De luni de zile se duce o luptă susținută pentru găsirea unui remediu menit să stopeze infecția cu Covid-19. Și dacă pentru un vaccin, lumea ar trebui să aștepte, oricum, peste un an de zile, ținta imediată este un medicament sau un tratament care să aibă o eficiență cât mai bună și să salveze de la moarte pacienții deja infectați.
Așa după cum v-am informat în urmă cu câteva zile, savantul francez Didier Raoult, specialist în boli infecţioase tropicale, a adus dovezi, pe baza propriilor studii, că clorochina din medicamentul Nivaquine, o substanță folosită pentru tratarea malariei, poate învinge Covid-19. Potrivit acestuia, după şase zile de la administrarea medicamentului pacienţilor cu Covid-19, doar 25% dintre ei ar fi fost încă infectaţi cu virusul. Spre comparaţie, 90% dintre cei care n-au primit medicamentul erau încă pozitivi.
Astăzi este rândul Rusiei să anunțe găsirea unei soluții pentru tratarea acestei infecții. Iată ce ne informează publicația Adevărul.ro: <<Agenţia medico-biologică a Federaţiei Ruse a anunţat sâmbătă, 28 martie, că a creat un preparat pentru tratarea infecţiei COVID-19. Medicamentul a fost creat în baza preparatului „Meflochină”. „Medicamentul are selectivitate înaltă care blochează efectul citopatic al coronavirusului în structura celulară şi previne replicarea acestuia, iar efectul imunosupresiv al „Meflochinei” împiedică activarea răspunsului inflamator cauzat de virus. Adăugarea antibioticelor macrolide şi a penicilinelor sintetice nu numai că împiedică formarea unui sindrom bacterian-viral secundar, dar vă permite, de asemenea, să creşteţi concentraţia agenţilor antivirali din plasma sângelui şi plămânilor. Acest lucru va oferi un tratament eficient pentru pacienţii cu infecţie cu coronavirus de severitate variată”, a declarat şefa Agenţiei medico-biologice a Federaţiei Ruse, Veronica Skvorţova.>>(Citește mai mult aici: Adevarul.ro)
Anunțul Rusiei este proaspăt, are doar câteva ore. Rămâne ca autoritățile medicale din celelalte țări să ceară detalii pentru ca acesta să fie folosit acolo unde este necesar, dacă rezultatele lui se confirmă.
În acest moment, Rusia are 1264 de cazuri cu infectare cu Covid-19, doar 4 morți, primul pacient infectat fiind descoperit în date de 30 ianuarie. Prin comparație, primul pacient din Spania a fost identificat tot pe 30 ianuarie, doar că în Spania este un dezastru: 72.000 de infectați și 6.500 de morți. Adică o diferență uriașă. Prin urmare, probabil că Rusia trebuie luată în serios!
Daniel Roxin
OMS-ul decide cine a gasit tratamentul cel bun, el e juriul suprem, ca doar… el e cazut din cer. Maidaneza aia de Rusia – e axioma – n-are cum sa faca ceva bun! A! Daca Melinda@Bill zice ca VA GASI… orice, asta-i altceva!
Bine, eu nu cred ce spune Rusia nici cand spune adevarul, cum nici ce spune Trump nu mai cred demult, ca sa nu mai spun de merchel/macroo. Dar, asa ca faza.
Observ ca tarile ortodoxe, in special Rusia, au mai putine probleme cu aceasta epidemie.
Da, nu că te-aș contrazice dar îmi amintesc de raportările mai vechi de 1989…
Catolici sunt mai păcătoși de aia sunt loviți de virus mai tare
De fapt, tratamentul conceput de Didier Raoult, seful celui mai mare centru de cercetare al maladiilor infectioase din Franta (institut+clinica aflat in Marseille) consta in chloroquina +azitromocina. Ieri deja raporta efecte spectaculoase, 701 persoane tratate, 700 vindecati si un singur deces. oamenii stau la coada ca sa fie testati si, in cazul confirmarii, sa inceapa tratamentul. Problema e ca e prea ieftin, costa cu totul 12 euro, elita pharma n-are chef de asa ceva, deci tratamentul lui profesorului Raoult nu se aplica la scara nationala, ba mai mult de atat, corifeii medicinei franceze(adica aia aserviti puterii )spun ca e nevoie de mai multe studii, de dublu orb, de vraja marii. Din pacate, tratamentul se foloseste si la noi, dar tare mi-e teama ca nu asa cum e indicatia profesorului, adica de la primele simptome. Sa ne amintim ca nici teste nu prea avem, si pe aia cu febra si cu durere in gat (adica primele simptome !) nu-i baga nimeni in seama, de testare nici nu mai incape discutie. Profesorul a precizat f clar, daca se ajunge la deprimare respiratorie, tratamentul devine inutil. Toate aceste informatii le gasiti in franceza pe youtube. e un adevarat scandal in Franta, intre sustinatorii lui Raoult (adica francezii, oamenii simpli si disperati) si guvernul + presa aservita. Deci OMS face legea, iar Raoult salveaza ce poate la Marseille, nu-l pot interzice pt ca e o somitate de nivel mondial.