Zilele trecute am vizitat, printre altele, și „Castelul de lut VALEA ZÂNELOR” din județul Sibiu, situat la la mică distanță de Transfăgărășan. Ca mulți alții, știam de el din postările de pe internet. Ajuns acolo, trebuie să recunosc că ce am văzut mi-a întrecut așteptările.
Castelul de lut, construit la marginea localității Porumbacu de Sus, într-o zonă pitorească, este cu adevărat o poveste de succes. Și nu doar prin frumusețea lui și a cadrului natural în care a fost ridicat.
Ceea ce m-a surprins cel mai tare a fost afluxul mare de turiști, într-o zi oarecare de vineri, care făceau fotografii, se plimbau prin curte sau luau masa pe malul râului care udă una dintre marginile proprietății.
Din cauza restricțiilor impuse de autoritățile medicale, Castelul nu poate fi vizitat și în interior, dar este suficient să îi admiri exteriorul ca să simți că te poartă într-o lume cu zâne și prinți…
Surpriza foarte plăcută pe care o mai pot avea cei care îi calcă pragul este cea legată de mâncarea și băuturile pe care le pot servi aici: bio și tradițional. Mâncare foarte bună și un suc de cătină extrem de gustos, pe care vi-l recomand. Prețuri decente.
Curtea mare și foarte frumos amenajată (de poveste și ea!), îți permite să servești o gustare, o băutură sau chiar o masă copioasă la umbra copacilor, pe trunchiuri de lemn special pregătite pentru asta, sau la mese umbrite, chiar pe malul râului. Cu siguranță te vei simți extraordinar!
Experiența a fost foarte frumoasă, așa că vă recomand acest loc, cu drag. Merită să ajungeți acolo măcar o dată în viață!
Daniel Roxin
Foto: Subsemnatul + câteva luate de pe site-ul oficial al acestui obiectiv turistic: https://valeazanelor.ro/
DACIA ART: https://dacia-art.ro/