Unul dintre cele mai importante obiecte care i-au trecut prin mână restauratorului Dorin Barbu de la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu este un car votiv geto-dacic, unic în Europa, descoperit în anul 2012 pe șantierul autostrăzii Sibiu – Orăștie.
La restaurarea acestuia, Dorin Barbu a lucrat mai multe săptămâni, reconstruind obiectul din zeci de piese găsite în pământ. „Numai partea de car au fost circa 60 de piese, pe lângă piesele de la roți, care au fost vreo 20 – 25 de fragmente. A trebuit să-l fac ca un puzzle. Are peste 2000 de ani și este unicat în Europa, poate chiar în lume. S-au mai descoperit tot felul de care votive, dar din bronz sau de alte dimensiuni; din fier este singurul”, explică Dorin Barbu.
Spune că lucrarea a fost extrem de dificilă pentru că a lucrat mult la curățarea pieselor și apoi la asamblarea lor. „Sunt tot felul de chichițe care apar pe parcursul restaurării și fiecare piesă este unicat. Ai probleme de la piesă la piesă. Nu te învață nimeni, în nici o școală, ce probleme pot să apară la fiecare piesă și ele trebuie studiate separat. La fiecare piesă se pune – ca în Medicină – un diagnosctic și se aplică tratamentele care fac cel mai bine obiectului respectiv”, povestește restauratorul.
Asemănător cu alte asemenea care votive descoperite în Europa, dar fabricate din bronz sau lut, carul votiv geto-dacic este fabricat doar din fier, constituindu-se astfel într-un unicat european.
Întrucât contextul descoperii nu ne este revelat, se poate presupune că acest car a fost depus în mod ritualic în cadrul unui ceremonial, sau a constituit parte din inventarul funerar al unei importante personalități a vremii. Ca și simbolistică, carul reprezintă vehiculul cu care este „adus ceva sau cineva” (vezi „Carele Zeilor”).
În România mai avem ca analogii exemplul deosebitului car votiv din bronz descoperit la Bujoru într-un mormânt tumular (jud. Teleorman) și aflat în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României din București, dar și mai puțin cunoscutul car-recipient votiv de la Orăștie, acesta fiind — foarte probabil — parte a unui depozit de bronzuri (sau, după alți autori, parte a inventarului unui mormânt) descoperit întâmplător la jumătatea secolului al XIX-lea în ținutul Orăștiei, mai exact între localitățile Romos și Vaidei (jud. Huneodara) și păstrat până astăzi în colecțiile Muzeului de Istorie Naturală (Naturhistoriches Museum) din Viena (Austria).
Carul de fier geto-dacic, descoperită pe traseul autostrăzii Sibiu – Orăștie, a intrat în colecțiile Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, fiind expusă pentru pasionații de istorie și nu numai.
Conf. Univ. dr. George V Grigore
DACIA ART: https://dacia-art.ro/45-carti-pentru-adulti
Lasă un răspuns
Read Next
Descoperire demna de cea mai mare apreciere!
In timp ce unele metale cum ar fi cuprul, sau aliaje cum e bronzul (Cu+Zn), pe parcursul oxidarii se acopera cu un strat protector de oxid care imgreuneaza masiv oxidarea in continuare, fierul e supus (in prezenta oxigenului si a umiditatii) permanent oxidarii ceea ce duce in final la descompunerea totala a lucrurilor confectionate din acest metal, numita ruginire.
Muzeele sunt pline de arme si armuri din evul mediu (cele pastrate intacte provin din locuri in care au ramas conservate peste timp) gasite mai ales in pamant si ruginite rau. Si acestea au doar cateva sute de ani!
In cazul acestei carute se poate vorbi intr-adevar de o minune!
Nu numai ca prelucrarea fierului in acea epoca nu era la indemana orcui (se stie ca legionarii romani spre exemplu, din acea epoca, purtau sabii de bronz!) dar executia ei e semn de mare maiestrie, o armonie perfecta a proportiilor!
Apoi faptul ca sa pastrat cat de cat intacta e, repet, minune!
Toata stima restauratorilor!
PS Nu stiu daca e un joc de culori, dar butucul rotii pare a fi turnat din bronz!
Asta ar duce la speculatii neobisnuite!
Bronzul se foloseste dintotdeauna ca material de diminuare a frecarii (la lagare, osii, axe)! Uns cu orice fel de grasime si ulei, frecarea era aproape nula!
Asta inseamna ca acest car, mai ales si datorita faptului ca dimensiunea lui pare a fi mai mica decat cele pentru animale (la acesta lipseste si cuplajele specifice pentru tractiune animala!) a fost folosit cu mare probabilitate in extractia minereurilor, cu el fiind scos minereul din munte!
Galeriile se sapau atunci numai manual si efortul era deosebit, de aceea dimensiunile galeriilor erau mult mai reduse ca cele moderne sapate cu tehnici inaintate!
Asadar era nevoie si de un atelaj pe masura ca dimensiuni si care sa reziste si la solicitarile mecanice!
Un lucru e clar, acesta a fost tras de forta umana, nu de animale!
Abia mai tarziu cand galeriile au fost mai mari ca dimensiuni au fost introdusi si caii la tractiune.
Cine stie, or fi plecat minerii in concediu si au luat cu ei caruta si s-o fi impotmolit undeva…
Si uite asa ajungem la Bucuresti! Bine ca n-au ajuns ca, cine stie, se muta capitala la Orastie!
Acum e destul sa-mi spuna careva ca acest car e de dimensiunile unui carucior de plimbat papusi si sa dus toata teoria mea pe apa Muresului! Ingreunat desigur!
Vă puteți forma singur o idee cât poate fi de mare acel obiect dacă vă orientați după mărimea nodului (4 – 5 cm) din bucata de molid pe care este așezat.
„Când ne-au fost aduse piesele nu am putut determina ce este. Ne-am gândit ca poate fi o tăviță cu mânere” a declarat restauratorul carului. Deci se subînțelege…
Unde ai gasit afirmatia asta ? Daca o aflam si eu mai franam fantezia! Butucul de lemn, intr-adevar m-a pus pe ganduri dar cautam in postare, nerabdator, detalii de gen: greutate, dimensiuni!
Am dat si ceva clicuri sa aflu informatii suplimentare despre ceva iesit din comun ca acest car, dar…precis trebuia sa incerc, cum zice Andrei, la meteo!
Daca descoperirea asta se facea oriunde altundeva in lume stirea ar fi fost repetata si la rubrica Meteo sau la horoscop. Asa, fiind din Dacia, iar dacii erau inapoiati, nu stiau sa scrie, vai de capul lor, nu trebuie promovare, nici macar pe plan national; romanii trebuie convinsi ca sunt ultimii oameni de pe planeta, urmasii unor oarecare triburi necivilizate. La fel cu tehnologia prelucrarii aurului si argintului – faptul ca dupa infrangerea dacilor romanii au putut imediat sa ia din Dacia tone de aur si argint inseamna ca acele cantitati de materiale erau deja extrase si o parte si prelucrate, ori asta nu se face peste noapte – in termenii de astazi exista tehnologia, logistica, infrastructura si lucratorii inalt calificati pentru asa ceva (nu orice migrator cum se dadea jos de pe cal stia unde sunt raurile cu nisip aurifer, unde trebuie sa exploateze in munte dupa filon si cum sa prelucreze materialele).