Printre multele lucruri uimitoare scoase de arheologi din pământul acestei țări, unul dintre cele mai remarcabile este Templul de la Parța, din județul Timiș. Aici, în urmă cu aproape 8.000 de ani, preotesele, slujitoare ale Zeiței Mamă, își transmiteau învățăturile și practicau ritualuri religioase.
Acest templu, dotat cu statui impunătoare, este cel mai vechi templu neolitic din Europa, iar importanța lui istorică este uriașă.
Invitat la emisiunea mea Adevăruri Tulbutătoare, pe care o puteți vedea mai jos, istoricul și regizorul Leonardo Tonitza (realizator al filmului NIASCHARIAN – Să renaștem) ne aduce informații cuprinzătoare despre istoria descoperirii și valoarea culturală a acestui templu.
„Așezarea preistorică de la Parța a exercitat de-a lungul anilor o atracție uriașă pentru generații de arheologi. Determinate de legende, cercetările sistematice încep în anul 1931 și ajung de-a lungul timpului să cuprindă o suprafață de aproape 50 de kilometri pătrați, unde sunt descoperite peste 42 de situri din neoliticul timpuriu până în Evul Mediu mijlociu.
Cea mai recentă etapă de cercetare scoate la lumină după milenii de tăcere construcții impunătoare pentru acele vremuri, coloane, statui, altare împodobite cu simboluri complexe, blocuri de locuințe cu 4, 5 camere, cu etaj și mansardă, cartiere de locuințe.
Chiar în mijlocul acestui complex social din care s-au păstrat 40 de locuințe, Gheorghe Lazarovici, arheologul de numele căruia se leagă mari descoperiri ale preistoriei balcanilor, descoperă într-o zonă sacră cel mai vechi templu neolitic de cult din Europa, Templul de la Parța.
Și nu este o descoperire întâmplătoare – cu o multitudine de artefacte datate înainte de 6200 î.e.n., sunt situații în siturile civilizației Turdaș la care nimeni din Europa nu s-a așteptat, remarcă Sabin Luca, arheologul inițiat, care continuă și astăzi cercetările, dar mai ales interpretarea simbolurilor sacre ale neoliticului românesc.
Templul de la Parța a fost construit la jumătatea mileniului 6 î.e.n. și a suferit mici modificări în etape diferite de timp, dar a rămas stabil pe dimensiunile de 12,5/7 metri, având o arhitectură cultică, un inventar al obiectelor sacre și o împărțire ritualică a încăperilor, în mare parte valabilă și astăzi la religiile moderne.
În complexitatea lui, sanctuarul nu putea să apară fără o precedență cultică. Este caracteristica unei vechi societăți agrare care și-a permis construirea, întreținerea și apărarea unui astfel de centru religios. Dar mai ales, și-a permis transmiterea informațiilor către generațiile viitoare prin inițieri secrete. Templul de la Parța are o cameră retrasă, unde în prezența a două statui monumentale și a simbolurilor sacre preotesele oficiau aceste inițieri, o formă de educație bazată strict pe relația maestru-ucenic.” (Leonardo Tonitza)
Daniel Roxin
DACIA ART: https://dacia-art.ro/
Domnule Roxin,
Mă numesc Dorel Bîrsan şi vă scriu în legătură cu ceva legat de istoria geto-dacilor. Am un articol în care demonstrez, în măsura dovezilor disponibile, că dacii utilizau ca etaloane de măsură cotul şi degetul piramidal şi multe alte lucruri legate de măsurile sactuarelor de la Sarmisegetuza, prin care se revelează faptul că dacii cunoşteau proiectul Marii Piramide şi au preluat multe numere sacre din acest monument egiptean.
Articolul (în format pdf) este postat la adresa: https://birans.wordpress.com/blog/home/
V-aş ruga, dacă se poate, să-l publicaţi pe site-ul „Daniel Roxin”, pe „Cunoaşte lumea” sau altele, pe care nu le ştiu, pentru a putea fi propagat, căci blogul meu nu este cunoscut şi nu prea are trafic.
Articolul fiind un tot unitar, nu se pretează la segmentare pentru a apărea în foileton şi cel mai bine este tot în format pdf, deoarece apar formulele corect în raport cu formatul de pagină wordpress. Eu folosesc browserul Yandex şi pdf-ul apare foarte bine.
În ideea că mesajul meu va avea o rezolvare pozitivă, vă mulţumesc anticipat.
Cu respect
Dorel Bîrsan
WAS THE PARTA NEOLITHIC SANCTUARY IN ROMANIA ASTRONOMICALLY ALIGNED?
http://maajournal.com/Issues/2018/Vol18-4/6_Frincu%2018(4).pdf