VIDEO: Solistul Holograf, Dan Bittman, contestă statisticile Pandemiei și consideră că trăim o uriașă manipulare
Tot mai mulți oameni înțeleg că trăim NU într-o Pandemie, ca să îl citez pe profesorul Colceag, ci într-o Psihoză indusă cu premeditare de autorități. Și nu doar la noi în țară, ci în toată lumea.
Care este scopul acestei nebunii? Controlul Populației, restrângerea drepturilor civile, vaccinarea în masă, îmbogățirea celor care trag sforile, trecerea la așa numita Nouă Ordine Mondială visată de păpușarii din clanurile Soros, Rockefeller, Rothschild & Company, ai căror mercenari și sclavi lucrează cu sârg în mai toate țările.
Ca o paranteză, să ne gândim doar la această mare enigmă: cum e posibil ca în China să nu mai vină valul doi al Pandemiei, în timp ce în restul lumii a venit deja și se așteaptă și valul 3? Ba, după spusele apocalipticului Streinu Cercel, o să avem probleme cu virusul până în 2023. De ce în China s-a încheiat Pandemia de mult, iar în restul lumii se spune că va mai dura 2- 3 ani? Ce face China și nu face restul lumii? Ce se ascunde, de fapt?
Da să revenim…
Invitat la Gândul Live, solistul trupei Holograf, Dan Bittman, a fost necruțător cu actualii guvernanți a căror demisie a cerut-o. În opinia lui, statisticile Covid sunt contrafăcute, mai ales cele cu MORȚII DE COVID, în condițiile în care nu se fac autopsii și, prin urmare, nu se poate stabili cu adevărat cauza morții celor declarați decedați din cauza Coronavirusului.
Mai mult decât atât, Dan Bittman spune că menținerea Stării de Alertă are ca scop acoperirea unor afaceri dubioase, în sensul că, în această stare de fapt, legea permite încheierea contractelor pentru nevoile din sistemul medical fără licitație, deci cu atribuire directă la clientela politică.
Dar cel mai bine este să îl vedeți și să îi ascultați declarațiile, mai jos…
Daniel Roxin
DACIA ART: https://dacia-art.ro/
Bravo , Dan Bittman !
Foarte corect tot ce a spus acest mare artist !
Fără autopsii, NU EXISTĂ morți de Covid .
Minciuni.
Mascaradă.
Psihoză comandată de păpușari , pentru instaurarea Noii Ordini .
Să îi răsplătească Dumnezeu fiecăruia după faptele lui .
Nu am crezut niciodata minciunile astea, suntem manipulați și uni dintre noi nu vor sa se trezească ,Felicitări Dan Bitman ptr adevarul spus
Respect Dan Bitman
Bravo, Dan Bitman! Exprimi ceea ce multi dintre noi credem.