
Interese antinaționale țin încă sub obroc istoria acestor meleaguri, și nu numai în ceea ce îi privește pe geto-daci. Despre cultura Cucuteni, cea mai importantă cultură neolitică din Europa, se amintește doar în treacăt în cărțile de istorie, despre descoperirile arheologice de interes mondial din Epoca Pietrei, făcute în România, nu se vorbește aproape deloc în manuale, cultura geto-dacilor este prezentată trunchiat, pentru a da impresia că este una minoră, iar faptele remarcabile ale domnitorilor medievali sunt umbrite de autorii așa-ziși progresiști și corecți politic (cei mai iubiți de media!!!), care se străduie să ne convingă că nu am reprezentat nimic în istorie…
În acest context, este evident pentru orice om inteligent că există, la nivelul forurilor celor mai înalte ale statului român, interdicția de a valorifica istoria națională într-o manieră care să stimuleze mândria națională și patriotismul. Pentru că, altfel, ne-am uni mai ușor, am opune mai multă rezistență. Dar așa, când mulți români trăiesc cu impresia că am fost și suntem un neam de doi bani, care nu a produs aproape nimic remarcabil și a cărui istorie este una a compromisurilor și a trădării, suntem victime sigure și docile ale forțelor care spoliază tot ce se poate în această țară.
Unul dintre lucrurile pe care românii nu îl pot auzi la nicio oră de istorie, fie că vorbim despre școala generală, liceu sau facultatea de istorie, este și acela că, în secolele trecute, TREI IMPERII au elaborat proiecte de unificare a celor trei țări românești, sub numele DACIA.
Desigur, planul lor era să folosească noul stat – DACIA – ca tampon la intersecția cu celelalte forțe care aveau interese în această zonă. Este vorba de Imperiul Țarist, Imperiul Habsburgic și Imperiul Francez prin Napoleon Bonaparte care dorea să instaureze rege în… Dacia pe fratele său, Lucian Bonaparte. La cele trei imperii amintite vorbim de o intenție exprimată în documente oficiale.
În plus, găsim astfel de preocupări și în interiorul Imperiului Otoman unde politicieni de rang înalt din Imperiu au lansat, de asemenea, ideea unirii țărilor românești sub numele de Dacia…
Aceste planuri vorbesc despre conștiința faptului că românii (așa cum o subliniază multe surse medievale) erau considerați în acea vreme urmașii geto-dacilor.
Iată ce spunea Nicolae Iorga despre preocupările străine pentru DACIA: „Tot felul de DACII s-au încercat în cursul timpului”. (Istoria Universală – curs universitar, vol II, București, 2014, pag. 387 – Biblioteca Academiei Române)
În cartea extrem de documentată a lui Adrian Iscru (a nu se confunda cu prof. Gheorghe Iscru), DACIA ȘI PROIECTELE DE REFACERE A DACIEI în Antichitate, Evul Mediu și Epoca Modernă, pe care am publicat-o la Editura Burebista (Cartea poate fi comandată online, AICI: https://dacia-art.ro/45-carti-pentru-adulti) puteți descoperi un capitol întreg dedicat puterilor străine care au vrut să creeze statul DACIA prin unificarea țărilor românești, în urmă cu câteva secole. Din discuțiile pe care le-am purtat cu Adrian Iscru, ulterior publicării cărții, am aflat că autorul a continuat cercetarea documentelor care se găsesc la Biblioteca Academiei Române și a descoperit și alte probe remarcabile care pun în evidență acest lucru. Cu timpul, le vom aduce și pe acestea în atenția publicului…
Daniel Roxin
Ilustrație: Gabriel Tora
DACIA ART: https://dacia-art.ro/
Bună ziua, referitor la întrebările adresate.
1 Da cred ca e oportun.
2 Eu unul nu ma consider român, eu nu cred teoria de românizare. Eu sunt Dac.
3 cred ca românii s-au săturat să fie confundați cu rromii.
4 s-ar corectă o greșeală identitară.
5. Academia română ar fi împotriva pentru ca ea face treaba europei nu a națiunii române.
6. Nu cred ca factorii externi ar trebui să conteze când e vorba de revenirea la identitatea originală.
Si eu sunt dac
Da sant de acord cu schimbarea numelui tarii dacia.
De ce DACIA si nu TRACIA..Tracii erau numiti dupa locul unde erau asezati..Pelasgi,etrusti,geti…Deci?
Trebuie sa puna Dacia in loc de romania obligatoriu si sa dacifice tot fara sa intrebe populatia iar istoria trebe scrisa asa cum a fost ca vrea populatia ca nu vrea
In privinta cuvantului rrom inventat cu prilejul schimbarii cuvantului tigan cuvant care defineste o populatie care a profitat enorm de schimbarea politica din decembrie 1989, … profita si acum…. sa fie sters din dictionarul limbii romane… tiganul este tigan si atat …sa se revina la denumirea de tigan-tiganca, la plural… tigani…. !! rrom – este cea mai mare ofensa adusa poporului roman !
Tiganii nu sunt de vina ci cei care au dat ‘lovitura de revolutie’
De la daci populatia romaneasca a pastrat straiele adecvate climei tarii, si alte tehnologii de producere a hainelor, a branzei, valtorile pentru lana, morile etc etc Urmasii dacilor si a altora care au convietuit cu ei , unii dintre ei adusi de catre Imperiul Roman, s-au numit ei insisi populatie latina, ca sa isi arate apartenenta la o civilizatie. Si altii i-au numit latini, datorita limbii pe care o vorbeau si o vorbesc pana astazi!
Textul nu menționează care imperii și nici sursele medievale.
Cartea pe care am recomandat-o le mentioneaza…
Sunt intru totul de acord, cu mana pe suflet, inima si simtiri !!! Numai sa ne gandim la…moneda tarii…DAC…(in loc de 2000 de lei…2000 de DACI ) !!! Nu mai amestecam nimic…acelasi nume…aceeasi fiinta…acelasi spirit !!!
Mă consider dac din fragedă tinerețe… şi sunt de acord cu schimbarea numelui țării în Dacia.
Cred că ar fi cea mai bună initiativa ! Cred că numele de România, ca denumire de stat este o mare greșeală și este cauza tuturor nenorocirilor care se abat asupra acestui neam care și-a uitat identitatea națională și a adoptat numele invadatorilor , aidoma victimelor care manifestă atașament față de agresorii lor în Sindromul Stockholm ! Ce suntem noi , urmașii Romei , cum poate fi asta posibil în condițiile în care romanii au ocupat o parte insignifiantă din teritoriul Daciei ? Sunt 100% de acord cu schimbarea denumirii de stat în GETODACIA sau DACIA ! Am de mult ideea asta și mă bucur să aflu că mai există oameni care gândesc ca mine !
Cui folosește ideea dacistă? Acești daci, ca neam, etnie, nație, etc., N-AU EXISTAT NICIODATA și nici o țară, care, oficial, ea însăși să se numească Dacia…Hărțile, unde apare numele Dacia, Datia, sunt romane sau mai târzii, medievale, deci denumirea este una livrescă… Deoarece romanii au denumit țara aceasta , Dacia, sau, prin intermediul lor, și cronicarii medievali sau alți istorici târzii, au denumit-o astfel, NU SE JUSTIFICA, ca noi, cei de astăzi, să cerem, să pretindem, ca țara noastră să se numească, Dacia…Am fost, dintotdeauna RUMINI-RUMUNI sau GETI, denumirea de români, fiind destul de nouă, din sec. XIX, sub influența latiniștilor, romaniștilor din Scoala Latinstă și a Scolii Ardelene, aflate sub influența Romei papale/Vaticanului…Dacă ar fi necesar ca țara noastră să-și schimbe denumirea, atunci nu ar trebui să fie decât Rumânia, Geția sau Rumunia…
Da sunt de acord cu schimbarea numelui tarii dacia.
GETODACIA sau DACOGETIA
Nu stiu cati dintre romani ar rezona la aceasta schimbare.
Nu ar trebui sa ne intereseze aprobarea de catre alte state, indiferent ca de puternice ar fi, avand in
vedere ca nu lezam prin nimic vreuna din tari
DEX-ul spune ca rumin inceamna iobag, vecin, prost deci nu avem nimic in comun cu aceasta denumire. Si nici urmasii Romei in jafuri si cotropiri nu suntem. Deci daca tara asta trebuie sa aiba un nume atunci e DACIA.
Ia-te după DEX… îți „dezvoltă” mintea și te „umple” de cultură! Altceva ai mai citit?! Dacia preistorică, de exemplu, sau încercări reușite, zic eu, de interpretare/descifrare/decodificare a plăcuțelor/tăblițelor de la Sinaia făcute, de ex., de Constantin Olariu-Arimin?! Vei vedea că denumirea de rumîn/rumân nu are legătură cu cea de roman și nici cu cea de țăran șerb/dependent/iobag, deși, în ultima ipostază, s-a folosit denumirea și pentru cea de țăran serv! Sau că denumirea oficială a Munteniei/Valahiei, în hrisoavele de cancelarie, secole la rând, a fost de Tara Rumâ(î)nească?!?!
DACIA a fost numele tarii de milenii. O revenire din ratacirea numelui este oportuna si necesara.
Da, ar fi dorinta lui Mihai Eminescu implinita !
Eminescu stia de numele Dacia pe cale livresca. Tot asa si N. Densusianu, care a dat cartii sale, numele prezumtiv de Dacia, nume folosit de toti carturarii de la sfarsitul antichitatii, de cei medievali, umanisti ori renascentisti, precum si de cei de la inceputul epocii moderne, nume impus de Roma imperiala si apoi, papala (desi el a aratat, in cartea sa, aparuta postum, ca numele stramosilor nostri reali era de arimi, ri(u)mini, etc…). Numele acesta este impus de cuceritorii romani si de toti cei care, prin intermediul Vaticanului/Romei papale, au incercat si au reusit, din pacate, sa falsifice, sa denatureze si sa manipuleze, mult timp, pe toti cei interesati de trecutul omenirii iar in prezent, unii manipulatori se ascund in spatele dragostei de adevar, de istorie reala, castigand nu putini adepti, care, partial/total ignoranti, fac jocul (constient/inconstient) sinistru al Ocultei sionisto-masonice……. Numele tarii noastre, din antichitate, este mentionat, clar, fara echivoc, pe placutele/tablitele de la Sinaia: DIO GETIA/ DIO GETA, iar numele poporului era de GET, RUMUN, RI(U)MUN, nu cea de dac…DACII erau, de fapt, o „mladita” a getilor, nu una regionala, de trib, ci era numele castei/elitei razboinicilor geti, locuitori in DAVE, numiti de aceea si DAVI, deci armata permanenta, DACO ARMOSA…
Toata aceasta manipulare diabolica are ca scop impiedicarea renasterii nationale a r(u)omanilor/getilor…………….
Eu as vota pentru denumirea Tracia !
Da sunt de acord cu schimbarea numelui tarii mostre in DACIA
Denumire de „Dacia”, ar fi cea mai corecta pentru tara noastra. Asa ar fi cel mai corect si fata de stramosii nostri, si fata de istorie, si fata de ceea ce suntem cu adevarat !! Ar fi si frumos, si util. Ne-am distinge si de rromi, sau de alte genuri de asemanari
Pentru Marian: interesante argumente! Dar… zuceri de genul: „eu sint get-beget” sau „eu sint d’aci” ma fac sa cred ca limbajul popular indica ceva ce nu ar trebui neaparat argumentat cu DEX sau alte scrieri. Nu neaparat!
DA, DORESC FOARTE MULT, CHIAR ESTE INDICAT, CA NUMELE ȚĂRII NOASTRE, NUMELE PĂMÂNTULUI NOSTRU SĂ FIE DACIA :GETO-DACIA. SPER SA REUȘIM CÂT MAI REPEDE. AR FI O REPARAȚIE ISTORICA, O ÎNTOARCERE LA RĂDĂCINI, LA ADEVĂRATA ISTORIE.
Dacia … denumire Romana . Getia … denumire Greacã . Oare ei , strãmosii se strigau dacule , getule . Get are ceva ce tine de credinta , dac …probabil un rang militar-politic.
Trax a fost fiul lui Ares si un mare conducãtor de-al nostru . Traci au fost denumiti toti in cinstea maretului zeu-împãrat Trax.
Cea mai veche denumire pt Tracia …era Aria .
Carpatii se numeau Carpétra …Piatra-luminoasã .
Vã place sau nu …noi acuma suntem în Agharta . Conducãtorii din munti care poartã Thîrs .
O idee. Dacă Olanda a reuşit să schimbe numele în Netherlands pentru a scăpa de eticheta de ţară a drogurilor şi a prostituţiei..
Romania nu poate să schimbe numele în Dacia/Getica/GEȚIA pentru a scăpa de eticheta de ţară a romilor/roma/romani people/romanes?
– –
Olanda nu va mai exista, în actele oficiale, din acest an. Începând cu 2020, ţara şi-a schimbat numele şi va purta de acum titulatura oficială de „Ţările de Jos” (Netherlands).
De la instituţii publice şi locale, la instituţii de presă şi companii private, toate trebuie să treacă şi să folosească noua denumire.
Conform sursei citate, guvernul speră ca prin această modificare ţara să scape de eticheta de „ţară a drogurilor şi a prostituţiei”.
https://www.digi24.ro/stiri/externe/tara-din-europa-care-si-a-schimbat-numele-de-la-1-ianuarie-2020-1240143
«Nu vor să mai persiste această confuzie. Așa că, pentru a termina cu această sinecdocă (când partea se ia drept întreg), statul a decis să acționeze. Începând cu 1 ianuarie, numele Olanda va fi retras din toate documentele pentru ca țara să nu mai fie desemnată decât prin numele său administrativ.»
https://www.digi24.ro/stiri/externe/ce-se-va-schimba-in-lume-in-2020-1238936
Corect ai dreptate !
Sînt un dac. În liceu am avut profesori de istorie deosebiţi, cercetători. Dacia este o opţiune cu şanse mari de acceptare, dar este o acceptare a unei erori de logică.
Limba este elementul de unitate a poporului nostru. Am mai amintit de limba „TGD to ghidu”, atît de bine cercetată de profesorul Grigore Albu. Aceasta este limba care a dat unitatea lingvistică şi a produs difuzarea în întreaga Europă. Colaboratori din Irlanda, cunoscători de celtă veche, mi-au confirmat rădăcinile TGD ale limbii lor.
Dacii erau numai o parte dintre Traci. Dacă vrem să ne subliniem rădăcinile, atunci TGD, Traco-Geto-Dacia este imaginea de unitate, imagine bazată pe unitatea lingvistică. Mulţumesc pentru informaţiile furnizate.
https://www.popularmechanics.com/science/archaeology/a36383243/russia-wants-to-clone-ancient-army/
Baia, cit de romanesc suna!
https://www.youtube.com/watch?v=Qk0L1ZlQZVI
Ce observi, Daniel, in aceasta pictura a lui John Everett Millais? Ca mie mi-a sarit in ochi dacul cu caciula rosie :). Si avem si noi localitatea Bran (au si alte tari Branul lor), ca sa nu mai zic ca denumirea galeza a Marii Britanii, Prydain, imi aminteste de Praid.
http://www.renegadetribune.com/bran-the-blessed/
Interesant…
Ma bucur ca mi-ai raspuns, cind si cind mai trimit cite un link, presupun ca ai observat. Alta similitudine, poate ti se va parea hilara sau irelevanta: numele irlandez de familie O’Pry nu iti aminteste de…. Oprea al nostru? De altfel am o lista intreaga de similitudini dintre romana si engleza si nu ma refer la cuvinte provenite din latina. Trec printr-o perioada teribila (decesul mamei la inceputul anului), boala surorii mele (face radio si brachiterapie, are neoplasm de col uterin), sintem doar noi doua, la capitolul rude/prieteni nu are sens sa comentez, psihicul si emotionalul meu sint la pamint, job nu am (nu am cum, trebuie sa ingrijesc de sora mea), deci, in ultima vreme, nu mi-am mai completat lista si nu stiu cind o voi mai face. Eu si sora mea sintem fanii tai, daca ma pot exprima astfel. Iti pot trimite lista, ai adresa mea deja aici, am cont pe gmail. Si inca un lucru, vorba lui Colombo: in traducere, Prydain, inseamna Insula celor Puternici si, cum dacii erau cei mai viteji si mai drepti dintre traci, totul se leaga.
Multumesc pentru informatii! Multa sanatate! 🙂