nu a fost executată, însă torturile aplicate preotului i-au șubrezit acestuia sănătatea și i-au scurtat viața. Nicolae a rămas orfan de tată în 1858, la vârsta de 12 ani.

În copilărie, a participat, alături de Beniamin, la o acțiune de copiere a textelor numeroaselor inscripții latine străvechi din Țara Hațegului. Cu această ocazie, cei doi frați au descoperit, la unul dintre preoții înrudiți cu tatăl lor, diploma de înnobilare a strămoșului Ioan Pop de Hațeg, acordată în Făgăraș, la 30 martie 1671, de către principele Transilvaniei Mihail Apafi. Când Beniamin a organizat și a condus Preparandia (Școala de învățători) din Hațeg, Nicolae a participat, cu dispensă de vârstă, la cursurile ținute de fratele său. Apoi a luat drumul Blajului, alături de alți copii din ținutul natal. La moartea părintelui Vizantie, Gheorghe, al doilea fiu al familiei, a fost preoțit și a devenit paroh în Densuș. Pentru a-i deosebi de alți elevi români purtători ai numelui Pop (străvechi cuvânt românesc, însemnând „stâlp de casă”), un profesor de la Blaj a adăugat fraților săi numele Densușianu, pe care îl vor purta cu mândrie și urmașii lor.

După absolvirea Colegiului „Sfântul Vasile” din Blaj, Nicolae Densușianu urmează studii de drept la Rechsakamedie din Sibiu („Academia săsească de Drepturi” – 1844-1887), instituție de învățământ superior înființată de comunitatea sașilor ardeleni, la care au învățat și numeroși români. Doi dintre cei patru frați Densușianu, Aron și Nicolae, au ales să studieze dreptul, urmând îndemnul lui Avram Iancu, care era convins „că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile Națiunii”. După absolvirea celor patru ani de studii, în 1869, Nicolae susține examenele de intrare în avocatură și îndeplinește funcția de notar suprem provizoriu al comitatului Făgăraș, fiind apoi avocat în același oraș, iar din 1873, în Brașov. În această perioadă, Nicolae a copiat și a colecționat acte de proprietate și alte documente juridice și documente de limbă și de cultură românească, pe care le va publica ulterior în volum. De asemenea, a adunat documente istorice și a elaborat un amplu studiu privind Revoluțiunea lui Horia.

În timpul studenției la Sibiu, Nicolae Densușianu debutează cu poezie în revista Familia (nr. 20, 10/22 iulie 1866), condusă de Iosif Vulcan, la puțin timp după debutul lui Mihail Eminescu. În vara aceluiași an, Mihail Eminescu, venit de la Blaj să-și caute fratele, îl cunoaște personal pe Nicolae Densușianu, pe o stradă din Sibiu. Densușianu îl invită acasă, îi dăruiește haine noi și amândoi plănuiesc să-i facă o vizită lui Avram Iancu. Aflând de la colegii săi sași că Eminescu urma să fie reținut de autoritățile austriece pentru însemnările sale privind masacrele săvârșite de „revoluționarii maghiari” împotriva românilor, în timpul Revoluției de la 1848, Nicolae Densușianu îl duce pe Mihail Eminescu la părintele Bratu din Rășinari. De aici, Eminescu va trece în România „prin Vama Cucului”, călăuzit de ciobanii români.

Implicarea fraților Aron și Nicolae Densușianu în lupta politică a românilor ardeleni a fost curând urmată de presiuni și amenințări din partea autorităților „crăiești”, iar Aron a fost arestat sub acuzația de „crima conturbării liniștii publice”. Simțind că lupta lor culturală și politică putea fi mai eficientă din România, Aron se stabilește la Iași, iar Nicolae Densușianu vine la București, în aprilie 1877, când România se pregătea să participe la „Răsboiul Neatârnărei”.

Colaborează la cotidianul independent România liberă, condus de profesorul Dimitrie Laurian, cu un amplu studiu despre Avram Iancu. Inițiază demersurile oficiale de „împământenire”. După discutarea și aprobarea documentelor Comisiile de indigenare ale Camerei Deputaților și Senatului, în mai 1878, lui Nicolae Densușianu i se recunoaște cetățenia română.

Deoarece în acea perioadă se desfășurau negocierile pentru încheierea păcii de la Berlin, după încheierea Războiului Ruso-Româno-Turc, Nicolae Densușianu și ziaristul francez Frédéric Damé publică lucrarea L’Élément latin en Orient. Les Roumains du Sud. Macédoine, Thessalie, Épire, Thrace, Albanie, dedicată ambasadorului Franței și distribuită tuturor diplomaților prezenți. Lucrarea milita pentru recunoașterea dreptului la auto-determinare a marilor comunități românești (aromâni, megleno-români, istro-români) din sudul Dunării, după înfrângerea Imperiului Otoman.

La 16 august 1878, Nicolae Densușianu depune la secretariatul Societății Academice Române manuscrisul închinat Revoluțiunii lui Horia în Transilvania și Ungaria. Secțiunea istorico-arheologică analizează manuscrisul în câteva ședințe consecutive, apreciază „diligenția și perseverenția autorului”, care are „sigiliul erudițiunii” și acordă pentru publicare suma de 1500 de lei.

Având recomandări oficiale din partea forumului academic român, juristul și istoricul Nicolae Densușianu începe o călătorie de studii în Transilvania și Ungaria și cercetează, timp de 15 luni (ianuarie 1879-martie 1880), fondurile arhivelor, bibliotecilor și muzeelor publice și private din Brașov, Sibiu, Blaj, Reghin, Târgu Mureș, Alba Iulia, Deva, Zlatna, Abrud, Câmpeni, Cluj, Oradea, Buda și Pesta.

Plecat inițial cu gândul de a recupera pentru posteritate documente și mărturii despre Revoluțiunea lui Horia, el are surpriza de a găsi un adevărat repertoriu de manuscrise nepublicate ale „literaților români”, de la cronicile Țării Românești și Moldovei, în variante românești, latine și germane, până la cele 41 de tomuri manuscrise ale lui Gheorghe Șincai, considerate pierdute. Cele peste nouă sute de acte și documente culese, în mare parte inedite, sunt descrise în raportul prezentat Academiei Române: „Cercetări istorice în arhivele și bibliotecile Ungariei și Transilvaniei”.

Raportul prezentat la încheierea misiunii este citit în plenul Secțiunii istorice a Academiei Române, iar domnul Vincențiu Babeș exprimă dorința ca „Secțiunea istorică să propună plenului numirea d-lui Nicolae Densușianu ca membru corespondent, propunere aprobată prin vot la 15 aprilie 1880.

În perioada octombrie 1880-martie 1884, Nicolae Densușianu a ținut locul lui Ion Bianu, bibliotecarul-arhivar al Academiei Române, cu modestie și cinste, cu competență și cu devotament față de Academie.

Lucrarea „Revoluțiunea lui Horia în Transilvania și Ungaria” (București, 1884), publicată la o sută de ani de la izbucnirea revoluției, va primi premiul Ion Heliade Rădulescu al Academiei Române, în valoare de 5000 de lei. Lucrarea a fost reeditată la Editura Vestala, în anul 2017.

În urma raportului prezentat de primul ministru și ministrul de război interimar Ion C. Brătianu, Regele Carol I îl numește, printr-un Înalt Decret Regal (nr. 1059, din 17 martie 1884), bibliotecar și translator al Marelui Stat major al Armatei Române pe d-l Nicolae Densușianu, „fost bibliotecar al Academiei Române, care îndeplinește toate condițiunile cerute pentru a ocupa o asemenea funcție”. În acei douăzeci și șapte de ani de activitate în slujba Armatei Române, Nicolae Densușianu va elabora două regulamente ale Bibliotecii Marelui Stat Major (în 1885 și 1897), Regulamentul din 1897 va rămâne în vigoare până în 1929 și va constitui modelul regulamentelor bibliotecilor militare organizate la diferite eșaloane ale Armatei Române.

Regele Carol I își va exprima mai târziu, cu discreția cuvenită, dorința de a-l avea pe eruditul ardelean drept bibliotecar al Curții Regale, apoi ca bibliotecar al Fundației Regale Carol I (actuala Bibliotecă centrală Universitară „Carol I”. Deoarece muncea la „Dacia preistorică”, „lucrarea mea principală în această viață”, Nicolae Densușianu mulțumește regelui pentru încredere, dar sugerează numirea altei persoane. În 1913, editorii Daciei preistorice i-au dăruit Regelui Carol I primul exemplar al cărții.

La sfârșitul lunii martie 1911, ziarele bucureștene anunțau moartea neașteptată a d-lui Nicolae Densușianu, bibliotecarul Marelui Stat Major. Jurist, arhivist, istoric, folclorist, bibliotecar, cunoscător al limbilor latină, elină, sanscrită, germană, franceză, italiană și maghiară, Nicolae Densușianu și-a consacrat sa capacitate intelectuală istoriei naționale și îndeosebi istoriei militare. Studiile publicate în diferite reviste militare și manuscrisele sale au fost adunate în volum de istoricul literar Ionel Oprișan în lucrarea ”Nic. Densușianu: Istoria militară a poporului român. (București, Vestala, 2002).

La aniversarea celor 75 de ani de la apariția revistei, lucrarea „Din trecutul României Militare (1864-1938)”, omagia activitatea de referent științific și contribuțiile serioase la revistă „în ramura istoriei și stilizării corecte a scrisului nostru militar”, dar mai ales îndemnul stăruitor adresat ofițerilor români „să studieze trecutul nostru militar și să alcătuiască din temelii istoria armatei românești, care ne lipsea”.

Operele și ideile lui Nicolae Densușianu au fost apreciate de istoricii vremii, îndeosebi de Nicolae Iorga, dar valoarea lor a fost contestată de Vasile Pârvan, A. D. Xenopol și Dimitrie Onciul.

În perioada interbelică, intelectuali de frunte, cum ar fi Mircea Eliade, academicianul Ion Alexandru Brătescu-Voinești și generalul Nicolae Portocală, au apreciat contribuția lui Nicolae Densușianu la studierea istoriei noastre și chiar au dezvoltat în operele lor ideile istoricului ardelean.

Imediat după instaurarea ocupației sovietice și a regimului comunist în România, operele tuturor Densușienilor au fost incluse în listele publicațiilor interzise, alcătuite de Ministerul Propagandei și exemplarele aflate în  bibliotecile publice au fost distruse prin ardere.

Ca urmare a publicării unora din cărțile profesorului Iosif Constantin Drăgan, care intenționa să publice o ediție în limba engleză a cărții, Editura Meridiane a republicat Dacia preistorică în anul 1986, după 73 de ani de la apariție și la 140 de ani de la nașterea autorului.

Prăbușirea regimului comunist, în 1989, a creat condițiile unei dezbateri a ideilor lui Nicolae Densușianu dincolo de interesele sau constrângerile politice ale momentului. Dacia preistorică a fost republicată în mai multe ediții, iar doamna Alexandra Ioana Furdui din Australia a realizat o traducere parțială în limba engleză a lucrării, care poate fi consultată pe Internet (Prehistoric Dacia).

În anul 1995, când Biblioteca Militară Națională a sărbătorit 135 de ani de la înființare, principala sală de lectură a primit numele ”Nicolae Densușianu” și tot aici a fost dezvelit bustul în bronz realizat de sculptorul Florin Musta.

În anul 1999, cercetătorul Constantin Mihail Popescu a susținut, la universitatea din București, teza de doctorat în litere „Nicolae Densușianu – Omul și opera”, sub coordonarea prof. univ. dr. Dimitrie Păcurariu.

Congresul Internațional de Dacologie din 2002 a fost închinat vieții și activității lui Nicolae Densușianu, iar societatea ”Dacia Revival International” din New York, condusă de dr. Napoleon Săvescu, a sponsorizat dezvelirea bustului în marmură a lui Nicolae Densușianu, realizat de sculptorul Ion Șeu, în fața bisericii din satul Densuș, comuna Densuș, județul Hunedoara.

În anul 2013, cercetătorul Iosif Daniel Iancu a susținut, la Universitatea din Alba Iulia, teza de doctorat în istorie „Discurs istoric la Nicolae Densușianu”, sub coordonarea prof. univ. dr. Iacob Mârza.

Prof. dr. Mihai Popescu

Link-ul filmului ”Nicolae Densușianu – Un veghetor al istoriei”, realizat de Ionuț Daniel Tecșan cu prof. dr. Mihai Popescu

https://www.youtube.com/watch?v=OuWTOiz5XbQ&t=1488s

DACIA ART: https://dacia-art.ro/