Vasile Lupașc: În decembrie 2015 mă întorceam de la Vatican aducând cu mine copia unui manuscris deosebit de important pentru înțelegerea istoriei României. Lucrarea, intitulată De Bello Gothorum, este scrisă în timpul vieții lui Vlad Voievod Drăculea de către un trimis al Papei. Cei doi s-au întâlnit și Nicollo De Modrussa – trimisul papei – a lăsat o descriere a marelui voievod.
M-a frapat evidenta rea intenție a celui care dorea, probabil, să dovedească “trădarea” lui Vlad. Cu toate acestea, Nicollo de Modrusa nu se sfiește să recunoască și chiar să laude curajul lui Vlad Draculea:
“Acolo Vlahul, bizuindu-se pe natura locului, a strâns douăzeci și cinci de mii care l-au urmat de bună voie. Căci, fiind chemați soldații și fiind prezentată în fața ochilor situația lucrurilor, cu ușurință i-a convins ca, fiind împărțite trupele dușmanilor, să invadeze taberele și fie luptând cu forță să moară cu laude și glorie fie, dacă soarta i-ar favoriza pe captivi, să se răzbune prin exemple nemaiauzite. Și astfel, folosind câțiva comandanți turci pe care i-a prins luptând lipsiți de precauții spre seară, la prima strajă din noapte, cu o parte din trupe fiind forțată întăritura castrului turcului, pătrunzând și străbătând toată noaptea peste toate asemenea unui fulger, i-a ucis.”
Din studiul documentelor antice și medievale devine evident ca românii au fost, de multe ori, priviți ca cei mai aprigi luptători ai creștinătății.
Iată un alt exemplu venit tot de la un rege aflat de multe ori in conflict deschis atat cu Țara Românească, cât și cu Moldova:
La 29 ianuarie 1476, Matei Corvin, rege al Ungariei, în timpul asediului asupra cetății Sabac, îi scrie regelui Poloniei, subliniind ceea ce pare a fi o informație general acceptată în Evul Mediu…
Astfel, Matei Corvin îi spune regelui Poloniei că se poate baza pe 2.000 de români din Transilvania “lăudați mai mult decât oricare în lupta contra turcilor”, pe 20 000 de pedestrași din partea lui Ștefan cel Mare și pe 38 000 de oșteni din Valahia “care au stat totdeauna și stau și acum la hotarele turcilor și sunt acum 100 de ani de când turcii se bat cu acea țară si până acum nu i-au stricat deloc și numai Dunărea îi desparte.”
Vasile Lupașc, istoric
Romanul istoric RĂSTIGNIT ÎNTRE CRUCI (în 3 volume), în care Vasile Lupașc povestește viața lui Vlad Țepeș, poate fi comandat aici: DACIA ART
Nu are legatura cu subiectul articolului, dar nu am gasit alt mod de contact – site-ul adevaruldespre daci http://www.adevaruldespredaci.ro/ nu mai seamana cu ce stiam eu. Ce s-a intamplat ?
Site-ul si-a incetat activitatea. Ce vad aici este ca cineva se foloseste de cautarile cu numele site-ului pt a-si face publicitate…
E o smecherie mizerabila – de pe pagina ta de FB de la „Pagini similare” se ajunge pe pagina de FB „Adevarul Despre DACI”, iar de aici pe site-ul in cauza. Poate ar trebui indepartate link-urile respective. Nu cred ca este doar o intamplare deturnarea adevaruldespredaci catre un site impanat cu reclame pentru escorte si alte aiureli – este o metoda de a ridiculiza un subiect pe care si tu si noi cei care te urmarim de ani de zile il privim cu seriozitate.