
Oameni buni, rețineți de la început: România este subordonată politic și ideologic Statelor Unite ale Americii, așa că absolut tot ce se petrece acolo va ajunge și la noi. Prin urmare, observarea evenimentelor din SUA nu face decât să ne prevină cu privire la ce ar putea să se petreacă la un moment dat și în România. Iar America a luat-o rău pe panta neomarxismului, o ideologie care urăște libera exprimare și libertatea cetățenilor, o ideologie care servește o clică elitistă exclusivistă pentru care suveranitatea, identitatea națională, familia, heterosexualitatea și alte valori consolidate în mii de ani în societatea europeană sunt obstacole în planurile lor.
(Notă pentru retarzii care cred că dacă critici SUA ești cu rușii: Rusia este și mai rea!)
Marea problemă pe care o avem în mai toată lumea occidentală este aceea că presa, în proporție de 90%, este la rândul ei subordonată acestor interese toxice.
Ei bine, în acest context, preluarea gigantului Twitter de către Elon Musk și anunțarea liberalizării discursului pe platformă este o lovitură grea dată neomarxiștilor americani care, până în urmă cu două săptămâni, făceau legea pe rețeaua de socializare. Peste toate, Elon Musk a recomandat într-un mesaj pe Twitter ca lumea să îi voteze pe republicani, ceea ce pentru democrații (stânga radicală) aflați la putere în SUA a însemnat o declarație de război.
În consecință, pe Musk îl așteaptă vremuri grele. Este absolut cert că, indiferent de valoarea lui ca inventator, inovator și om de afaceri, nu se vor da în lături de la nimic și vor încerca să îl distrugă, și odată cu el tot ce a creat: Tesla, Space X ș.a. Și asta pentru că a declarat că vrea să facă din Twitter un model de comunicare a adevărului pentru întreaga planetă. Ori neomarxiștii nu doresc așa ceva. Ei vor doar cenzurarea și demonizarea opozanților, sub pretenția că doar ei dețin adevărul. Precum într-o societate de tip comunist.
Prin urmare, atacurile împotriva lui Elon Musk au început din toate părțile. S-a ajuns până acolo încât un neomarxist american, susținător al IMIGRAȚIEI ILEGALE, să ceară, culmea ipocriziei, verificarea modului în care Musk a primit cetățenia americană (Musk fiind născut în Africa de Sus). Dar, dacă acest lucru poate fi interpretat ca un gest stupid și fără perspectivă al unui exaltat progresist, sunt alte strategii cu care vor și ar putea să îl îngenuncheze.
Astfel, conform Fox News, ieri a primit amenințări de la o instituție americană de reglementare cu o amendă de… miliarde de dolari pentru faptul că Twitter-ul ar avea probleme cu conturile false, iar președintele Biden a declarat în timpul unei conferințe de presă că ar fi indicat să se cerceteze eventualele legături suspecte pe care Elon Musk le-ar avea cu alte țări. Adică, senilul președinte al Americii, care repetă ca un papagal ideile consilierilor săi progresiști, ne spune că Musk ar putea fi suspect de trădare! :))))
Așadar, de ce a ajuns Elon Musk, în presa progresistă, din eroul Americii până în urmă cu un an, în dușmanul poporului, astăzi? Pentru că Twitter-ul are o influență uriașă în SUA și în lume, iar pierderea controlului platformei, odată cu preluarea de către Musk, este de neconceput pentru neomarxiști. (Traficul pe Twitter este de aproximativ 250 de milioane de utilizatori zilnici în toată lumea, dintre care zeci de milioane doar în SUA)
De ce este de neconceput? Pentru că ei privesc această pierdere a controlului Twitter din perspectiva alegerilor prezidențiale americane de peste doi ani, pe de o parte, dar și a influenței platformei în toată lumea, pe de altă parte, ceea ce se poate traduce într-un dezastru electoral pentru Partidul Democrat (stânga radicală neomarxistă), plus scăderea influenței la nivel global.
Așadar, nu este exclus să asistăm la o premieră mondială: închiderea unei platforme globale gigant, din ordinul guvernului american, pentru că aceasta își propune să devine un portal al adevărului și al liberei exprimări, dar pe care progresiștii o vor ștampila ca fiind un instrument toxic de exprimare a urii și dezinformării, un atac la democrație!!! :))))
Să sperăm însă că geniul lui Elon Mus va bate strategiile comuniste ale progresiștilor neomarxiști care conduc America și care, se pare, vor tot prelungi numărarea voturilor de la alegerile de marți până când vor câștiga măcar o cameră a parlamentului american, deși TOATE sondajele îi dădeau învinși categoric… 😉
Daniel Roxin
DACIA ART: https://dacia-art.ro/73-car-i-de-tiin-a-i-spiritualitate