Teoria romanizării, una dintre cele mai toxice perspective asupra istoriei noastre, a fost contestată, în timp, de mari personalități ale istoriei noastre.
În cartea ”Adevărata obârşie a poporului român”, semnată de Valeriu D. Popovici- Ursu (editura Gedo, Cluj, 2012), în capitolul 9, care se intitulează ”Reacţii ale scriitorilor români privitor la teza românizării Daciei”, sunt prezentate o serie de citate semnificative care ne arată perspectiva pe care o aveau mai multe personalități românești remarcabile asupra presupusei romanizări. Iată câteva dintre acestea, inclusiv unul care îi aparține lui Nicolae Iorga:
Stolnicul Constantin Cantacuzino , în Istoria Ţării Româneşti (1660) afirma: ”Iar dachii prea veche a lor limbă osebită având, cum o lăsară şi o lepădară aşa de tot şi luară a romanilor, aceasta nici că se poate socoti, nici crede.”
Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, referindu’se la ”cuvintele neaoşe venite din substrat”, susţinea convins, la 1710, că ele provin „Din limba noastră cea dăcească”, el considerând că ”limba moldovenească ar fi o continuare firească a limbii geto-dacilor autohtoni”.
Petru Maior, unul dintre cei patru protagonişti ai Şcolii Ardelene scria în Istoria pentru începutul românilor în Dacia (1812),: ”Aceia iaste adeverit, precum văzum de asupra că nu limba lătinească cea proastă s-au făcut din limba lătinească cea corectă, totuşi de vom vrea a grăi oblu, limba românească e mama limbii ceii lătineşti.”
Istoricul şi arheologul Vasile Pârvan spunea în 1925: ”Nimeni nu a putut demonstra convingător acest proces de romanizare atât de rapidă.”
Iar în final, citatul promis în titlul articolului – Nicolae Iorga: ”Nu mai credem în românizările minunate prin legionari de 60 de ani, căsătoriţi cu femei barbare, care, cu tenacitatea conservativă a femeilor, mai curând i-ar fi putut deznaţionaliza ele pe ocupanţi.”
Daniel Roxin
Cartea este disponibilă aici: DACIA ART
Lasă un răspuns
Read Next
Paul Lazăr Tonciulescu
„Impactul Romei asupra Daciei”. Ed. Miracol. 1997, București.
„Poți rămâne nepăsător când unii încearcă să convingă că un popor cu o cultură atât de înaintată ca a dacilor, un popor care n-a uitat nici o clipă durerea înfrângerii din 106, luptând 1812 ani pentru reîntregirea neamului său, a renunțat la limba sa, adoptând-o pe a învingătorului și că pentru această convingere – după studii laborioase” ni se prezintă doar 160 de cuvinte dacice? Sau când se caută cu dicționarele în față originea lexicului românesc în toate limbile pământului, în afară de limba dacă? Sau când alții caută să acrediteze ideea că, după 165 de ani de stăpânire romană, dacii au renunțat și la limba romana, păstrând din aceasta a doua limbă numai 596 de cuvinte dintr-un total de aproximativ 140.000 cuvinte? (…)
Poți rămâne indiferent când cuvinte reprezentand activități de bază pentru daci sânt atribuite unor popoare care nu le practicau? Raspunsul este categoric NU!”
….
Cât adevăr este in afirmația că Nicolae Iorga a făcut un studiu de proveniență a aurului faraonic egiptean și că o majoritate coplșitoare provine din Munții Apuseni?