Șovinism și antiromânism, cultul unor criminali de război antiromâni și antisemiți, încălcarea legilor țării, tentativă de act terorist, discriminarea românilor pe criterii etnice în Covasna și Harghita – iată o parte din imaginea extremismului maghiar din așa-numitul Ținut Secuiesc.
Culmea este că, împotriva realității (precum în cazul Cofariu al anilor 90), tot ei, prin vocea unui Lazlo Tokes sau a unor UDMR-iști manipulatori, strigă în toată Europa că maghiarii sunt supuși de statul român la acte de distrugere a identității, că nu au drepturi (deși România este dată drept exemplu în UE în ceea ce privește legislația în favoarea minorităților) și că sunt discriminați…
Ei bine, pentru că adevărul trebuie cunoscut, vă invit să vizionați o emisiune cu adevărat incendiară, în care se spun lucruri pe care mulți jurnaliști le evită.
Împreună cu activistul civic Dan Tănasă, în acest episod al emisiunii Adevăruri Tulburătoare, vă prezentăm mizeria din spatele scenei, aia care poate arunca într-o zi totul în aer, aia care pune sub semnul întrebării viitorul României în actualele hotare.
Vizionați mai jos!
P.S. Oare cum s-ar discuta aceste probleme dacă cineva ca Dan Tănasă ar intra în Parlamentul României? Rămâne de văzut, atâta vreme cât Dan Tănasă candidează pe prima poziție în județul Mureș la viitoarele Alegeri Parlamentare din partea AUR (Alianța pentru Unirea Românilor), având șanse reale de a intra în Parlament…
Daniel Roxin
Cartea poate fi comandă aici: DACIA ART
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24763828-cedo-decis-contra-romaniei-cazul-steagului-tinutului-secuiesc-arborat-laszlo-tokes.htm