Știm oare cu adevărat “pe ce lume trăim”? Cei mai mulți vor spune că da. Așa să fie însă?
Prinși în nevoile lumii în care trăim, luptându-ne să facem carieră sau să avem un trai confortabil, cel mai adesea nu ne mai punem întrebări esențiale despre viață și legile ei. Fără să conștientizăm prea mult, trăim între bine și rău, între frumos și urât, între minte și suflet dar, mai ales, între legile fizicii relativiste și cele ale fizicii cuantice…
Misterul care ne învăluie existența este, pentru căutătorii adevărați, un imbold de a se afunda în cercetarea legităților care guvernează Universul.
În acest episod al emisiunii Mistere la Granițele Cunoașterii, împreună cu invitatul meu – prof. univ. Dr. Adrian Restian, membru al Academiei de Științe Medicale din România – vă invit să descoperiți măcar o parte dintre tainele care ne înconjoară, în încercarea de a înțelege existența noastră; una care se desfășoară permanent între două lumi: între lumea relativistă și cea cuantică.
Daniel Roxin
– STIINTA NU MAI POATE NEGA EXISTENTA DIVINITATII ! -Acuma se chinuie sa-i gaseasca alt nume !!
Este de-a dreptul JENANT să auzi un presupus om de ştiinţă contemporan făcând apologia unui Dumnezeu IUDEO-CRE(Ş)TIN şi concomitent să-şi dea cu părerea despre MECANICA CUANTICĂ, demonstrând astfel că nu are habar de ambele !?
Am remarcat totuşi încercarea lui Roxin din final (neîncununată de succes), de a prospecta şi alte păreri despre religii.
Am umplut trei pagini cu CONTRADICŢII CLARE şi INTERPRETĂRI IGNORANTE din expunerea d-lui doctor, dar nu o să pierd timp acum pentru a le expune şi „corecta”, dar stau la dispoziţie pentru o CONFRUNTARE DIRECTĂ (nu neapărat aici).
Cert este un lucru: dacă ăştia sunt INTELECTUALII României, suntem pierduţi!!!
Nu trebuie să ne mai mirăm că suntem ăi mai PROŞTI din Europa şi că avem LIDERII pe care-i avem.
Să fie clar, eu nu vorbesc aiurea, ci pe baza citirii multor cărţi din cele peste 150 apărute în ultimii 9 ani, sub semnătura ILLUMINATI. De bază pentru a înţelege NATURA REALITĂŢII, sunt cele 32 de cărţi din „GOD SERIES” de Mike Hocney şi cele 12 (apărute până acum) din „THE TRUTH SERIES” de Dr. Thomas Stark
Un alt lucru trebuie lămurit: CUNOAŞTEREA nu poate fi accesată de un om cu o specializare oarecare, ci de un COLECTIV de oameni din TOATE domeniile (în primul rând MATEMATICA ONTOLOGICĂ, apoi PSIHOLOGIA, FILOSOFIA, ISTORIA RELIGIILOR, MECANICA CUANTICĂ, ASTRONOMIA şamd). Asta este exact ceea ce fac ILLUMINATI în cărţile lor. „A GLASS BEAD GAME” (vezi cartea cu acelaşi titlu a lui Hermann Hesse)
O să mă limitez în final să-l contrazic pe d-l doctor care afirmă că ar fi DOUĂ tipuri de legi universale (deja un nonsens) !?!? Nu e ADEVĂRAT d-le doctor. LEGILE sunt ACELEAŞI atât pentru MATERIE cât şi pentru MINTE.. atât pentru CORP, cât şi pentru MINTE… aceleaşi atât pentru UNIVERSUL DIMENSIONAL, cât şi pentru UNIVERSUL ADIMENSIONAL… atât pentru DOMENIUL LUMINII PURE, cât şi pentru DOMENIUL LUMINII „RUPTE”… atât pentru DOMENIUL FRECVENŢELOR JOASE, cât şi pentru DOMENIUL FRECVENŢELOR ÎNALTE şa.
Ba mai mult, MATERIA nici nu există aşa cum o descrieţi, ea fiind de fapt… MINTE… UNDĂ… HOLOMOVEMENT… LUMINĂ… ENERGIE, şa , toate într-un domeniu de FRECVENŢE JOASE (spre deosebire de MINTE care este domeniul FRECVENŢELOR ÎNALTE).
THE GRAND UNIFIED THEORY OF EVERYTHING este expusă de Illuminati, dar pentru a o înţelege trebuie să pricepeţi pe lângă conceptele expuse mai sus, MONADOLOGIA lui Leibnitz Formula lui Euler(GOD FORMULA) şi Transformatele Fourier,
Acestea din urmă sunt expresiile MATEMATICE ale trecerii dintr-un Univers în altul (Dimensional şi Adimensional)
Cele două universuri aflate în ETERN PROCES DIALECTIC nu sunt entităţi independente, ci cazuri particulate ale aceluiaşi UNIC UNIVERS.
Stămoşii noştri ştiau toate astea, căci spuneau că „dacă vrei să vindeci CORPUL, trebuie să vindeci MINTEA!!! Tot ei ştiau că sunt NEMURITORI şi că MINTEAÂSUFLETUL este „prizonieră în CORP… de aceea plângeau NAŞTEREA şi se bucurau la MOARTE…
Multe ar mai fi de zis, dar deja am scris prea mult. Cine vrea DETALII, poate citi bibliografia indicată (în engleză), sau poate căuta indicaţii pe Pagina Facebook Mişcarea Dacia.în vederea citirii GRATIS a celor trei cărţi ale noastre (în limba română).
https://independent.academia.edu/GheorgheGiovanni%C5%A2eav%C4%83
„CORPUL tău nu este un „lucru” fizic. Este o CONSTRUCŢIE MENTALĂ, un fel de AVATAR care operează prin noi în Lumea Obiectivă. Cheia înţelegerii LUMII MATERIALE sălăşluieşte în MECANICA CUANTICĂ. Particulele Cuantice sunt simple GÂNDURI ce emerg din MINŢILE INDIVIDUALE în Arena COLECTIVULUI MENTAL, unde devin „OBIECTIVE” din „SUBIECTIVE”, apărând de aceea ca LUCRURI SOLIDE, PERSISTENTE (adică OBIECTE MATERIALE)”
Mike Hockney – „The Noosphere”
Am revazut cu mare placere emisiunea dvs, difuzata daca nu ma insel in data 11 iunie 2016. Un dialog atat de interesant si util alaturi de dnul profesor Adrian Restian.