Aveți grijă la oamenii lui Soros! Se bagă din nou în seamă printre protestatari. Nu-i lăsați să confiște Protestul!
Așa cum era de așteptat, oamenii lui George Soros au apărut din nou printre protestari. Bine organizați, știu exact ce au de făcut, în comparație cu cei mai mulți prezenți în stradă. Vor fi vocali, se vor da cu fundul de pământ, de ce supărați sunt ei pe Sistem, vor face tot posibil să fie vocile care îi organizează pe ceilalți.
Desigur, revolta românilor presupune crearea unei alternative, găsirea unei soluții. Aceasta ar putea fi un nou partid, după cum cred unii, numit chiar Partidul Colectiv, pentru a face legătură cu tragedia de acum câteva zile, și pentru a-i da legitimitate. Doar că înființarea unui nou partid nu poate fi făcută decât de o echipă foarte bine organizată, exact ceea ce NU au protestatarii sinceri.
Nu știu dacă vă puteți imagina cât de repede va fi preluat controlul unui nou partid de structurile organizate deja de mult timp în așteptarea unei astfel de oportunități!!! Sistemul nu doarme și chiar dacă a fost puțin îngenuncheat, are încă multe resurse, iar unele dintre cele mai perverse vor ținti devierea protestelor sau confiscarea mișcării de stradă prin infiltrarea oamenilor lor – unii care au fost prezenți la mai toate protestele din ultimii ani, alții pe care nu îi cunoaște nimeni.
O soluție alternativă trebuie creată pentru că această clasă politică, în integralitatea ei, este cancerul care a distrus România. Trebuie să punem ceva în loc dar acel ceva nu este creat încă. Acum, orice s-ar face, ar fi o improvizație, cu consecințe imprevizibile.
Să sperăm că alternativa va fi vizibilă cât mai curând! Până atunci, păzea la oamenii lui Soros!
Daniel Roxin
m-da, i-am mirosit si eu, incearca sa inchege grupuri de ură impotriva ortodoxiei, la distanta de galerii
Dar cine nu se baga acum in seama cu protestatarii. Sunt o gramada de corbi care roiesc in jur in speranta ca vor prinde o halca suficient de mare. Asa a fost intotdeauna, asa va fi si in viitor.
deocamdata tembeliziunile mananca ceva crud in ce priveste nr de manifestanti de la Bucuresti, unde numarul e sensibil mai mare.
SENZATIONAL!!! Antrenorul de genii, prof. dr. Florin Colceag stia ca se vor intampla aceste evenimente inca de acum 1 an.stia ca se va trece pe noul tip de constitutie cea cetateneasca.nu cumva,ceva, ne depaseste pe toti? oare are legatura?prea e cum a spus domnul profesor.
Te inseli, „cancerul” nu este „clasa politica”. „Cancerul” este coruptia in sensul pur si larg, ca opus al crestiei.
Daca vrei o schimbare in bine si-ti inchipui ca primul pas ar trebui sa fie „schimbarea actualei clase politice” ai pierdut din start pentru ca te pui in pozitia de a nu avea nici un ascendent moral asupra ticalosiei sistemului.
Primul pas ar trebui sa fie un pas inapoi care sa-ti permita sa iei mai bine masura problemei si apoi sa constati ca trebuie 10 pasi inapoi pt a o cuprinde.
Se minte atat de mult, si de atat de mult timp incat oamenii cu greu mai pot discerne adevarul de minciuna si initiativa de manipulare. Se intampla chiar acum. Traim zilele minciunii si nu-i de mirare ca cei din piata nu se regasesc unii cu altii si nici pe ei si sunt luati ca legumele din oala cu tot cu protest.
Sistemul nu e de ieri de azi. Sistemul nu este specific Romaniei si este inpotriva firii romanului. De 2000 de ani vor sa ne civilizeze. Cand din est, cand din vest. Imperiul roman civilizator. Comunismul cu noi culmi de civilizatie. Iar astazi UE ne vrea din nou civilizati. Prin civilizat se intelege deznationalizat (daca nu stii engleza, nu gasesti”job” etc). Apropo, in primele zile m-au scos din sarite stiristi care pronuntau „collective”.
Eu cred ca Romania a mers prea mult pe principiul „te faci frate cu diavolul pana treci puntea” dupa niste tari care sunt mai cazute decat noi.
Exemplu: Germania, in ultimul an a inregistat un adevarat triumf economic si un faliment demografic adresat prin adoptarea de sirieni pentru ca-i mai ieftin decat sa incurajeze natalitatea. Nu cred ca vreun neamt a fost intrebat daca vrea asa ceva. Asta este falimentul moral al unei natii si al democratiei. Si ne sunt dati la tv drept exemplu…
Alt exemplu este ca ne sunt haituiti liderii pe motive mincinoase:
Iliescu pt. mineriade, care mineriade au fost un act de patriotism prin care li s-a demonstrat unor hoti internationali ca Romania nu-i sat fara caini. Ce nu se spune este ca hotii stiau latineste „restitutio in integrum” si ca victimele au fost mai ales dintre cei ce lucrau din umbra in p-ta universitatii si care tot in umbra au sfarsit.
Basescu, pt ca a orientat Romania pe directia SUA si unirea cu Basarabia fara acordul celui cu 3 coroane. Din pmdv Basescu este singurul care a facut ceva concret in speranta unirii prin crearea accesului tinerilor basarabeni pe piata de munca din Romania//UE. Pana la unire ar trebui mai intai sa ne avem ca fratii, or asta inca nu este o realitate (la ultimele alegeri din Chisinau proeuropenii au catigat cu 51% nu cu 99%).
Patriarhul, pentru ca, de…simt de unde-o sa li se traga. Ce n-au reusit in mii de ani, n-o sa reuseasca UE.
Cred ca ce lipsteste este un om//partid cu credinta si vointa de a se ridica moral deasupra tuturor acestor probleme si a-i ridica si pe cei din jur, inclusiv actualii politicieni. Si din cand in cand mai trebuie spus si adevarul, care nu e nici la mijloc, nici relativ, ci este unul singur.
„Adevarata libertate este sa fii rob al lui Dumnezeu”
Vezi ca multi nu au habar de formularile patristice gen „rob al lui Dumnezeu”. In fapt, Hristosul s-a intrupat ca sa consacre legile firii, acelea care tin in echilibru lumea,
Umanitatea. A vorbit simplu si cu folos, iar daca Lumina coboara in fiecare an la Sfantul Mormant, inseamna ca Legamantul cu Lumea nu a fost rupt.
„rob al lui Dumnezeu” inseamna sa gandesti si sa lucrezi intru bine. Eu asta inteleg. Nu sunt specialist in patristica.
Probabil unii confunda cu sclav. Dar nu este acelasi lucru, fie si pt. ca sunt 2 cuvinte diferite.
Am ajuns sa caut in religie pt. ca mi-am pus intrebari al caror raspuns „oficial” nu-l cred.
Nu cred ca ne tragem din euglena verde. Nu cred in „supravietuirea celui mai puterinc” si implicit moartea celui slab. Nu cred ca „trebuie sa fim mai multi ca sa schimbam ceva”.
Am vazut reluat de mai multe ori declaratia unui supravietuitor ravasit de la colectiv care sustinea exact asta (supravietuirea celui mai puternic) iar apoi o fata firava care cazuta pe jos a scapat fara nici o trauma fizica.
Cand crezi si vrei nu stai in loc de nimicuri.
„Cu moartea pe moarte calcand”
si astia sint rock ..protestul a fost deja confiscat pentru ca eu cred ca focul a fost pus intentionat ca sa dea jos guvernul corput si sa ne conduca tehnocratii slugile FMI,https://youtu.be/5HtGAxUt82Y?t=2232
Daniel, este adevarat ca insusi Premierul, Dacian Ciolos, este sau a fost in ceva organizatie a lui Soros? Poate tu cu talentul tau de cercetator, vei putea afla mai multe. Fiindca daca este asa, atunci, care va fi urmatorul pas?