Surprize istorice: Istoricul bizantin Laonic Chalcocondil (sec XV) ne vorbește despre DACII… din vremea lui

Distribuie


Dă-i un răspuns lui Dan Sandulescu Anulează

Comentează ca anonim.

  1. Da – toți din jurul nostru, istoric ne știu de DACI, chiar și rușii îl numesc pe Capitanul Zelea CODREANU – Dac, iar noi ….iar noi ca blegii ”mergem” cu poreclile atribuite de veneticii de ”ieri” și de ”azi”……….

  2. Sa nu uitam ca am fost sub turci 100 de ani , sa nu uitam ca am fost sub ruși un număr mare de ani , atât cât să se nască, sa creasca si sa aibe nepoți o generație care aceasta din urmă a moștenit si a dat mai departe o istorie falsificată. Ei bine noi toti cei trăitori ai vremurilor actuale avem datoria să acționăm pentru îndreptarea istoriei

  3. Zamolxis sau mitul dacic în istoria şi legendele spaniole
    Nicolae Iorga spunea că: „Un popor care nu ȋşi cunoaşte istoria e ca un copil care nu ȋşi cunoaşte parinţii”. În această reflecţie, istoria reprezintă ceea ce suntem în prezent şi motivul pentru care suntem aşa.
    „Confiscaţi, cum suntem, toţi de treburi personale şi nevoi personale, ni se intâmplă să trecem pe lângă opere excelpţionale, fără să le vedem“. Aşa ȋi raspundea ȋntr-o scrisoare Mircea Eliade lui Alexandru Busuioceanu privind un studiu trimis marelui istoric al religiilor.
    Născut ȋntr-o generaţie strălucită care a ȋmbinat misiunea spiritului cu devotamentul patriotic şi care i-a dat pe Cioran, Nae Ionescu, Constantin Noica, Lucian Blaga sau Gheorghe Brătianu, Alexandru Busuioceanu este unul dintre fiii risipiţi ai ţării, critic de artă, critic literar, diplomat, eseist, istoric, pedagog, poet, scriitor şi traducător român, care a trăit ȋn Spania ȋncepând cu anul 1942, apoi de-a lungul celui de-al doilea război mondial şi până la moartea sa.
    Alexandru Busuioceanu ȋşi propune o istorie intelectuală. Cu o luciditate nuanţată el urmăreşte felul ȋn care a fost redată istoria spaţiului geto-dacic prin lentila autorilor spanioli antici şi medievali. Studiul despre Zamolxis sau mitul dacic ȋn istoria şi legendele spaniole trimite către o preocupare azi ȋncă fierbinte dar restrânsă şi anume : originea poporului român. Scrierile lui Seneca şi ale altor autori formează imaginea spaţiului nord-dunarean din secolul I. În scrieri precum De brevitate vitae, Tragedii şi Naturales questionaes, teama de invazia barbarilor se ȋmpleteşte cu teama apocaliptică a unei revărsări colosale a Danubiului care va ȋnghiţi ȋn cele din urmă ȋntreaga lume. Împăraţii de origine spaniolă ( de la Nerva Traian la Marcus Aurelius şi Commodus ) scriu cea mai frumoasă linie de succesiune (minus Commodus) din istoria Imperiului. O serie de legiuni, alături de funcţionari şi colonişti originari din Peninsula Iberică sunt atestaţi ȋn provincia nord-dunăreană.
    Zamolxis, zeul carpatic al nemuririi, coboară ȋn cronicile spaniole până la rangul unui filosof. Toate discuţiile despre Zamolxis pornesc de la un text al istoricului antic Herodot care ne explică descendenţa mitologică a poporului « că geţii, deşi de neam tracic, ȋnvecinaţi şi amestecaţi uneori cu şciţii se deosebeau esenţial unii de alţii. Ei se socoteau nemuritori şi se ȋnchinau zeului Zamolxis ». Explicaţia lui Herodot, care-i cunoştea bine pe geţi pentru că făcuse ȋnconjurul ţărmurilor lor pontice, e completată mai târziu de Strabon cu amănunte noi despre Zamolxis. Strabon spune că acest get primise de la Pitagora cunoştinţe despre stele, pe care şi le-a ȋmbogăţit mai târziu ȋn Egipt. Când s-a întors ȋn ţara sa, a atras luare-amintea poporului şi conducătorilor prin prezicerile pe care le socotea din semnele şi fenomenele cereşti, reuşind astfel să ajungă mare preot, iar apoi zeu. Scriitorii spanioli antici cunosc poporul get sau dac abia din secolul I ȋ.Hr. din vremea când aceşti oameni din Carpaţi intră ȋn conflicte repetate, din ce în ce mai grave, cu Imperiul roman. Conform cronicilor spaniole Imperiul lui Burebista se ȋntindea pe atunci de la ţărmurile Mării Negre şi de la Nistru până în Boemia, unde locuiau boii distruşi de regele dac, până ȋn Alpii nordici care se arcuiesc deasupra Adriaticii, până în Alpii Dinarici de-a lungul întregii Ilirii, iar în sud, până ȋn Balcani. Pentru lumea antică, Dacia războinicilor temuţi din Carpaţi şi a zeului Zamolxis a fost, până la cucerirea lui Traian, o ţară aspră, aproape de nepătruns, ȋnconjurată de mister. Nimeni nu ştia bine cine erau oamenii care locuiau ȋn acea cunună de munţi, de unde aveau obiceiul să coboare pentru a purta războiul ȋnafara hotarelor lor. Le ziceau daci sau geţi; iar grecii, care ȋi socoteau rude ale tracilor, « cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci ». După Herodot, spuneau că zeul războiului, Ares sau Marte, ȋntre ei se născuse. Ştiau ȋnsă că asemenea idee putea fi numai legendă; pentru că alt zeu, mai mare şi sigur, stăpânea destinul acelui popor. Platon afirma că Zamolxis ȋi făcea pe acei oameni nemuritori.
    Un amănunt deosebit de interesant ţine de Columna traiana. Reliefurile de pe columnă sunt considerate un realism miraculos. Istoricii Peribeni şi Iorga însă au renunţat să mai recurgă la acele imagini ca la o cheie a realităţii. E inutil să se caute acolo o realitate, topografică ori cronologică, numai pentru că intervin ȋn ea elemente exacte: insigne, veşminte, arme sau detalii la peisajul şi la viaţa locală. Reliefurile sunt fără ȋndoială realiste, dar nu de un realism de fapte autentice, ci de imaginaţie realistă.
    Sculptorii coloanei ȋşi cunoşteau bine arta. Nu lucrau pentru arheologi, ci pentru ochii romanilor. Realismul roman era paradoxal: elimina sau prescurta realitatea, pentru a o evoca „mai bine”. Arcul dacic/getic, celebru ȋn lumea acelor timpuri, devine parte a simbolisticii gotice şi va fi ȋn cele din urmă ȋncrustrat pe emblema monarhică a Spaniei. Cronicele spaniole confirmă că singura relatare autentică cu privire la războaiele daco-romane (101-102, 105-106 ) este Comentariul sau Jurnalul lui Traian, despre care se zice că s-ar fi pierdut. Nu cunoaştem din el decăt 5 cuvinte păstrate din itinerariul ȋmpăratului: Inde Berzobim deinde Aizi processimus.
    Istoricii au semnalat « spiritul romantic » al vremii prin cultul dedicat figurii lui Alexandru cel Mare. Traian ştia că Alexandru ȋi cunoscuse pe geţi şi că adusese jertfă Istrului sacru pe malul fluviului. În aproperea aceluiaşi mal, Traian însuşi avea să fondeze o cetate a victoriei cu acest nume grec Nicopolis ad Istrum, care evocă memoria macedoneanului.
    Asemeni culesului viilor toamna, parcurgerea cărţii lui Alexandru Busuioceanu oferă o plăcută recompensă la capătul efortului. Meritul său este acela de a arunca lumina obiectivităţii peste o zonă lacunară. Alexandru Busuioceanu subliniază ȋn ȋncheierea cărţii faptul că scrierile spaniole sunt atăt de bogate ȋn detalii despre daci, pe când cele româneşti sunt cu intenţii limitate. Suntem parte a unei lumi pe care am influenţat-o pentru că şi ea ne-a influenţat. Pentru mine cel puţin nu poate să nu-mi trezească o mai veche meditaţie asupra viitorului: cum vom fi oare amintiţi peste secole?
    (Autor necunoscut)

Sliding Sidebar