PNL-istul Ludovic Orban: Iohannis și gașca demolatoare din jurul său au trădat grav interesele cetățenilor
Așa cum ați observat, Iohannis și servitorii lui din PNL au decis să militarizeze Guvernul României, împingând România spre dictatura medicală. Pentru că numai așa poate fi înțeleasă nominalizarea unui militar, a unui general în poziția de forță executivă a țării.
Dacă, cu complicitatea PSD-ului, acesta va fi validat de Parlament, situația va fi fără precedent, de la Al Doilea Război Mondial încoace, când România a fost condusă de Mareșalul Antonescu.
Simplul fapt că a fost nominalizat un general pentru postul de prim-ministru ne arată falimentul total al politicienilor PNL în administrarea țării. Sub pretextul Pandemiei, aceștia vor să ne pună genunchiul pe gât, printr-o conducere militarizată.
Asta cu toate că numărul mare de îmbolnăviți sau de morți asociați cu virusul este în primul rând responsabilitatea Guvernului PNL-USR+ care au permis festivaluri de tip UNTOLD în care sute de mii de oameni s-au înghesuit fără mască, și care, după 2 ani de Pandemie, nu a reușit să asigure suficiente locuri în spitale sau tehnologie medicală de înaltă calitate necesară gestionării crizei.
În acest context, fostul prim-ministru liberal și fostul președinte al liberalilor Ludovic Orban s-a arătat scandalizat de nominalizarea lui Nicola Ciucă la funcția de premier, declarând următoarele:
„Eu categoric nu voi vota pentru Guvernul Ciucă, iar pentru mine asta e picătura care a umplut paharul. Săptămâna viitoare îmi voi da demisia din grupul parlamentar al PNL. Pentru mine, Iohannis și conducerea nelegitimă, gașca demolatoare, au trădat grav interesele cetățenilor. Au pus între paranteze viitorul României și șansa României la dezvoltare cu o coaliție care avea un program de guvernare. Acum, practic, toate înțelegerile sunt aruncate în aer și nu pot să găsesc nicio explicație rațională pentru comportamentul total dăunător intereselor României al președintelui Iohannis”, conform Libertatea.
Dincolo de faptul că nici cu Ludovic Orban nu ne este rușine, fiind și el un specimen jenant al politicii românești, este clar că, cel puțin în această direcție, are dreptate: Iohannis Șase Case nu servește interesele României. Iar pentru asta, trebuie demis.
Problema este că simt în aer mirosul urât al duplicității PSD-ului care este în stare să susțină această variantă de prim-ministru, împotriva intereselor României.
Daniel Roxin
DACIA ART: https://dacia-art.ro/
Dintre toate instituţiile româneşti, armata are cel mai mare capital de încredere în rândul populaţiei. Manevra cu Ciucă este menită să credibilizeze injectarea cât mai mult.
https://www.stiripesurse.ro/derapaj-alina-gorghiu-raspuns-stupefiant-cand-a-fost-intrebata-cine-raspunde-pentru-posibile-efecte-adverse-ale-vaccinului_2058944.html