Petru Romoșanu, Art-Emis.ro: Noutatea teribilă a anului 2020, pe lângă pandemie, noutate trecută aproape sub tăcere în toată lumea, e dată de decesul democraţiei în vreo 200 de ţări, mai exact, în 194. Pentru că 194 de ţări au semnat cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) un „tratat” care prevede că directivele acestei organizaţii fantomatice, netransparente, finanţată şi controlată de o elită financiară dubioasă, trec înaintea Constituţiilor naţionale, Constituţii votate cu mândrie în toate aceste ţări, printre care şi marile democraţii occidentale. 194 de ţări au ratificat Regulamentul Sanitar Internaţional (R.S.I.) al (O.M.S.).
Acest regulament prevede: „în caz de criză sanitară majoră, toate statele membre se angajează să respecte toate directivele (consignes) emanând de la Consiliul Mondial şi să facă astfel încât toate aceste directive să primeze asupra legilor şi codurilor juridice ale statelor […]. Acest instrument constrângător de drept internaţional a intrat în vigoare la 15 iunie 2007: „Ca răspuns la dezvoltarea exponenţială a călătoriilor, a comerţului internaţional şi a emergenţei bolilor şi a altor riscuri pentru sănătate, 194 de ţări din toată lumea au convenit să pună în aplicare Regulamentul Sanitar Internaţional (2005)” […] Astfel, când suntem scandalizaţi de deciziile abrupte luate fără dezbateri naţionale şi internaţionale, nu ar trebui să fim surprinşi…” (Dr. Gérard Delépine, „Le Conseil Mondial de l’OMS dicte très officiellement la conduite sanitaire des pays signataires dont la France”[1].
Dar să revenim la decesul democraţiei. În plus, ca lucrurile să fie clare pentru toţi pământenii, alegerile pretins democratice de atâţia ani în S.U.A. (azi puse post-factum sub semnul întrebării, al dubiului) au fost furate în 2020 de o manieră nemaiîntâlnită, în văzul întregii lumi. Iar media mainstream din S.U.A., dar şi din tot Occidentul, din U.E. (Agence France Presse, Le Monde, Le Figaro, B.F.M.T.V. etc. doar în Franţa) s-au prefăcut organizat că nu văd lovitura de stat din S.U.A. şi din toată lumea aşa-zis civilizată. L-au celebrat din primul moment (înainte de-a avea rezultate verificate, departe de cele finale) pe Joe Biden.
Cu ajutorul măsurilor luate prin O.M.S. de „elita” mondială, aparent pentru a proteja populaţiile de covid, Constituţiile din cele 194 de ţări au fost suspendate sine die, democraţia a fost abolită. Cine vrea să mai găsească democraţie trebuie să se uite spre Asia în general sau spre Africa, America de Sud sau Europa de Est. În Occident (Europa de Vest şi America de Nord), democraţia a intrat într-o lungă hibernare din care nu ştim dacă şi când se va mai trezi. În S.U.A., cei mai serioşi comentatori (pe care nu-i găseşti în media mainstream sau pe reţelele sociale ale Big Tech) vorbesc şi scriu, des şi pe larg, despre secesiune şi despre război civil, luând pulsul la zi al societăţii. După informaţiile venite din S.U.A. alegerilor fraudate, în cel puţin 17 ţări europene, printre care şi România, au fost folosite maşini de numărat voturi şi softuri concepute anume pentru a frauda alegeri. După 2004, aceste „tehnici” au fost folosite experimental mai întâi în ţările revoluţiilor aşa-zis colorate, „portocalii”. În 2020, aceste maşini au fost folosite cu succes şi în ţara lor de origine, în S.U.A.
În România, noul Parlament a rezultat (6 decembrie 2020) dintr-o participare la alegeri de numai 30 %. 70 % dintre alegători nu mai contează pentru trimiterea aleşilor în Parlament şi pentru formarea unui nou guvern care fac legi şi decid totuşi pentru 100% din populaţie. Asta fără să avem siguranţa că şi voturile celor 30% prezenţi la urne (au fost într-adevăr 30%?) au fost numărate corect. Experienţa istorică ne îndreptăţeşte să avem toate îndoielile. Dar Klaus Iohannis, Florin Cîţu, Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloş, Kelemen Hunor continuă cu neobrăzare să se creadă mari lideri aleşi democratic. O impostură insuportabilă. O comedie mizerabilă, în slujba oligarhiei internaţionale.
Azi e mai limpede ca oricând că politicienii şi ziariştii (sau măscăricii din mass-media) nu sunt decât nişte interpuşi, arendaşi şi argaţi ai oligarhilor, ai miliardarilor. Sunt doar un scut, o platoşă de protecţie a celor care cu adevărat conduc ţările şi lumea şi care sunt uniţi în scopurile lor, indiferent de graniţe şi de naţionalitate. Şi niciodată politicienii şi oamenii din media, fraţi siamezi, nu au fost mai detestaţi. Deşi ei au numai o responsabilitate secundară, de servitori, de circari tocmai buni de trimis în puşcărie. Desigur, se poate trăi şi fără democraţie. Aşa cum omenirea a trăit atâtea mii de ani fără telefon mobil, fără computer, fără televiziune, fără ziare, fără automobile sau curent electric, la fel a trăit şi fără democraţie. (Citește continuarea aici: Art-Emis.ro)
DACIA ART: https://dacia-art.ro/