Actorul Ștefan Sileanu, cel care l-a interpretat magistral în film pe Vlad Țepeș, a plecat dintre noi…
Comunicat de presă al Teatrului Nottara:
Teatrul Nottara a pierdut, astăzi (28 martie), un artist de o mare sensibilitate, una dintre cele mai romantice voci ale teatrului românesc, un suflet ales. Un actor-pictor, care vorbea puțin și asculta mult. Ștefan Sileanu a încetat din viață la vârsta de 80 de ani.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, în 1965. A jucat, la început, la Teatrul Național din Târgu Mureș. Din 1976, numele său a fost legat de Teatrul Nottara, unde l-am regăsit, de-a lungul timpului, pe afisele unor spectacole importante: ,,Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă” de Horia Lovinescu, ,,Zodia turnătorului” de Jean-Claude Carriere, ,,Război și pace”, după Lev Tolstoi sau ,,Pădurea” de Alexander Ostrovski. În memoria cinefililor, rămâne cu rolul titular din filmul istoric ,,Vlad Țepeș”, în regia lui Doru Năstase.
Ștefan Sileanu a urmat doi ani cursurile Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, pictura fiind pasiunea care l-a acompaniat permanent. A fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Gândurile noastre se îndreaptă, acum, către familia îndoliată. Dumnezeu să îl odihnească!