Manlio Dinucci, jurnalist italian: 20.000 de soldați americani vin în Europa, în plină criză a Coronavirusului
Manlio Dinucci: „Statele Unite realizează o demonstrație a puterii sale, organizînd cel mai mare transfer de trupe către Europa, în cadrul exercițiilor Defender Europe 20.
Statele Unite au mărit alerta Coronavirusului pentru Italia, de la nivelul 3 („a evita călătoriile neesențiale”), ridicând-o la 4, pentru Lombardia și Veneto („a nu călători”), la fel ca pentru China. American Airlines și Delta Air Lines au suspendat toate zborurile dintre New York și Milano. Cetățenii Statelor Unite care merg în Germania, Polonia și alte țări europene, la nivelul de alertă 2, trebuie „să ia măsuri suplimentare de precauție”.
Există, totuși, o categorie de cetățeni SUA scutiți de aceste standarde: cei 20.000 de soldați care încep să sosească din Statele Unite în porturile și aeroporturile europene, pentru exercițiul Defender Europe 20 (Apărătorul Europei 20), cea mai mare desfășurare de trupe SUA în Europa, în ultimii 25 de ani. Cuprinzând-ui pe cei prezenți deja, vor participa în Aprilie și Mai, aproximativ 30.000 de soldați SUA, sprijiniți de 7.000 din cele 17 țări membre și partenere ale NATO, între care, Italia.
Prima unitate blindată a sosit din portul de la Savannah, din SUA, în Bremerhaven, în Germania. Pe scurt, sosesc din SUA, în 6 porturi europene (în Belgia, Olanda, Germania, Letonia, Estonia), 20.000 de piese de echipament militar. Alte 13.000 de piese sunt furnizate de depozitele prepoziționate de US Army Europe (Armata SUA în Europa), în principal în Germania, Olanda și Belgia. Astfel de operațiuni, informează US Army Europe, „necesită participarea a zeci de mii de militari și civili din mai multe națiuni.”
Soseste, în același timp, din SUA, în 7 aeroporturi europene, grosul contingentului de 20.000 de soldați. Printre acestia, 6.000 ai Gărzii Naționale, provenienți din 15 State: Arizona, Florida, Montana, New York, Virginia și altele. La începutul exercițiului, în Aprilie – comunică US Army Europe – cei 30.000 de soldați SUA se vor „răspândi în întreaga regiune europeană” pentru a „proteja Europa de orice potențială amenințare”, cu referire clară la „amenințarea rusă”.
Generalul Tod Wolters – care comandă forțele SUA în Europa, și în același timp, forțele NATO în calitate de Comandant Suprem Aliat în Europa – asigură că „Uniunea Europeană, NATO și Comandamentul European al Statelor Unite au lucrat împreună pentru a îmbunătăți infrastructurile.” Acest lucru va permite convoaielor militare să se deplaseze rapid, de-a lungul a 4.000 km de rute de tranzit. Zeci de mii de soldați vor trece granițele pentru a realiza exerciții în zece țări. În Polonia vor sosi în 12 zone de antrenament, 16.000 de soldați SUA cu aproximativ 2.500 de vehicule. Parașutiștii americani ai Brigăzii 173, staționați în Veneto, și italienii Brigăzii Folgore, staționați în Toscana, vor merge în Letonia pentru un exercițiu comun de lansare a bombelor.” Citește mai mult aici: Voltairenet.org
Update joi, 12 martie, ora 13:00 – Conform CNN, exercițiul NATO va fi redus semnificativ, ca urmare a epidemiei de Coronavirus, armata americană urmând să participe la activități restrânse… Totuși, nu știm câți militari americani au ajuns deja în Europa până acum.
Cartea poate fi comandată aici: DACIA ART
– Trupele SUA trimise în Europa pentru un ” exercițiu ” NATO , pot de asemenea , să se angajeze în arestarea unor active Sioniste și ale Statului Profund , nu doar în Elveția , ci și la Bruxelles , Anvers , Berlin , Paris , Amsterdam și Londra .
Cuprinzindu-i, Daniel Roxin.
https://edition.cnn.com/2020/03/11/politics/us-military-europe-coronavirus/index.html?fbclid=IwAR0Sp_Cku-vm4fJkI9PW-7r4F2m4-lt8PGpy3DOTRDmnOAnLszxt7NMKS0s
Desteapta treaba, ocupa europa fara sa traga un glont. Hodorogul ala de Trump, a interzis calatoria cetatenilor europeni in SUA, da el trimite 20000 de soldati sa marsaluiasca prin Europa, putand astfel imprastia virusul mult mai usor.
???????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????Este ceva ciudat la jumate ! Miroase a praf de pușcă ! Dumnezeu să le lumineze mințile !
Cum ai zis cuvantul american inseamna ca o mare inselatorie va urma . Deci eu am crezut de la inceput ca toata treaba asta cu coronavirus este pusa la cale de americani . Ne mai si zic sa stam in case sa nu iesim ca sa vina ei intre timp sa ocupe Europa in timp ce lumea sta in case. Asa functioneaza ei. Invoca un motiv ca sa poata veni. In Afganistan s au dus sa faca ei pace . De aia au stat 10 ani si au scos tot petrolul. Arunca vina intruna pe teroristi pe Rusi etc cand colo ei sunt singurii care terorizeaza tarile dar au un mod las de a se infiltra vine cu specificul zambet de american si cu aceeasi vrajeala ca vor sa fim aliati etc . VRAJELI PT COPII DE 2 ANISORI.
6 000din garda nationala America nu mai are soldati de meserie sau sint intinsi cit nu pot cuprinde ?!
Va ancepe al 3 lea razboi mondial nu va faceti griji astea nu au venit sa omoare virusu ..au venit doar sa se stabilesca stabileasca …🤳🗽👎